Ce bafta? Mai bine sa aveti grija ce vorbiti pe acolo pentru ca defapt ei sunt pe total pe langa cu acest fenomen, ei defapt vor sa invetze cate ceva de la voi. In alta ordine de idei spune-le ca programul lor pe care au dat bani multi (din banii nostri ai contribuabilior) de inregistreaza cate ore sta un baner pe un site e complet inutil se aplica numai la TV nu pe Internet.
Oricum mai mult ca sigur raspunsuri evazive de la niste persoane angajate pe criteriul nepotismului sau politic.
Nu e nimic rău în faptul că vor să învețe ceva, poate până la urmă vor înțelege mai bine sistemul, cine știe, speranța moare ultima, iar cu răspunsuri evazive suntem obișnuiți. Vedem, nu mă aștept să se schimbe nimic, dar măcar dacă tot sunt acolo să explic ce probleme avem, poate una sau două tot se mai rezolvă.
Cât despre contorizarea orelelor cât stă un banner pe un site chiar nu îmi dau seamă ce relevanță poate avea.
Poate le transmiteti ca nu este legal ceea ce fac ei, ma refer la faptul ca nu ne mai da voie nici macar sa urmarim meciurile pe Bet365 si chiar daca am vrea sa jucam nu ne da Bet365 voie, deci chiar nu inteleg de ce ne ingradesc acest drept de a accesa ceva atata timp cat nu facem nimic ilegal, unde scrie ca este interzis sa accesam Bet365? Sa ne arate madam praf-Odeta acest aspect si este ok.Da, sa nu jucam am inteles, ok, este ilegal, dar sa nu mai permiti accesarea este absurd.
Eu nu am înțeles un lucru. Când se afirmă că e ilegal asta și aia ce fac ei, voi sunteți conștienți ce răspundere au? Legal sunt acoperiți până în măduva oaselor pentru că altfel ar avea probleme foarte grave și nu se închid ochi chiar așa ușor cum visează unii.
Eu am discutat câteva ore bune cu ei și sincer mi-am schimbat părerea despre ei. Am lăsat de prea multe ori frustările să își spună cuvântul, deși rar a fost să intervin să vorbesc doar să mă aflu în treabă, dar în sinea mea gândeam ca mulți dintre voi.
Va fi publicat cât de curând un articol în care am reușit să răspund la cele mai multe dintre întrebările afiliaților și câteva lămuriri cu privire la pariori.
Din ce ai discutat cu ei ti-ai dat seama daca sunt profesionisti sau au vorbit iar pe langa subiect? Te intreb pentru ca pana acum cei de la ONJN au demonstrat ca nu prea stapanesc bine unele aspecte( Problema rulajului mare, desi la final balanta de pariuri sa fie zero).
Te-au pacalit din vorbe spuse frumos, cam ce au facut si inspectorii cu cei pe care i-au amendat: "Noi va intelegem, dar nu avem ce face, e ordin de la Bucuresti sa va amendam". Chiar aveau ce face, trebuiau sa judece cazurile chiar ei, in functie de legea existenta, nu de ce ar contine normele care n-au aparut si de "ordinele de sus".
Cam asa se comportau si ceilalti bugetari "saltati" de catre DNA: "Tot ce facem e legal, suntem acoperiti de lege, lege pe care o respectam cu sfintenie." Inteleg ca nu poti scrie decat de bine, stiu cine esti si iti pot face probleme, dar nu trebuie sa-i si lauzi, cum face nea Sorin. Toti cei ajunsi pe functii in sistem au cotizat "material" sau "fizic" pentru acest lucru. Odata instalati in functii, trebuie sa recupereze paguba si sa puna ceva la pusculita pentru ca timpul e scurt, vin altii care vor acele posturi.
admin, sper ca intelegerea pe care ai facut-o cu ei sa nu implice si obligatii din partea ta de "reeducare" a pariorilor.
Modul miselesc in care au procedat si in care au lovit in pariori, unul nemaiintalnit in lume, indiferent de cat de acoperiti de legi sunt,nu poate schimba nimanui si niciodata parerea despre ei. Daca o sa ajungi sa publici articole pro-ONJN sau pro Winmasters aici, s-ar putea sa ajungi sa discuti doar cu niste "sorini" pe forum in viitor !
Astept cu nerabdare materialul... si ma tot intreb cum de a fost posibil ca cei de la ONJN sa isi ascunda atita vreme calitatile si sa apara in opinia publica drept o adunatura de securisti / militieni: diletanti, analfabeti, inapoiati mental, agresivi, obraznici, fuduli si mai ales foarte rai. (surprinzator oarecum, pentru ca presupun ca printre securisti se gasesc si baieti mai destupati la minte).
Nu stiu ce discutii au fost acolo dar cand prima masura luata a fost sa conchida ca 70.000 de oameni au incalcat legea (daca 1, 10, 100, 1000 o incalcau, atunci de vina era omul, dar cand 70.000 o fac, atunci e clar ca lumina zilei ca legea e de vina), cand ONJN nu a facut nimic pentru a impiedica acest lucru, nu a luat nici o masura care sa impiedice incalcarea legii, o lege care nu specifica NICAIERI de unde ne putem informa unde e legal si unde nu e legal, o lege care spune pariati doar unde e legal dar nu SCRIE CLAR si de unde putem afla acest lucru, cum poti afirma ca-s acoperiti de lege pana in maduva oaselor?
Abia astept articolul, daca e un singur cuvant de bine pentru ONJN, adio.
Sper si eu sa nu fie promovat ca..tul ala de agentie . Dar oricum banii dicteaza in acest domeniu deci nu ar fi ceva senzational daca o sa se intample ...
si cum sa nu fie ei acoperiti de lege ...daca ei de ei ..fac legile astea ..winmasters isi facea reclama ..cu vreo luna inainte ..sa isi ia licenta ..ca e prima casa licentiata din Romania.. si nu au mai patit nimic
Pentru pariori,ONJN-ul e cel mai MARE RAU posibil din 2 motive:au distrus online-ul prin scoaterea betului din piata si 2.modul cum au amendat pariorii si cum i-a catalogat...ACESTE LUCRURI NU SE POT UITA SAU IERTA!!!Cand pariorii vor putea juca live si linistiti,cand vor putea sa-si faca planuri pe termen lung ,este posibil sa se mai atenueze ura fata de aceasta institutie...pana atunci insa se pare ca e mult tare...
Nu sunt așa proști cum afirmă pariorii pe forum, adică mi-au explicat logica fiecărei decizii și spre suprinderea tuturor în majoritatea aspectelor le dau dreptate. Sunt foarte competenți pe acest segment și am avut cu cine să discut și explicațiile au fost bune. Veți vedea în articolul ce va fi publicat, pe urmă discutăm mai multe.
@polard,
Nu e vorba de păcălit, eu am adresat un set mare de întrebări la care mi s-a răspuns foarte clar și logic, că mulți pariori nu înțeleg multe lucruri e cu totul altceva. Adică am înțeles mai bine unele decizii și sunt luate bine, că nu ne convine în totalitate sau că se poate și mai bine este cu totul alt aspect. (AICI NU DISCUT DE CAZUL BET365, VEZI MAI JOS)
M-am înâlnit și cu Sorin și am discutat, dar nu vreau să o dăm în diverse. Nu e chestie de ce pot să-mi facă sau nu mie, că același lucru pot să ni-l facă tuturor și ca pariori nu doar ca afiliați.
@stelistu6
Până la urmă pariurix.com este o afacere, dacă pe viitor vom dori să promovăm winmasters sau alt operator ne privește pe noi și modelul nostru de business, una e să afișezi un banner alta este să le ții spatele. Dar aici nu cred că avem noi ce discuta despre asta, și tu dacă ai fi în locul oricărui afiliat ai lua deciziile cele mai bune pentru a menține și crește businessul. Dar până să facem anumite compromisuri ... e cale lungă, vei vedea cu cine ne asociem ca brand în curând.
@roctacon
Ce înțelegere prietene? Nu m-am dus să negociez nimic cu ei, m-am dus să port o conversație amicală din care să înțeleg mai bine ce se întâmplă cu noi afiliații, printre altele am aflat și unele lămuriri cu privire la pariori. Nu am nici eu și nimeni nici o obligație de a vă educa sau reeduca, ci de a prezenta informațiile așa cum au fost ele percepute de mine. Eu nu vreau să schimb păreri, eu vreau să clarific niște lucruri care pentru mine erau neclare.
@petremihai,
Nu am dezbătut foarte mult cazul bet-ului pentru că nu avea rost să discutăm ore în șir cu o problemă care se va soluționa pe cale legală. Este singura frustrare care o mai am că nu s-au depus mai multe eforturi să se preîntâmpine acest lucru. Am discutat cu avocați de la 2 operatori mari care au fost înaintea mea la ONJN, și am ajuns la concluzia că erau pe lângă cu acest fenomen, și așa cum mi-au explicat mie le-au explicat tuturor dacă au avt nelămuriri, dar știi care e problema? Majoritatea nu știu să pună întrebările potrivite. Nu știu, păcat că nu au venit și alții la discuții au ales să stea să își verse nervii mai departe pe forumuri, eu am reușit să mă lămuresc cu tot ce m-a interesat în calitatea de afiliat și de ce să nu îi laud pe partea asta dacă au demonstrat că sunt competenți? Că nu îmi convine că e taxă de 6000 de euro sau alte lucruri, e partea a doua, au o explicație logică, am acceptat-o dar nu însemană că sunt în totalitate de acord.
@ardelean22,
Primează banii până la un anumit punct, fiecare business e adminstrat astfel încât el se funcționeze. Faptul că ne-am asocia brandul cu un brand nesuportat de mulți membrii din comunitate ne-ar face mai mult rău decât bine, suntem conștienți de asta la ora actuală. Noi ca și afiliați avem și jucători pentru ei, și chiar dacă nu sunt promovați le aducem jucători indirect, defapt se convertesc ei singuri că aleg ei acea agenție. Vom avea topuri în curând pe bază de vot, voi decideți ordinea ... e complicat nu o mai lungesc.
@gablejim67,
Asta cu amendații e simplă. Sincer vă spun nu știu care este adevărul de acea m-am abținut pe toate subiectele să vorbesc aiurea. Știu atât. Mi s-a spus că: S-au purtat discuții cu Bet365 în permanență și au știut exact că nu au voie să accepte jucători, și că i-a durut la patină. Atât timp cât nu am de unde să verific asta, nu pot să zic că e vina onjn sau e vina bet365, aici fiecare crede ce vrea și cum vrea, dar eu dacă vedeam că a doua zi bet a încălcat legea, ieșeam în față să anunț în presă că nu este roz situația. Nu au blocat betul ca să ne putem scoate banii. Oricum, aici e totul interpretabil și nu aș vrea să mă pronunț pentru că nu știu nimic concret. Oricum e aberant să fie 70.000 de pariori pasibili de amendă, indiferent de cine este vinovat.
Încă ceva deciziile sunt luate de o comisie și din ce am înțeles oricine poate să vină să intervină, să argumenteze pe baza unei expertize de ce este mai bine într-un fel sau altul (trebuie căutat în legea care este calea legală să faci asta, dar se poate, nu mai rețin termenii juridici la ora asta că abia stau treaz după atâtea întâlniri). Ei nu gândesc ca noi că lasă pe unul sau altul în pace că e ok și așa, ei gândesc doar să respecte legea, și indiferent de consecințe se aplică. Eu asta am văzut până acum. Că dacă vor o pot aplica foarte grav ... sau să fie foarte toleranți în limita lgii, asta nu înseamnă că legea e bună, sau trebuie acceptată unainim, iar nu vreau să mă bag la discuția asta că sunt prins la mijloc ca afiliat. Fiecare interpretează lucrurile după cum dorește.
PS: Din discuțiile purtate oamenii sunt competenți și mi-au oferit pe partea de afiliere toate răspunsurile. Pe partea de pariori am lămurit punctele cheie discutate în ultima săptămâna. Problema ONJN - Bet365 - Pariori ... vă pot spune doar ce au zis ei, de aici încolo nu pot să mă cert cu voi să le dau drepatte lor, sau cu ei să vă dau dreptate vouă. Eu văd totul undeva la mijloc. Din ce zic ei dacă au dreptate e foarte urât ce s-a întâmplat. Cert este că Bet365 nu mai are ce căuta în România 5 ani. Vin William Hill, Ladbrokes și încă vreo 2.
2015-12-09 19:40:54
Sa ai bafta!!!Si sa le transmiti ca-i vom iubi mereu...in gura!!!
2015-12-09 19:43:26
Pana la urma doar voi 2 mergeti ?
2015-12-09 21:37:39
Mai vine un anonim, tare secretos băiatul :) vă va spune el dacă va dori. Deci teoretic vom fi 3.
2024-03-29 09:02:52
Pariază responsabil!
Sfatul meu este să verifici lista caselor de pariuri online legale în România și recomandate de noi pentru o cât mai buna experiență de pariere online.
2015-12-10 07:51:13
Ce bafta? Mai bine sa aveti grija ce vorbiti pe acolo pentru ca defapt ei sunt pe total pe langa cu acest fenomen, ei defapt vor sa invetze cate ceva de la voi. In alta ordine de idei spune-le ca programul lor pe care au dat bani multi (din banii nostri ai contribuabilior) de inregistreaza cate ore sta un baner pe un site e complet inutil se aplica numai la TV nu pe Internet.
Oricum mai mult ca sigur raspunsuri evazive de la niste persoane angajate pe criteriul nepotismului sau politic.
2015-12-10 08:00:57
Nu e nimic rău în faptul că vor să învețe ceva, poate până la urmă vor înțelege mai bine sistemul, cine știe, speranța moare ultima, iar cu răspunsuri evazive suntem obișnuiți. Vedem, nu mă aștept să se schimbe nimic, dar măcar dacă tot sunt acolo să explic ce probleme avem, poate una sau două tot se mai rezolvă.
Cât despre contorizarea orelelor cât stă un banner pe un site chiar nu îmi dau seamă ce relevanță poate avea.
2015-12-10 15:43:10
Poate le transmiteti ca nu este legal ceea ce fac ei, ma refer la faptul ca nu ne mai da voie nici macar sa urmarim meciurile pe Bet365 si chiar daca am vrea sa jucam nu ne da Bet365 voie, deci chiar nu inteleg de ce ne ingradesc acest drept de a accesa ceva atata timp cat nu facem nimic ilegal, unde scrie ca este interzis sa accesam Bet365? Sa ne arate madam praf-Odeta acest aspect si este ok.Da, sa nu jucam am inteles, ok, este ilegal, dar sa nu mai permiti accesarea este absurd.
2015-12-11 22:19:53
Ce se mai aude de intalnire, a mai avut loc?
2015-12-12 09:35:39
Eu nu am înțeles un lucru. Când se afirmă că e ilegal asta și aia ce fac ei, voi sunteți conștienți ce răspundere au? Legal sunt acoperiți până în măduva oaselor pentru că altfel ar avea probleme foarte grave și nu se închid ochi chiar așa ușor cum visează unii.
Eu am discutat câteva ore bune cu ei și sincer mi-am schimbat părerea despre ei. Am lăsat de prea multe ori frustările să își spună cuvântul, deși rar a fost să intervin să vorbesc doar să mă aflu în treabă, dar în sinea mea gândeam ca mulți dintre voi.
Va fi publicat cât de curând un articol în care am reușit să răspund la cele mai multe dintre întrebările afiliaților și câteva lămuriri cu privire la pariori.
2015-12-12 12:30:48
Din ce ai discutat cu ei ti-ai dat seama daca sunt profesionisti sau au vorbit iar pe langa subiect? Te intreb pentru ca pana acum cei de la ONJN au demonstrat ca nu prea stapanesc bine unele aspecte( Problema rulajului mare, desi la final balanta de pariuri sa fie zero).
2015-12-12 12:54:54
Te-au pacalit din vorbe spuse frumos, cam ce au facut si inspectorii cu cei pe care i-au amendat: "Noi va intelegem, dar nu avem ce face, e ordin de la Bucuresti sa va amendam". Chiar aveau ce face, trebuiau sa judece cazurile chiar ei, in functie de legea existenta, nu de ce ar contine normele care n-au aparut si de "ordinele de sus".
Cam asa se comportau si ceilalti bugetari "saltati" de catre DNA: "Tot ce facem e legal, suntem acoperiti de lege, lege pe care o respectam cu sfintenie." Inteleg ca nu poti scrie decat de bine, stiu cine esti si iti pot face probleme, dar nu trebuie sa-i si lauzi, cum face nea Sorin. Toti cei ajunsi pe functii in sistem au cotizat "material" sau "fizic" pentru acest lucru. Odata instalati in functii, trebuie sa recupereze paguba si sa puna ceva la pusculita pentru ca timpul e scurt, vin altii care vor acele posturi.
2015-12-12 13:09:27
dupa acest mesaj nu m-ar mira ca pe viitor pariurix sa faca reclama la winmasters
2015-12-12 14:15:27
admin, sper ca intelegerea pe care ai facut-o cu ei sa nu implice si obligatii din partea ta de "reeducare" a pariorilor.
Modul miselesc in care au procedat si in care au lovit in pariori, unul nemaiintalnit in lume, indiferent de cat de acoperiti de legi sunt,nu poate schimba nimanui si niciodata parerea despre ei. Daca o sa ajungi sa publici articole pro-ONJN sau pro Winmasters aici, s-ar putea sa ajungi sa discuti doar cu niste "sorini" pe forum in viitor !
2015-12-12 14:32:35
Astept cu nerabdare materialul... si ma tot intreb cum de a fost posibil ca cei de la ONJN sa isi ascunda atita vreme calitatile si sa apara in opinia publica drept o adunatura de securisti / militieni: diletanti, analfabeti, inapoiati mental, agresivi, obraznici, fuduli si mai ales foarte rai. (surprinzator oarecum, pentru ca presupun ca printre securisti se gasesc si baieti mai destupati la minte).
2015-12-12 14:33:36
Nu stiu ce discutii au fost acolo dar cand prima masura luata a fost sa conchida ca 70.000 de oameni au incalcat legea (daca 1, 10, 100, 1000 o incalcau, atunci de vina era omul, dar cand 70.000 o fac, atunci e clar ca lumina zilei ca legea e de vina), cand ONJN nu a facut nimic pentru a impiedica acest lucru, nu a luat nici o masura care sa impiedice incalcarea legii, o lege care nu specifica NICAIERI de unde ne putem informa unde e legal si unde nu e legal, o lege care spune pariati doar unde e legal dar nu SCRIE CLAR si de unde putem afla acest lucru, cum poti afirma ca-s acoperiti de lege pana in maduva oaselor?
Abia astept articolul, daca e un singur cuvant de bine pentru ONJN, adio.
2015-12-12 15:55:18
Sper si eu sa nu fie promovat ca..tul ala de agentie . Dar oricum banii dicteaza in acest domeniu deci nu ar fi ceva senzational daca o sa se intample ...
2015-12-12 18:29:06
... daca o lege asemanatoare in BELGIA s-a soldat dupa doi ani cu vreo 2-3 amendati cu 200-300 de euro...
2015-12-12 18:33:35
si cum sa nu fie ei acoperiti de lege ...daca ei de ei ..fac legile astea ..winmasters isi facea reclama ..cu vreo luna inainte ..sa isi ia licenta ..ca e prima casa licentiata din Romania.. si nu au mai patit nimic
2015-12-12 18:54:43
Pentru pariori,ONJN-ul e cel mai MARE RAU posibil din 2 motive:au distrus online-ul prin scoaterea betului din piata si 2.modul cum au amendat pariorii si cum i-a catalogat...ACESTE LUCRURI NU SE POT UITA SAU IERTA!!!Cand pariorii vor putea juca live si linistiti,cand vor putea sa-si faca planuri pe termen lung ,este posibil sa se mai atenueze ura fata de aceasta institutie...pana atunci insa se pare ca e mult tare...
2015-12-13 00:32:43
@pariusigur,