1. Home »
  2. Cupa Mondială »
  3. „Țara dimineților liniștite” s-a calificat dramatic în "optimi". Coreea de Sud a trimis Uruguayul acasă

„Țara dimineților liniștite” s-a calificat dramatic în "optimi". Coreea de Sud a trimis Uruguayul acasă

Caramavrov
Caramavrov

2022-12-03 01:10:32

image „Țara dimineților liniștite” s-a calificat dramatic în "optimi". Coreea de Sud a trimis Uruguayul acasă

Coreea de Sud a sperat până în ultimul moment în șansa ei și a reușit să dea lovitura în prelungiri. A câștigat cu 2-1 meciul cu Portugalia și s-a calificat incredibil în optimi, în dauna Uruguayului.

Încasează 212 FREESPINS FĂRĂ DEPUNERE la cel mai bun cazino online din România!

Debutul meciului dintre Coreea de Sud și Portugalia nu anunța „furtuna” din final. Horta (6) a deschis scorul pentru lusitani, dar Kim Young-gwon (27) a restabilit egalitatea.

Partea secundă a fost tensionată, asiaticii căutând victoria în fața unei echipe „liniștite”. In-Beom Hwang (67) și  Heung-Min Son (70) au irosit ocazii importante, pentru ca Hwang Hee-Chan (90+1) să marcheze golul victoriei și al unei calificări pe muchie de cuțit în faza următoare a competiției.

Fără selecționerul Paulo Bento pe bancă, după eliminarea de la finalul partidei precedente cu Ghana, sud-coreenii ies din grupe pentru a treia oară în istorie.

Cunoscută drept „Țara dimineților liniștite”, Coreea de Sud este la a 11-a participare la o Cupă Mondială și are în palmares un loc 4 la CM 2002, după 2-3 cu Turcia, în finala mică a competiției.

În optimile CM 2022, Coreea de Sud va întâlni ocupanta primului loc în grupa G, într-un meci programat pe 5 decembrie, la Doha.

Deși a fost învinsă, Portugalia merge braț la braț în optimi cu adversara sa, formația lusitană având asigurate „biletele” pentru optimi înaintea acestui ultim joc din grupă.

Este pentru a cincea oară când Portugalia trece de faza grupelor la Cupa Mondială, cel mai bun rezultat fiind locul 3 la CM 1966, după 2-1 cu Uniunea Sovietică, în finala mică a competiției.

Portugalia va juca în optimi cu formația de pe locul 2 din grupa H, pe 6 decembrie, la Lusail.

Disperare în Uruguay

Victoria dramatică reușită de Coreea de Sud a trimis în infern Uruguayul.  “Celeștii” au câștigat meciul loc cu Ghana, scor 2-0, goluri De Arrascaeta (26, 32), după ce ghanezul Ayew (21) a ratat un penalty, dar nu a fost de ajuns.

Un gol i-a privat pe sud-americani de calificare, deși EI aU avut același număr de puncte cu naționala asiatică, 4!

Criteriul golurilor mai multe marcate, a fost decisiv în stabilirea locului 2 în grupă. Iar LA acest capitol, Coreea de Sud a fost mai productivă, marcând de patru ori, față de cele două goluri ale Uruguayului.

În grupa H de la CM 2022, Portugalia a terminat pe primul loc, cu 6 puncte, urmată de Coreea de Sud, 4 puncte, golaveraj 4-4, Uruguay, tot 4 puncte, dar golaveraj 2-2, și Ghana, 3 puncte.

Încasează 212 FREESPINS FĂRĂ DEPUNERE la cel mai bun cazino online din România!

Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...

Citeste mai mult

Case de pariuri online legale recomandate

ABONEAZĂ-TE PENTRU A PRIMI ȘTIRI DE LA PARIURIX