După meciurile de azi, România a rămas doar cu Halep şi Buzărnescu la Wimbledon

Din trei jucătoare românce care s-au luptat azi pentru viitorul în al treilea turneu de Grand Slam al anului, doar una a mers mai departe la Wimbledon. Este vorba despre Mihaela Buzărnescu (foto: wimbledon.com), care a avut nevoie de doar două seturi ca să treacă de Katie Swan. Cu 6-0, 6-3 s-a impus jucătoarea noastră (28 WTA), care şi-a dominat clar adversara.

"Eu am abordat o tactică foarte bună, pentru că ştiam că Swan e o jucătoare de temut. Nu mă aşteptam anul trecut, pe vremea asta, să ajung pe acest loc în clasamentul mondial. Anul trecut, pe vremea asta, pierdeam în turul doi al calificărilor la Wimbledon.." a spus Miky, care se pregăteşte acum pentru prima mare bătălie de la Wimbledon. Pentru calificarea în optimi, românca va lupta cu învingătoarea partidei dintre Karolina Pliskova şi Victoria Azarenka.

În meciul vedetă al zilei care a avut-o pe Alexandra Dulgheru în prim plan, totul a început perfect pentru jucătoarea noastră. Surprinzător de slabă, incapabilă să returneze periculos şi să facă faţă jocului impus de româncă, Venus Williams (foto: livetennis.com) a cedat primul set cu 4-6!

Cap de serie nr. 9, americanca s-a trezit însă începând cu setul doi şi a ajuns rapid la 4-0 în favoarea ei. Alexandra a tras de ea să-i pună probleme adversarei, dar Venus a stat excelent în teren şi a câştigat setul doi la zero! Încurajată de evoluţia excelentă, americanca a defilat şi în decisiv - set pe care şi l-a adjudecat cu 6-1.

Alexandra Dulgheru a plecat acasă fără să-şi îmbunătăţească recordul pe iarba londoneză - la ediţia din 2010, românca (foto: prosport) a ajuns până în turul trei, acolo unde a fost eliminată în două seturi (1-6, 2-6) de Kaia Kanepi din Estonia. 

Din păcate, şi drumul Soranei Cîrstea la Wimbledon s-a terminat...Românca a început excelent partida cu Evgenya Rodina şi şi-a adjudecat primul set cu 6-1.

Începând cu setul doi, însă, pe teren a apărut o rusoaică total schimbată. După ce s-a mers cap la cap până la 3-3, Rodina a început să greşească mai puţin (în special la serviciu) şi a reintrat în cărţile calificării.  

Căzută psihic după ce a fost egalată, Sorana (foto: wimbledon.com) a găsit cu greu răspuns în setul decisiv în faţa adversarei sale - care a condus la un moment dat cu 3-0. Românca a reuşiut, apoi, să mai echilibreze balanţa, dar la 3-5 Rodina a făcut break-ul care a ajutat-o să câştige meciul. 

Pariază pe meciurile de la Wimbledon și câștigă pariurile gratuite!

Niculescu: "N-am fost eu, m-am simţit ca pe gheaţă.."

Cu o zi ieşită mai devreme din competiţie, Monica Niculescu a dezvăluit că s-a regăsit cu greu în turneul londonez. Învinsă categoric de japoneya Naomi Osaka, românca (foto: zimbio.com) a declarat că s-a simţit ca pe gheaţă la Londra. 

"M-am deplasat foarte rău pe teren. În timpul acesta cât am stat pe bară am pierdut puțin deplasarea în teren și mi s-a părut că eram foarte lentă și nu ajungeam la mingi. Mai am nevoie de timp și de meciuri că să-mi întru în mână. Nu m-am simțit foarte bine pe suprafață, m-am simțit ca pe gheață...", a povestit Monica pentru treizecizero.ro. 

La Londra, Niculescu a recunoscut că a avut şi probleme de concentrare."Vreau să-i zic creierului 'du-te', dar nu mă lasă încă...Mi s-a părut că nu mai eram concentrată, era ciudat, nu mai știu să gestionez meciul, probabil. Nu mai eram eu aia care era foarte rea...", a dezvăluit Monica (foto: sportpictures.eu). 

"Ăsta e jocul meu, să alerg, să lupt, să joc mult, dar acum stau prost la capitolul ăsta. N-am antrenamente și nu sunt cea de la Miami", a mai spus Monica, cea care după evoluţia din acest an la Wimbledon s-a ales cu un cec în valoare de 39.000 de lire sterline și 10 puncte WTA. 

În acest moment, România mai are pe tabloul feminin la Wimbledon doar două jucătoare - Mihaela Buzărnescu şi Simona Halep. Liderul mondial s-a "abonat" la confruntările cu jucătoare asiatice la Londra: după ce a trecut de japoneza Kurumi Nara la debut, mâine Simona se va duela cu o chinezoaică - Saisai Zheng (126 WTA).

Deschide cont și pariază pe triumful Simonei Halep la o supercotă de 101.00!

 

Pariază pe triumful Simonei Halep și profită de ofertă!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi