Dosarul Transferurilor s-a mutat în Anglia: preşedintele lui Newcastle a fost arestat!

Newcastle nici n-a apucat bine să se bucure pentru promovarea în Premier League. La două zile de la victoria cu Preston, preşedintele echipei, Lee Charnley a fost ridicat de poliţie din biroul său de la stadion! Şeful lui Newcastle este acuzat, alături de alţi oficiali ai unor cluburi engleze, printre care şi West Ham, de fraudă fiscală şi fals în acte - ambele acuzaţii fiind legate de transferurile de jucători!

Potrivit Sky Sports, poliţia a făcut până acum o serie de percheziţii la sediul cluburilor în cauză şi s-au efectuat zeci de arestări. Cazul se pare că este mult mai complex, anchetatorii având dovezi că şi cluburi din Franţa sunt implicate în afacere.

Anchetatorii sunt ajutaţi în acest caz de angajaţi ai Ministerului de Finanţe din Anglia, care au descins dis de dimineaţă pe "St. James Park". (Foto: nufc.co.uk)

În comunicatul dat publicităţii de Ministerul Finanţelor se spune că poliţia a arestat mai multe persoane din fotbal care sunt suspecte că au fraudat statul la impozitul pe venit.

Conform aceleiaşi surse, nu mai puţin de 180 de ofiţeri au descins în această dimineaţă la sediul mai multor cluburi de fotbal din Anglia, dar şi din Franţa! În urma percheziţiilor, au fost confiscate o serie de documente, înregistrări telefonice, documente contabile, computere, dar şi telefoane mobile. 

În acelaşi timp, poliţiştii francezi au "călcat" mai multe cluburi din Ligue 1, suspectate că ar fi ascuns sumele exacte ale transferurilor de jucători în Premier League. Pentru că investigaţia este în curs de desfăşurare, anchetatorii au refuzat să ofere alte amănunte despre persoanele şi cluburile vizate de evaziune fiscală de ordinelor zecilor de milioane de euro. 

Vestea l-a dat peste cap pe Rafa Benitez (Foto: nufc.co.uk) - antrenorul spaniol tocmai îşi făcuse planurile pentru transferul jucătorilor de care are nevoie în sezonul viitor în Premier League. Acum, Benitez trebuie să aştepte ancheta poliţiei. Presa din Anglie scrie că dacă clubul va fi găsit vinovat, va primi o amendă uriaşă dar şi interdicţia de a mai face transferuri timp de 1 an! 

Credit foto: chroniclelive.co.uk

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi