Salut Marius! Am înţeles că în această perioadă şi până la sfârşitul anului ai mai multe planuri de promovare a comunităţii, însă nu ştiu dacă toate vor avea succes. În primul rând, trebuie să te gândeşti la următorul aspect: majoritatea pariorilor care joacă pe internet, ştiu deja de forumurile de pariuri şi cu siguranţă le citesc şi activează pe ele. Noi trebuie să ne adresăm în special mediului offline prin aducerea unor noi jucători la casele de pariuri online, pentru că, la urma urmei, asta e ţinta pe care trebuie s-o nimereşti. Astfel, după părerea mea, promovarea nu mai trebuie să fie atât de intensă pe internet. Tricourile şi bluzele personalizate sunt o idee foarte bună, după părerea mea, dar trebuie date într-un număr mult mai mare, deoarece 2-3 persoane pe oraş care să le poarte nu sunt de ajuns. Banii pe care i-ai cheltui cu promovarea în mediul online cred că ar fi foarte bine dacă i-ai investi în astfel de reclame. Acestea pot fi date şi ca premii la concursurile de pe forum şi astfel ai ochi doi iepuri dintr-o lovitură. O idee bună ar fi un banner pe un stadion de fotbal, dar cred că preţul este unul foarte mare, însă depinde şi pe ce stadion va fi afişat.