Bună ziua,
Îmi cer scuze dacă postez greșit și/sau dacă a mai fost pusă această întrebare.
Anul trecut (2016) am avut cont deschis la UNIBET, only 4 fun. Am băgat o sumă modică (50 lei), am făcut după 2-3 zile suma de 130lei după care i-am retras și nu am mai jucat online.
După cum m-am informat, ar trebui să plătesc la ANAF 1% din suma încasată online, în cazul meu fiind de 1,3 RON.
Îmi poate spune cineva care sunt etapele pe care trebuie să le urmez, până la ce dată și dacă aș putea evita să primesc vreo scrisoare acasă de la ANAF, UNIBET.
Încă odată, îmi cer scuze pentru deranj. Aștept răspunsul cuiva care se pricepe.
Mulțumesc!
Ai toată procedura aici, va fi actualizată (deși mari schimbări nu sunt) pe măsură ce se apropie termenul de depunere.
De evitat nu ai cum să eviți, Unibet o să îți trimită pe email lista cu retragerile, poți să nu depui declarația, dar riști alte belele, și pentru 1 leu nu merită. Citește articolul din link și vei afla cât de simplu este. Asta dacă ai jucat pe un cont pe numele tău și nu al altuiva de te ferești de să primești scrisori acasă.
goo.gl/LaVgul
Este pe numele meu.
Nu este vorba de 1 leu, mă refeream până la ce dată trebuie să mă duc la ANAF și... gen dacă mă duc mai devreme sau ceva, să nu mai primesc plic acasă? :)))
Nu risti nici o belea pentru 1 leu.Fie ca depui declaratia pentru un leu sau nu e cam acleasi lucru.
Pariază responsabil!
Sfatul meu este să verifici lista caselor de pariuri online legale în România și recomandate de noi pentru o cât mai buna experiență de pariere online.
@Carlos
Îi garantezi că nu se trezește acasă cu o invitație la ANAF pentru nedepunerea D200? Fie și pentru 1 leu? S-au întâmplat altele și mai și.
Probabil cei de la ANAF chiar s-ar bucura să nu o depună că decât să încaseze 1 leu impozit, mai bine ar încasa măcar 50 de lei pentru nedepunerea declarației.
Nu vreau să- bag frica-n om dar este atât de simplu de depus încât chiar nu văd de ce nu ar face-o și ar sta liniștit. Într-adevăr, șansele sunt mici să nu riște nimic, dar totuși, e vorba de o amărâtă de hârtie.
Pâi așa mă gândeam și eu.. E vorba de 1,3 lei, mai mult e deranjul cât mă duc și completez panaramele alea... :|
Pâi și din ce am citit, mă pot duce până pe 25 mai să depun? sau am citit greșit?
Nu se intampla nimic, termina cu prostelile acestea, nu primeste nici o amenda.
@Carlos
Prosteli? Repet întrebarea, garantezi? Nu, că nu ai cum. Au fost puse popriri pe conturi pentru 1 leu datorie și tu spui cu atâta siguranță că nu i se poate întâmpla nimic?
Nu primesti nici o amenda pentru 1,2,3 lei. Mai cunonsc care nu au depus nimic,anul trecut,tot pentru o suma asa mica si nu au primit nimic. Eu in schimb a fost si am depus hartia,vreo 3 lei am platit parca. Aia se uitase si mirata la mine cand a vazut suma :)))
Da garantez ca nu se intampla nimic.Dar nu asta este ideea, daca esti un bun cetatean si vrei sa se schimbe ceva in tara asta ar fi normal sa o depui.
Eh, daca garantati voi, ca stiti legea la perfectie, atunci sa nu aud pe vreunul ca se plange ca se trezeste cu vreo surpriza neplacuta, la fel mai era unul p-aci care garanta ca nu se vor da amenzi.
Am mai existat "destepti" din astia care urlau ca nu vor primii amenda ca au jucat la Bet365 si dupa 2 luni se plangeau ca pZzdele pe aici. Du-te si plateste impozitul daca nu vrei sa risti aiurea, mai ales ca este o suma derizorie. Exista software care determina cine nu a platit impozitul si vei primii hartie acasa (sper sa nu primeasca nimeni hartii pt. anul anterior care oricum a fost o greseala).
@Steff
Fugi domne de aici cu sfaturile astea, daca se garanteaza aici ca nu se intampla nimic, atunci asa e.
@Adrian.David termina cu prostiile astea si cu atitudiea asta de mironosita panicata.Repet fie ca depune sau nu depune este acelasi lucru pentru 1.3 lei.Dar daca esti moral si tii la reguli poti merge sa depui.Si nu mai veni cu exemplele cu blocarile de cont ca alea se aplica pentru cu totul alceva.
In cel mai rau caz ii vine peste un timp ca are de plata 1.3 lei.Asta e tot ce se poate intampla.
@DeviL
Ideea de baza este urmatoarea: depune declaratia, nu te lua dupa ce spune unul si altul, ca multi vorbesc, putini se pricep, respecta legea si cu asta basta.
Am înțeles,
Ideea e că și mie mi se pare absurd, mai mult valorează hârtia pe care o completez decât suma pe care o plătesc. Probabil o să se uite ăia urât la mine când mă duc cu leul cel magic :)))
În fine, fiind un cetățean corect, o să-mi rup puțin din timpul liber și o să dau o fugă până la ei.
Dar tot nu am înțeles, de la ce dată până la ce dată se pot completa aceste cereri??
Vă mulțumesc mult tuturor care și-au pierdut timpul și au răspuns la acest topic.
Seară faină tuturor! :D
@devil
Citeste articolul acela, doar adaugi un an plus la anii de acolo, deci pe 2016 trebuie depusa declaratia 200 pana pe 25 mai 2017.
Si nu trebuie sa te deplasezi la ANAF decat o singura data, sa iti activezi contul online din spatiul virtual, apoi nu mai ai treaba cu ei, de acolo trimiti declaratia, tot acolo vei primi decizia de impunere. Nu are rost sa te duci sa stai la cozi infinite.
Iti faci contul acum, din timp, si ai scapat de griji. Si nici nu se mai uita nimeni urat la tiune, mai ales ca multi de pe acolo sunt habarnisti in ceea ce priveste acest tip de impozit, dar poate intr-un an s-au mai informat si ei. Anul trecut a fost o premiera si pentru ei si pentru noi.
Bafta
Mulțumesc mult, @Adrian.David pentru sfaturi. Nu știam care e treaba, eu joc mai mult la agenții, anul trecut am jucat online, cum am specificat mai sus, nu știam că trebuiesc declarate venituri și alte panarame, de puțin timp mi-a spus cineva și am vrut să mă informez mai în amănunt.
Toate cele bune! :D