După o bună perioadă de testat strategii, căci fără una vei face mai mult ca sigur parte din ceata donatorilor, am redus lista la două care ar fi cele mai potrivite pentru mine: MUG și un bilet pe zi, maxim două evenimente, cotă minimă ~1.3.
Cum MUG nu îmi permit momentan pentru că necesită o bancă destul de consistentă (mi-am permis să o testez pentru maxim 20 RON profit/meci, deci ... momentan nu aș risca și pierde atât de mult timp liber pe care nu prea îl am, pentru un asemenea profit, în condițiile în care timpul mi-ar permite un meci pe zi în timpul săptămânii), merg pe ce am spus mai sus, adică un bilet pe zi, maxim două evenimente, foarte des și cu un eveniment, cu o cotă totală de obicei de cel puțin 1.7 pe bilet.
Știu că am mai avut un jurnal legat de o mică strategie pe care am gândit-o la momentul respectiv, dar am abandonat-o, prin urmare am abandonat și acel jurnal.
În privința MUG-ului, cred că cea mai bună strategie, doar să ți-o permiți, strategie care este în vederile mele pe viitor. Felicitări celor care au contribuit și contribuie în topicurile aferente.
Revenind la ale noastre, o să încep de mâine cu propunerea zilei și sper să am succes!
Propunerea pentru astăzi este Leicester City - Chelsea, victorie Chelsea la o cotă de 1.83.
Chiar dacă lipsește Costa, tind să cred că Antonio Conte îi va motiva foarte bine pe băieți, mai ales că au pierdut în început de an pe White Hart Lane, în compania lui Tottenham. De asemenea, alegerea mea este întărită și de faptul că Leicester va juca fără trei oameni de bază, plecați la Cupa Africii: Slimani, Mahrez și Amartey. Tranziția spre atac va avea de suferit în tabăra lui Ranieri. Nici nou debutantul Ndidi, Drinkwater sau Albrighton nu vor avea prea multe șanse în fața unei linii mediene formate din jucători precum Kante, Fabregas sau Matic.
@iulian1892
E posibil sa iasa X Celsea nu a mai facut egal de 17 meciu , iar Leicester s-a descurcat foarte bine contra tuturor e echipelor favorite
@ghimboasa-sergiu
Daca Leicester era in forma de anul trecut - poate, asa - nici pomeneala. Ori daca ramane Chelsea in 8 oameni.
Pariază responsabil!
Sfatul meu este să verifici lista caselor de pariuri online legale în România și recomandate de noi pentru o cât mai buna experiență de pariere online.
Dacă ar fi jucat Mahrez și Slimani, probabil că nu aș fi mizat pe victoria lui Chelsea. Atunci m-aș fi așteptat la un Leicester mult mai periculos, mai ales în tranziția dintre linia mediană și atac. Una-i când trec mingile pe la Mahrez și alta e când trec pe la Albringhton, Ndidi, Mendy sau chiar tânărul Chilwell. Părerea mea e că Leicester a apus încă din vară. Vor trece ani buni până când vom mai vedea o astfel de campioană în Premier League.
Din lipsa timpului nu am propus ceva astăzi, dar iată propunerea pentru mâine:
Braga - Tondela, Braga peste 1,5 goluri (1.56)
Malaga - Real Sociedad, peste 1,5 goluri (1.35)
Cotă totală: 2.11
Braga, echipa cu al doilea atac de pe teren propriu după Benfica, mă aștept să-i bată lejer pe Tondela, lanterna roșie a primei ligi portugheze. După egalul lui Sporting, posibil să tragă mai tare echipa lui Jorge Simao, pentru a urca pe trei în clasament, al două puncte de Porto.
Prima ligă spaniolă ne obișnuiește cu partide spectaculoase, echipe care ies la joc precum Malaga și Sociedad, care conform statisticilor sunt potrivite pentru acest tip de pariu propus de mine. Sociedad cu 4 victorii și 4 înfrângeri din 8 meciuri pe teren străin, fără egaluri. Pare o echipă de totul sau nimic.
Propunerea de ieri a fost bună.
Deocamdată, bilanțul este 2/2. Văd că mai sunt topicuri în vogă și de succes cum e cel a lui Răzvan, ceea ce mă bucură. Contribuim toți cu ponturi bune.
Revin după ora 18 cu propunerea pentru astăzi, chiar dacă oferta este slabă.
Târziu, dar la timp. Ofertă slăbuță astăzi, cu meciuri destul de imprevizibile, dar iată propunerile:
Crystal Palace - Bolton, fără gol în intervalul 00:00 - 14:59 (1.32)
Burnley - Sunderland, gol Sunderland (1.52)
Meciul Palace cu Bolton pare după părerea mea o reeditare a meciului tur. Echipa lui Allardyce destul de decimată din cauza absențelor, Sam nu are deocamdată nici o victorie la cârma londonezilor, iar conform statisticilor, Palace începe destul de greu meciurile de pe teren propriu. Din ce am văzut, doar în partida cu Stoke a marcat în primele 15 minute. Mulți jucători de bază incerți, meci greu cu Everton în weekend ... cine știe. Bolton, cea mai bună defensivă din League One, cu doar 19 goluri primite în 26 partide (10 acasă și 9 în deplasare). Aș fi mizat și pe un S3.5, dar hai să scăpăm repede de emoții, nu? Sper. :)
Pontul doi să zicem că a fost dat după fler, contrar tuturor statisticilor. Așa am simțit. Chiar dacă suferă din punct de vedere al lotului, cred că pisicile negre nu se vor lăsa pradă prea ușor pe Turf Moor, în ciuda formei excepționale a gazdelor pe teren propriu.
Sper să fie verde!
Flerul nu a fost cu mine aseară.
O să țin și eu o statistică, iar la sfârșitul fiecărei perioade de 30 de zile, fac o balanță și văd cum stă treaba.
Banca inițială: 100
Pariu 1: miză: 50, câștig potențial: 91.50, profit/pierdere: +41.50;
Pariu 2: miză: 50, câștig potențial: 105.30, profit/pierdere: +55.30;
Pariu 3: miză: 50, câștig potențial: 100.50, profit/pierdere: -50
Situație înaintea propunerii de astăzi: +46.80, procentaj win: 67%.
Pentru această zi:
Plymouth - Liverpool, victorie Liverpool (1.22)
Lazio - Genoa, peste 3.5 cornere Genoa (1.73)
Cotă totală: 2.11
Miză: 46.80
Câștig potențial: 98.78
Propunerea de astăzi este câștigătoare. Cornerele la Genoa au ieșit încă din prima repriză, iar la Liverpool trebuie să recunosc, cu ceva emoții pe final, dar puștii s-au descurcat bine.
Pariu 4 - miză: 46.80, câștig potențial: 98.78, profit/pierdere: +51.98;
Procentaj win: 75%.
Revin mâine.
De atâtea jurnale cu cota 2, nu-mi mai văd topicul. Totuși, l-am adăugat la favorite.
Iată propunerea pentru astăzi:
Roma - Sampdoria, victoria Roma (1.45)
Real Sociedad - Barcelona, Barcelona peste 4.5 cornere (1.53)
Cotă totală: 2.22
Miză: 48.78
Câștig potențial: 108.22
Mă aștept la romani să tranșeze totul, fără nevoie încă 30 de minute de prelungiri și eventuale penalty-uri. Au forța să o facă, se anunță un prim unsprezece onorabil, iar oaspeții nu cred că pot emite prea mari pretenții în fața unei echipe care are 9 din 9 pe teren propriu, în actuala stagiune de Serie A.
Barcelona încearcă să rupă blestemul de pe Anoeta, deplasând de asemenea un lot din care nu lipsește tripleta Messi - Suarez - Neymar. Și Sociedad-ul este o echipă care oferă de obicei multe cornere în meci, dar mă aștept la o concentrare maximă a trupei lui Enrique, atacuri continue, încercări de blocare a acestora și cornere multe de partea oaspeților (asta sper).
Cu emoții a ieșit și propunerea de astăzi. Cornerul victorios a venit în minutul 87, iar romanii nu m-au lăsat o secundă pe gânduri.
Pariu 5 - miză: 48.78, câștig potențial: 108.22, profit/pierdere: +59.44;
Procentaj win: 80% (4 din 5).
Știu că pariul pe cornere este periculos și sunt conștient că o să mă ard la un moment dat abuzând de el, dar mi se pare destul de ok pentru a construi o cotă de 2.
Rămân cu picioarele pe pământ și revin mâine, când deja se văd în zare meciuri bune!
Revin cu propunerea pentru astăzi, un pic mai specială, în sensul că sunt trei meciuri pe bilet, pentru a forma o cotă de peste 2.
Bastia - Nice, X2 (1.33)
Las Palmas - Deportivo La Coruna, gol oaspeți (1.38)
Helmond - FC Oss, peste 1.5 (1.12)
Cotă totală: 2.06
Miză: 100
Câștig potențial: 205.56
Sunt foarte încrezător în acest bilet și sper să fie câștigător. Nice nu ar trebui să piardă la Bastia, după ce au remizat etapa trecută pe teren propriu, iar lupta acolo sus este strânsă. Totuși, o văd ca o echipă cu pretenții la primele trei locuri. Las Palmas este decimată de absențe, foarte importante și în apărare, iar după eșecul usturător de pe Camp Nou, s-ar putea să joace oarecum cu cuțitul la os meciul acesta, suficient de crispați cât să primească gol de la Andone & co. Cât despre meciul de la olandezi, statisticile arată că vor fi cel puțin 3 goluri în meci, dar pentru a atinge cota 2, am ales un peste 1.5 liniștitor, având în vedere că Flash Score-ul nu are la istoricul meciurilor oaspeților vreo partidă care să fi avut doar un gol. Sper să nu avem parte de o surpriză negativă, mai ales la acest meci.
Propunerea de astăzi a ieșit. Andone a fost cu cei care au pariat că Deportivo marchează.
Pariu 6 - miză: 100, câștig potențial: 205.56, profit/pierdere: +105.56;
Procentaj win: 83% (5 din 6).
Revin mâine, când avem o zi plină cu meciuri interesante.
Având în vedere avalanșa de meciuri, mă gândesc să propun două bilete pentru astăzi, dar încă nu sunt sigur. Cert este că mi-am împărțit ziua în două: meciuri decise până la ora 19:00 și meciuri ce încep după ora 20:00 (inclusiv).
Primul bilet conține meciuri decise până la ora 19:00, și anume:
Werder Bremen - Borussia Dortmund, ambele marchează (1.55)
West Bromwich - Sunderland, peste 1.5 goluri (1.31)
Cotă totală: 2.03
Miză: 100
Câștig potențial: 203.05
Bundensliga este un campionat spectaculos, iar Bremen și Dortmund sunt două echipe care iubesc spectacolul. În ultimele opt meciuri de acasă din campionatul german, Werder a marcat și a primit gol de fiecare dată. Același lucru îl putem spune și despre Borussia, care a marcat și a primit gol în ultimele cinci partide de pe teren străin. Mă aștept la un meci deschis, la două echipe cu poftă de gol și sper să nu mă înșel.
West Brom merge destul de bine acasă. Dacă pe teren străin, Pulis betonează apărarea, mai ales împotriva granzilor, pe teren propriu reușește de foarte multe ori să facă spectacol. Sunderland, echipă decimată de absențe, vine pe The Hawthorns cu speranțe. Moyes poate alinia un prim unsprezece, hai să-i spunem cât de cât ok, dar dacă ne uităm pe banca de rezerve, deja ne-am pierdut. Forma pisicilor negre în deplasare lasă de dorit, dar dacă vor reuși să marcheze, cu atât mai bine, pentru că băieții lui Pulis mă aștept să o facă.
A ieșit și prima propunere a zilei. West Brom încă din prima repriză, iar la Dortmund am avut ceva emoții, având în vedere că gazdele joacă cu un om în minus, dar au egalat în cele din urmă. Începea să-mi pară rău după bara lui Bremen din prima repriză.
Pariu 7 - miză: 100, câștig potențial: 203.05, profit/pierdere: +103.05;
Procentaj win: 86% (6 din 7).
Revin cu a doua și ultima propunere pentru astăzi.
Am revenit cu a doua propunere, formată din trei partide.
Manchester City - Tottenham, peste 1.5 goluri (1.30)
Villareal - Valencia, peste 1.5 goluri (1.34)
Kortrjik - Zulte Waregem, gol Zulte Waregem (1.23)
Cotă totală: 2.14
Miză: 100
Câștig potențial: 214.27
Derby-ul etapei în Premier League aduce un meci spectaculos zic eu, în care Tottenham o să iasă la joc și o să profite de slaba defensivă a lui Manchester City, care în cele 10 partide din Premier League jucate în acest sezon pe teren propriu, a primit gol în 8. Doar Bournemouth și Watford nu au reușit să marcheze în poarta lui Bravo, un portar nu atât de bun precum îl socotește Guardiola. Totuși, cetățenii stau pe ace de ceva timp și trebuie să facă o partidă mare, deși le va fi greu în fața lui Tottenham, părerea mea cea mai în formă echipă din Premier League din ultima perioadă. Are merge și un pariu de tipul gol Tottenham, dar mai sigur mergem pe un peste 1.5 goluri, într-un meci care cred că va fi suficient de deschis.
Villarreal este o echipă foarte redutabilă pe teren propriu, având cea mai puternică fortăreață din La Liga. Revine Sansone, Roberto Soriano, deci o să fie un meci frumos, un meci în care submarinul vrea toate punctele. Valencia, echipa pe care nu o recunoaștem, oferă partide cu goluri, deci și aici mizăm pe un peste 1.5 goluri.
Ultimul meci o implică pe Waregem, echipă ce poate urca pe primul loc al clasamentului cel puțin până mâine, dacă o învinge pe Kortrjik, echipă ce primește goluri (40 până acum în acest sezon) și are șase înfrângeri consecutive în Jupiter League. Cotă bună și la X2 (1.41), dar am ales să pariez pe cel puțin un gol al lui Zulte.
Două din două astăzi.
Pariu 8 - miză: 100, câștig potențial: 214.27, profit/pierdere: +114.27;
Procentaj win: 88% (7 din 8).
Revin mâine, foarte probabil din nou cu două propuneri.
Seară bună să aveți!
@briche, mulțumesc! O analiză atentă, pragmatismul și definirea unei strategii sunt pași cheie spre succes la pariuri. De-a lungul timpului am trecut prin toate stările la pariuri, am făcut cele mai mari prostii posibile și posibil încă să le fac, dar se pare că această abordare cu cota 2 și respectarea unor reguli cu strictețe mă ajută. Sper să am o serie cât mai bună.
Prima propunere de astăzi:
Juventus - Lazio, victorie Juventus (1.54)
Osasuna - Sevilla, peste 1.5 goluri (1.27)
Utrecht - Ajax, peste 0.5 goluri (1.06)
Cotă totală: 2.07
Miză: 95
Câștig potențial: 196.95
Mai schimb miza ca să nu fiu luat în vizor.
Juventus a pierdut etapa trecută la Firenze, lucru ce mă face să cred că astăzi va câștiga în fața lui Lazio. Jocul de acasă, partidele de pe teren propriu în fața lui Lazio și forma destul de bună în care se află m-au făcut să merg clar pe victoria lui Juve.
Un meci interesant este și în La Liga, unde Sevilla merge pe terenul celei mai slabe echipe de pe teren propriu, Osasuna. Al treilea atac din La Liga pentru partidele din deplasare are de înfruntat o defensivă ce primește destul de ușor goluri. Mă aștept la cel puțin două goluri în meci. Se pare că deja a început această partidă.
Ultimul meci de pe bilet este pentru formarea cotei de 2. M-ai mult mi-e frică de cote sub 1.10 decât de cele mari, dar sper să nu fie o problemă și să se marcheze la meciul interesant dintre Utrecht și Ajax.
Case de pariuri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii