Duckadam anunţă dezastrul la Astra: "În iarnă se pune lacătul!"

Helmuth Duckadam e convins că odată cu plecarea lui Alibec, Astra se va stinge precum..Farul Constanţa. Toată lumea aşteaptă banii de la UEFA ca pe o pâine caldă, dar, chiar şi aşa, clubul va avea în continuare datorii. În plus, anunţul făcut de patronul Ioan Niculae - că echipa va trebui să se autofinanţeze de acum înainte, îi întăreşte convingerile preşedintelui de imagine al Stelei. 

În iarnă se pune lacătul la Astra. Ei au datorii din urmă. Niciun jucător nu va mai dori să îşi amâne salariile. Toată lumea va pleca!, 

---a spus Duckadam la DigiSport

Becali încă savurează transferul lui Denis Alibec. E convins că a făcut o super-afacere aducându-l pe atacantul de 25 de ani. 

Să fii la Steaua este mai onorabil ca orice post de şef de federaţie în România. Şi este mai avantajos, pentru că Steaua câştigă. Mai ales acum, că l-am luat şi pe Alibec, o să defilăm prin campionat. Eu de Alibec discut de la 10 milioane în sus. Forţa pe care o are, combinată cu tehnica..Nu găseşti aşa ceva în Europa. Cred că va deveni titular şi la naţională,

---e convins Becali

Nu va fi uşor pentru Alibec la Steaua. Toată lumea e entuziasmată văd, dar trebuie avută atenţie, pentru că el e un jucător dificil! Atenţie, atenţie cu comportamentul! Am auzit că la Astra, Şumudică îl cam lăsa să facă ce vrea,

---a declarat Victor Piţurcă

Şefii Astrei le-au promis tuturor că banii vor fi achitaţi în momentul în care UEFA va face plata pentru parcursul echipei din Europa. Este o situaţie specială faţă de alte cluburi din Liga 1. Din cauza formei de organizare, şefii nu pot cere intrarea în insolvenţă, aşa cum s-a întâmplat cu Rapid, Dinamo, Petrolul, CFR sau Oţelul.

Şumudică a semnat şi el, alături de jucători, pentru amânarea plăţilor până pe 1 Decembrie. Pe antrenorul Astrei,însă, e foarte posibil să nu-l mai prindă iarna pe bancă. Fostul secund al naţionalei României, Daniel Isăilă sau Claudiu Niculescu sunt favoriţi să-l înlocuiască pe Şumudică la Astra.

Să vedem ce va fi. Luni sau marţi voi avea o întâlnire cu Petre Buduru. Dacă nu se mai vrea performanţă, plec. Să vină să-mi rezilieze contractul, sunt dispus să discutăm,

---a anunţat Şumudică

Preşedintele Astrei, Dani Coman l-a contrat la finalul meciului cu Chiajna pe Şumudică, cel care a spus că el a aflat din ziare că Alibec va pleca la Steaua. "Treaba lui Şumudică este să antreneze. De alte probleme ne ocupăm noi. El a ştiut şi când au plecat De Amorim şi Boldrin, şi când a semnat Alibec", a spus Dani Coman. Şumudică nu a rămas dator. 

Răspunsul meu pentru Dani Coman e următorul: antrenez cum pot. Dacă asta trebuie să fac, asta fac. Atâta pot eu în momentul acesta

---a replicat antrenorul campioanei României

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi