Doar 3 jucătoare din Top10 au rămas în cursă la US Open. Pariază şi câştigă premiul de 50.000 RON!

Chiar dacă a părăsit US Open încă din primul tur, Simona Halep poate sta liniştită - locul 1 mondial nu i-l poate lua nimeni, momentan. După eliminarea neaşteptată a numărului doi mondial, Wozniacki, turneul de la Flushing Meadows a continuat să înregistreze surprize, astfel că alte patru jucătoare din Top10 au devenit spectatoare!

Rămasă singura în măsură să o preseze pe Simona, Angelique Kerber (foto: usatoday.com) şi-a luat şi ea adio de la ultimul Grand Slam al anului, nemţoaica înclinându-se în trei seturi (6-3, 3-6, 3-6) în faţa Dominikăi Cibulkova. Înfrângerea lui Kerber a scăpat-o de emoţii pe Halep şi în ceea ce priveşte Turneul Campioanelor de la Singapore.

Kerber era singura care se putea apropia de Simona, o victorie peste Ocean putând să o ducă la doar 800 de puncte în spatele actualului lider mondial. Caroline Garcia (4 WTA), Petra Kvitova (5 WTA) şi Jelena Ostapenko (8 WTA) au pierdut şi ele azi-noapte, astfel că Elina Svitolina, Karolina Pliskova şi Sloane Stephens sunt singurele jucătoare din Top10 WTA rămase în competiţia de la New York.

La această casă de pariuri online, Serena (foto: usatoday.com) este favorită la cucerirea celui de-al şaptelea titlu din carieră la US Open, cu o cotă de 3.20. Americanca (care a trecut în turul trei de Venus Williams, scor 6-1, 6-2) este urmată de Sloane Stephens (cotă 6.00), Madison Keys (9.00) şi Elina Svitolina (11.00). 

Pariază pe orice meci de la US Open la o cotă mărită de 10.00!

Svitolina poate acumula cele mai multe puncte dintre cele trei jucătoare din top10 rămase în cursă la US Open - în cazul unui succes, ea va aduna 6.315 puncte, dar se va afla în spatele Simonei la peste 1.700 de puncte. Avansul liderului mondial faţă de urmăritoarele sale este unul liniştitor, dar constănţeanca trebuie să joace bine la următoarele turnee de pe agenda sa (până la Singapore) - Wuhan şi Beijing.

Ca să plece din postura de principală favorită la Turneul Campioanelor, Simona Halep (foto: wtatennis.com) trebuie să se menţină pe primul loc în clasamentul WTA Race. În acest moment, românca este singura sportivă sigură de participare la ultimul mare "bal" al anmului. Dacă va ridica trofeul la US Open în acest an, tot Elina Svitolina va deveni principala ameninţare pentru liderul mondial - jucătoarea din Ucraina ar face 5.600 de puncte în clasamentul WTA Race, la 1.310 puncte în spatele Simonei, care după eliminarea în primul tur la US Open s-a plâns de faptul că a fost deranjată de gălăgia din tribune..

"Nu am jucat niciodată cel mai bun tenis al meu aici, simt că jocul meu nu e la cel mai înalt nivel. Dar întotdeauna am luptat în fiecare meci. Poate e vorba de zgomotul din tribune, oraşul este aglomerat. E un cumul. Sunt o persoană tăcută şi poate îmi plac locurile mai mici", a spus Halep. Liderul mondial a fost pus "la zid" de legendara Martina Navratilova (foto: cbssports.com)

"Mă gândeam că Simona va da tot ce are mai bun după ce a distrus acea rachetă, că se va descătușa, dar nu am avut dreptate. Simona nu a fost în meci, nu a fost acolo...Chiar nu mai înțeleg nimic! Este ceva mai mult decât înțelegem noi. A avut atâtea eliminări în primele tururi! Este prea imprevizibilă. Deja e prea mult! Ori sus, ori jos! Ar trebui să fie mai consistentă, mai constantă! Să-și arate nivelul, să ne arate de ce este în stare, să ne arate de ce este pe primul loc!", a spus Navratilova. 

În acest moment, Simona Halep are un avans de 2.086 de puncte în clasamentul mondial faţă de locul doi, ocupat de Caroline Wozniacki (foto: wtatennis.com), aşa că românca nu are de ce să-şi facă probleme prea mari. 

Constănţeanca va trebui, totuşi, să mai apese puţin pe acceleraţie pe acest final de sezon. Darren Cahill a anunțat deja programul liderului mondial până la finalul acestui an, Simona urmând să mai ia startul în trei turnee după cum urmează:

- 24-30 septembrie: Wuhan (China)
- 1-8 octombrie: Beijing (China)
- 22-29 octombrie: Turneul Campioanelor (Singapore)

"Sunt ok, puțin obosită de pe drum. Viața merge înainte și nu o să fac o dramă că am pierdut în primul tur la US Open. N-am avut inspirație în meciul respectiv (nn - vs Kaia Kanepi), iar ea a jucat foarte bine. A fost mai bună decât mine", a spus Simona Halep, care la această casă de pariuri online are cota 9.00 să câştige primul turneu de la Grand Slam din 2019, Australian Open. Tot cota 9.00 au şi Angelique Kerber şi Carolina Wozniacki, în vreme ce Serena Williams are cota 4.50.

Pariază pe US Open 2018 și adună puncte pentru a câștiga marele premiu de 50.000RON CASH!

Click AICI pentru detalii despre ofertă!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi