Cristi Coste, redactor-șef la Fanatik, știe cum se câștigă la pariuri. Pe ce trebuie să jucați și cum

Cristi Coste (născut în Reșița, la 16.07.1974), bănățeanul devenit bucureștean, este un talentat ziarist de sport, deja cu vechime, redactor-șef la Fanatik. E un bun cunoscător al fenomenului sportiv în general, fotbalistic în particular, totodată și un as al informației. Pe lângă faptul că sunt foarte interesante, textele sale au consistență și oferă credibilitate, ceea ce, din nefericire, se întâlnește tot mai rar astăzi. Totodată este și un priceput parior sportiv, oferindu-ne în interviul de față câteva mici trucuri pe care le folosește de mulți ani.

Copilăria ți-ai petrecut-o în Reșița natală. Care era joaca ta principală?

Fotbalul, de dimineață până seara.

Când a început să îți placă, în sensul de a-l și urmări?

Înainte de a începe școala. Pe la 4-5 ani jucam deja fotbal.

Ți-a insuflat cineva anume dragostea pentru sport?

Nimeni. Tata mai urmărea fenomenul, dar nu exagerat. Așa că singur m-am „molipsit”.

Care ar fi o ierarhie a sporturilor tale preferate?

1. Fotbal, 2. Fotbal, 3. Fotbal și apoi discutăm și de alte sporturi - handbal, tenis, baschet etc.

Care nu-ți plac?

Cele de contact. De aceea nici nu mă uit la ele.

Îți mai amintești când ai fost prima oară pe un stadion?

Nu mai știu exact când și la ce meci. Dar sigur s-a întâmplat la mine în cartier, în Govândari, unde avea stadionul Gloria Reșița. Abia după aceea am fost în Valea Domanului, la meciurile lui CSM Reșița.

Ai fost legitimat la fotbal?

Da, atât la Gloria, cât și la CSM, însă la nivel de copii. Mai exact până în clasa a 6-a, când m-am mutat de la Școala Generală nr. 9 la Școala Generală nr. 7 și am lăsat deoparte fotbalul.

De ce?

Deoarece am început să fiu implicat anual în olimpiade naționale.

Uau!

În clasa 8-a, eram la trei: biologie, limba română și fizică. Am ales biologia, la care m-am mai dus apoi cinci ani la rând, până la terminarea liceului. Am făcut Liceul de matematică-fizică nr.1, cel mai bun din Reșița, cel puțin la vremea respectivă. Am fost prezent la Drobeta Turnu Severin, la Râmnicu Vâlcea, ca să amintesc doar două din locurile „disputelor” amintitelor olimpiade. Acestea au anticipat admiterea la facultatea de medicină. Faptul că mă „distram” cu biologia m-a determinat să dau la respectiva facultate.

Facultatea de medicină, abandonată pentru presa sportivă!

Unde?

La Timișoara. În 1992, am avut examenul de admitere și am intrat al 38-lea. În anul 5 însă am abandonat-o, pentru că am pătruns în presă.

Asta da pasiune. Unde ai publicat prima oară?

La 31 iulie 1997 mi-a apărut primul articol în publicația „Timișoara”. Atunci a revenit și CSM Reșița în Divizia A. În sezonul care a urmat, am fost la toate meciurile, inclusiv la cele din deplasare, chiar dacă asta însemna să ajung până la Constanța, de exemplu. Iar aceste deplasări le-am suportat financiar din propriul meu buzunar. La nivel de Timișoara mă ocupam de tot ce însemna fotbal, inclusiv la eșalonul al 4-lea. „Timișoara” nu avea bani de deplasări, chiar dacă era o publicație bine cotată, al cărui director era un cunoscut jurnalist timișorean, regretatul Oscar Berger. În acea perioadă, șeful secției sport era Ovidiu Forai. Iar din secție mai făceau parte, în afară de mine, Corneliu Ilin și Cristi Hubali.

Și apoi ai ajuns în București.

În 1998, am vrut să merg și eu la turneul final al Campionatului Mondial din Franța. Însă n-am mai prins acreditare, din cauza ziariștilor din București. Și atunci mi-am dat seama că nu am decât o singură soluție, să mă mut și eu în București. Așa că în octombrie m-am urcat în tren și am venit în Capitală. Mi-am găsit gazdă chiar în Gara de Nord, după ce am coborât din tren și imediat m-am dus la redacția „Gazetei Sporturilor”, aflată pe-atunci în strada Vasile Conta. Am fost angajat destul de repede, pe fotbal internațional. Interesant că în 21 de ani de presă bucureșteană, ca să-i spun așa, am avut doar două locuri de muncă, amintita „Gazeta Sporturilor” și „Fanatik”.

Ai prins mai multe faze ale Gazetei, ce-i drept.

Da, trei dintre ele. Cea în care se afla atunci când m-am angajat prima oară, când o dețineau vechii ziariști. Apoi, în 1999, a fost preluată de Ringier și imediat, în 2000, a cedat-o grupului Intact. La Ringier, m-am mutat pe fotbal intern, ocupându-mă de Dinamo. Iar la Intact, am fost numit șeful secției fotbal intern. În 2004 am demarat „Fanatik”-ul.


Cu Mircea Pascu (centru), fost șef al FRF, și Răzvan Toma, autorul acestui interviu, în studioul DigiSport

Prezent la Mondialul din Coreea și Japonia și la finale de Champions League

La ce competiții mari ai fost prezent?

La destule. Încep cu turneul final al CM din 2002, când am fost atât în Coreea de Sud, cât și în Japonia, în total 31 de zile. Apoi turneul final al lui Euro 2008. Și am la activ multe finale de Liga Campionilor. De altfel așa îmi și fac programul, pentru a putea fi prezent la aceste meciuri. Am început cu cea din 2005, la Istanbul, cu întoarcerea de scor a lui Liverpool cu Milan. Am ajuns acolo printr-o conjunctură. Acreditare avea Horia Ivanovici, care nu a vrut să se ducă, așa că mi-a dat-o mie. De-atunci, îmi spune cu regret, în fiecare an când se apropie ultimul act, că ce finală extraordinară a ratat el în 2005. Liverpool n-a mai câștigat nimic de la acel trofeu. Așa că, dacă va ajunge anul acesta în finală, tot de mine o să depindă (râde). Nu știu însă dacă mă voi duce, pentru că nu mai am de ce.

Ce preferi, materialele de analiză, reportajul, cronica de meci, altele?

Reportajele și interviurile. Activând însă de ceva vreme în mediul on-line, lucrez foarte mult cu informația la minut. Două-trei situații pe zi, cu exclusivități, nu prea mai am timp să mă odihnesc să fac ce materiale vreau eu. Când mai am timp, e altceva. Merg foarte mult prin țară, și la meciuri, și încerc peste tot să fac reportaje, sau măcar un interviu. Așa cum recent am fost la Mediaș, unde am făcut un reportaj acasă la fotbalistul Iulian Cristea, despre care am aflat că este pasionat columbofil.

Știu că sunt multe, dar ai vreun material realizat de tine de care ești mai mulțumit față de altele?

Mă voi referi la ceea ce mi-au spus alții în această direcție. Interviul cu „MM” Stoica de acum doi ani, preluat de toată presa. Apoi un interviu cu Vasi Geambazi, primul pe care l-a dat vreodată. Apoi am o mulțime de reportaje. Uite, să-ți spun câteva doar din ultimul an. Cu fostul căpitan al Ceahlăului, Tiberiu Șerban, care era cândva un jucător de top ajuns azi la pușcărie. Tot în zona Moldovei, cu Vasile Ardeleanu, la atâția ani de la acea accidentare pricinuită de Lăcătuș, plângi dacă vezi ce distrus a ajuns. Interviu cu „Ion Creangă” din fotbalul românesc, Iftime de la Botoșani. Ce nu-mi place este că toți finanțatorii din fotbalul românesc încearcă să-l copieze pe Becali. Iar anul l-am început în Antalya, unde au venit în cantonament 12 din cele 14 echipe din Liga I. Mai era și Ludogoreț și i-am văzut pe românii de-acolo.

Reportaj cot la cot cu fotbaliștii!

Mi s-a părut interesant un material făcut de tine acum mai mulți ani, pe când era Răzvan Lucescu antrenor la Rapid. Te-ai dus la Poiana Brașov cu echipa și ai încercat să faci pregătire cot la cot cu fotbaliștii...

Da, așa e. Am vrut atunci să arăt ce înseamnă totuși viața de fotbalist, ce greutăți are și ce sacrificii presupune, că nu poate chiar oricine să o suporte. Dar iată că uitasem de acest reportaj. Asta pentru că am făcut atât de multe, încât a devenit ca o moară care le toacă în fiecare zi. Am ajuns să nu-mi mai aduc aminte de materiale pe care le-am scris în urmă cu două luni. Trebuie zilnic să produc două-trei lucruri și vorbesc aici de lucruri importante, nu de nu știu ce analiză ieftină. Mă refer la informație. Uite, să îți dau niște exemple de exclusivități pe care le-am avut legat de liderul CFR Cluj: revenirea lui Dan Petrescu pe bancă și operația lui Țucudean. Din nefericire, exclusivitățile încep să se perimeze, pentru că le iau toți și nu se mai știe de unde provin inițial. O spun cu părere de rău că sunt mulți oameni lipsiți de bun simț în presa sportivă. Din fericire, microbul pentru sport și pasiunea celor care ne citesc există și e chiar în creștere.

Ce părere ai de tabloidizarea presei sportive?

Nu sunt un adept al ei sută la sută. Însă sunt sută la sută pentru business. Presa sportivă în general este o afacere, pentru că produce bani. Nu mai produce, se închide, au putut-o vedea și simți mulți pe propria lor piele. Așa că totul are legătură cu ratingul, cu vânzările, cu numărul de accesări on-line. Publicitatea este ghidonată după așa ceva, ea venind acolo unde sunt cifre mari. Și mai intervine și discuția legată de nivelul de educație la zi al cititorului și, prin asta, cerințele lui.

Îmi permit să intervin și eu pe acest subiect delicat. Este și „educația” pe care au dat-o începând cu sfârșitul anilor 90 anumiți indivizi, eu le zic dubioși, care au ajuns în fruntea presei, iar acum se culeg „roadele”.

Sunt de acord că acei inși de care pomenești au dat linia, dar având și un back-up din piață.

Poate. Dar eu zic că nici nu se pricepeau să facă o altfel de presă.

Probabil. Dar dacă veneau unii și spuneau: „azi ai făcut circ și te-au văzut 1.000 de oameni”. Iar în altă zi: „azi nu ai făcut circ și te-au văzut doar 100 de oameni”...

Citește „Gazzetta dello Sport” în fiecare zi

Da. Dar cum suntem în România, sunt convins că multe dintre aceste cifre erau „mânărite” sau se foloseau de ele în felul în care politicienii o fac cu așa-zise decizii ale UE, atunci când vor să impună ceva rău. Uită-te cum e presa de-afară. Apropo, zi-mi ce publicații sportive din străinătate îți plac sau ți-au plăcut, tu fiind un mare consumator de presă.

În principal, cele din Italia. Mai ales „Gazzetta dello Sport”, pe care o citesc în fiecare zi, așa cum o fac și cu „Gazeta Sporturilor”. Mă mai uit și pe „Corriere dello Sport”, și pe „Tuttosport”. Îmi mai arunc ochii și pe „Marca” și „As” din Spania. Apropo de Gazeta, trăiesc un paradox. Cât am lucrat la ea, nu aveam colecție. De când nu mai sunt acolo, de aproape 16 ani, am.

Cum a ajuns Juventus să intre atât de adânc în inima ta?


Foto: juventus.com

Primul germene a apărut la acea finală de pe Heysel, cu Liverpool, din 1985, pe care am văzut-o la televiziunea iugoslavă, că în România pe vremea aia nu se dădea. Nu am văzut prea multe imagini cu tragedia petrecută în tribune. Am reținut penalty-ul acela a lui Platini mutat de arbitrul Daina în careu, prin care s-a decis practic câștigătoarea. Și acum mai țin minte cum spunea comentatorul iugoslav, „Juventus – Liverpula, jedan-nula.” Deci am vreo 34 de ani de juventism. Am trăit multe cu Juventus. Am luat titluri, am dus-o și în Serie B, ne-am întors apoi în Serie A și de-atunci nu prea mai are nimeni ce să ne reproșeze. Am văzut acum, după eliminarea cu Ajax, niște comentarii ale unor oameni importanți din fotbalul românesc, afirmând „cred că urmează falimentul la Juventus”. M-am crucit. Sunt duși cu capul, săracii! Ei nu știu că transferul lui Cristiano Ronaldo a fost amortizat deja de prin noiembrie 2018, apropo de sumele mari. A fost o structură pornită de la zero, însă bine clădită, care din păcate pentru fotbalul italian, o spun fără vreo ironie, o să mai ia încă vreo cinci ani la rând titlul. Și nu se va schimba nimic nici dacă pleacă Allegri sau vreun jucător, pentru că la Juventus a contat întotdeauna grupul.

Știam că tu, de fapt, dincolo de Juventus, ești fan al întregului fotbal italian. S-a schimbat ceva?

Nu. Păi dacă să zicem că Inter, deci o mare rivală a lui Juve, ar juca finala Ligii Campionilor cu o altă echipă de dincolo de Italia, țin cu ea. Același lucru s-ar întâmpla și dacă ar fi vorba de Milan, Napoli etc. Cu toate că majoritatea fanilor lui Juventus urăsc aceste echipe. Așa cum țin necondiționat cu Squadra Azzurra. De altfel, soneria mea de la telefon este imnul Italiei. Probabil că într-o viață anterioară am trăit acolo. Când mă duc în „Cizmă”, mă simt ca acasă. Vorbesc bine și limba, pe care am învățat-o din cititul ziarelor.

Fără a fi mare fan al italienilor, „Il canto degli italiani” mi se pare cel mai frumos imn național din lume. Dar să ne întoarcem la bietul nostru fotbalul dintre Carpați. De ce crezi că au murit în masă echipele de tradiție?

Pentru că n-au fost bani. Iar atunci când au fost, au venit pe filieră politică. Și, în funcție de interese, într-unele s-au pompat bani. Iată exemplele comunelor din Ilfov. Însă altele au fost lăsate de izbeliște. De vină au mai fost și cei care s-au ocupat de aceste echipe și nu au avut grijă să nu se ajungă în asemenea situații.

În particular, te-a întristat decăderea fotbalului reșițean?

M-a întristat ca amintiri. Pentru că s-au schimbat multe acolo. De pildă, azi nu mai regăsești vreunul din oamenii de fotbal de odinioară. Mi-ar plăcea să promoveze CSM Școlar în Liga 2. Am înțeles că ar fi preluat palmaresul fostei CSM Reșița. M-a încântat felul în care a reușit să recupereze un mare ecart care o despărțea de fostul lider Șoimii Lipova.

Pui la suflet bucuriile și necazurile pricinuite de fotbal?

Doar timp de 10 minute după ultimul fluier al arbitrului, indiferent de cine ar fi vorba. Lucrând într-un mediu cum este presa, nu am timp să dau frâu liber acestor subiectivisme.

„FCSB este Steaua!”

Unde te situezi în conflictul Armată/Becali?

Foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Pentru mine FCSB este Steaua. Din 1997 tot am scris despre această echipă, care s-a calificat aproape în fiecare an în cupele europene. UEFA nu a oprit-o să joace în competițiile sale. Asta spre deosebire de actuala Craiova, înființată în 2013, care n-a avut dreptul s-o facă timp de trei ani, conform regulamentului. Sunt niște fapte clare, la nivel de for european, nu la cel de mici războaie interne. Nu știu ce se va întâmpla când va urca CSA Steaua la Liga I. Eu cred că nu va ajunge niciodată, pentru că după ce o promovează la nivel de liga 3 și mai ales 2 vor trebui să vină celebrii sponsori, care abia așteaptă să își bage banii în această echipă. Cred, sincer, că această echipă a fost făcută numai ca motiv pentru reconstruirea stadionului. Să nu se înțeleagă cumva că sunt fan Becali. Nici vorbă. Nu am fost de-acord în primul rând cu felul în care s-a comportat cu foștii fotbaliști ai Stelei, pe unii chiar umilindu-i. Însă el așa gândește, crezând că Steaua, FCSB, este a familiei Becali.

Ce părere ai de sistemul play-off/play-out, e adecvat pentru România?

Este adecvat pentru prezentul fotbalului românesc, dar cu o corectură: să nu se mai înjumătățească punctele la intrarea în play-off și play-out. De asemenea, în play-out ar trebui să se stimuleze un pic echipele de sus, de exemplu să i se ofere primei clasate să joace un meci de baraj pentru ultimul loc de cupe europene cu locul 4 din play-off. Pentru că, se poate observa și acum, cele clasate pe locurile 7 și 8 și-au văzut sacii în căruță în ceea ce privește retrogradarea și nu prea mai sunt interesate de fotbal.

Dar de un sistem clasic de 16 echipe cu tur-retur, ce zici?

În prezent nu-l văd viabil. Pentru că nu sunt bani. Când vor reveni echipele de tradiție cu suporterii lor în spate, atunci da. Nu știu când va fi. Dar mai e o problemă legată de asta. Ca să se revină la sistemul clasic, trebuie să voteze cluburile din LI. Ori o să le convină să împartă banii cu încă două? Aceste echipe care trăiesc 90% doar din drepturile TV.

Apropiații te știu drept un pasionat al pariurilor sportive, dar și un om care se pricepe în acest domeniu. Poți oferi mici ponturi cititorilor noștri?

Depinde de situații, de zile. În general, evit să joc semne clare. Mai mult mă axez pe goluri. Prefer un over 2,5 decât un 1 solist, tocmai pentru a evita o surpriză. De asemenea, dacă am un over 2,5 și scorul meciului pariat este 1-0, 2-0 să zicem, îmi place să aștept până în minutul 90+6 să se mai marcheze, ca să mi se confirme pariul, decât să am 1 solist, scorul să tot fie 1-0, iar echipa mea să fie egalată în ultimul minut. Nu este însă o rețetă. Se poate întâmpla să fie meciuri cu echipe de care zici că rup plasa de câte goluri or să dea, ca până la urmă abia reușesc să înscrie vreunul chinuit sau chiar să nu o facă. Totodată, nu mă bag pe nimic complicat, gen pariuri asiatice. Eu merg pe lucruri foarte simple. De obicei mă axez pe 2-3 meciuri, sumă mare, cote la 1,4-1,5. Pun un milion jos și de obicei câștig 3-4.

Ești pe plus?

Nu mai țin socoteala strict ca înainte, dar cred că sunt pe plus.

Surpriza se simte cu... nasul!

Cum simți o surpriză?

După jocul prestat și rezultate. Apropo, joc doar pe echipe pe care le văd și le cunosc, din campionate pe care le urmăresc constant. Mă uit și la statistică. Spun unii că nu contează. Nu e determinantă, dar contează statistica. Atunci, când de exemplu, Fiorentina nu bate de 10 ani la Torino, îți pui un semn de întrebare și eviți. Dar, nu spun o noutate, în pariuri un 5% îi revine și norocului. Mai am și niște chestii de feeling, constatând că echipele mari au niște scăpări câteodată. Nu pot să spun dacă au vreo legătură cu „bet”-ul lor de pe piept. Nu-mi pot închipui că vine directorul casei de pariuri și îi spune lui Messi să joace slab în nu știu care meci. Numai că o dată la nu știu cât timp, aceste superechipe aruncă o asemenea „gherlă”. Iar câteodată le simt. Sunt chestii subterane, care după atâția ani țin de nas.

Tu ai fi atât de drastic cu oamenii din fotbal care pariază pe alte campionate decât cele în care sunt implicați?

Pentru mine nu ar fi nicio problemă. Nu are nicio logică. Ce contează că X de la Hermannstadt joacă Ajax cu Juventus la pariuri? Dacă vor într-adevăr să joace, își fac conturi pe prieteni, pe soacră etc și nu-i prinde nimeni. Nu e nimeni dobitoc să-și facă cont pe numele lui. E adevărat că pariurile pot distruge fotbalul. Dar nu din cauza fotbaliștilor, ci a celor care sunt în jurul fotbalului. Deci nu parurile sunt nocive, ci aceia care le folosesc în scopuri rele. Uită-te în Anglia, unde pariurile sunt o religie, jucându-se de generații întregi. Se pariază pe orice. De exemplu, merge tatăl la casa de pariuri și cere o cotă pentru fiul lui, care abia s-a născut, că va juca în echipa națională de fotbal peste 20 de ani.

Eu am terminat și îți mulțumesc. Dacă înainte de a încheia, ții tu să mai menționezi ceva.

Mă bucur că sunt bine sănătos. Îmi place fotbalul, îmi place presa, dar, din nefericire, se duce într-o groapă informația, în schimb se promovează mediocritatea și nimicul.

Interviu realizat de Răzvan TOMA

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi