Două case de pariuri vor sponsoriza pe Aston Villa

O echipă din Premier League a anunţat că va schimba sponsorul din acest sezon. Mai exact, două case de pariuri vor sponsoriza Aston Villa. Este vorba despre Betfair (deschide cont acum) si Bet365. Gruparea de Premier League vine după două sezoane în care Dafabet a fost sponsor principal, contractul expirând în această vară.

echipament-villa.jpg

Cele două case de pariuri vor sponsoriza Aston Villa de sezonul viitor, lucru care va include şi afişarea sigleor pe ecranele LED, acestea fiind vizibile şi în cadrul interviurilor oficiale. Prezentarea oficială a sponsorilor va fi făcută pe 7 iulie 2015.

Din punct de vedere comercial clubul are două obiective - vrem să avem un parteneriat cu branduri cunoscute, dorind de asemenea să ne rotunjim veniturile, pentru a putea concura împotriva celor mai puternice formaţii.  Charlie Wijeratna, director comercial Aston Villa

Să spunem că o treime din cluburile de Premier League au contracte încheiate cu diferite case de pariuri privind sponsorizarea, după ce şi West Bromwich a semnat de curănd cu un bookmaker. Este vorba despre TLCBet, casă aflată la primul parteneriat cu o echipă de Premier League. 

Să spunem că Aston Villa nu este singura echipă de Premier League care va purta sezonul viitor însemnele Bet365, casa de pariuri fiind de ceva timp sponsorul celor de la Stoke. 

Deschide şi tu cont la una dintre casele de pariuri care va fi sponsorul grupării de pe Villa Park!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi