Dinamo a făcut un transfer Grozav! "Sunt fericit şi bucuros că m-am întors aici"

La Dinamo, vântul schimbării nu a venit doar cu un nou antrenor ci şi cu un jucător de naţională. La puţine zile de la numirea lui Claudiu Niculescu pe banca "câinilor", şefii echipei l-au convins şi pe Gicu Grozav să se alăture clubului din "Ştefan cel Mare". Internaţionalul de 28 de ani a semnat până la finalul actualului sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă un an. Grozav (foto: fcdinamo.ro) va intra deja "în pâine" din etapa viitoare, contra celor de la FC Botoşani, şi va purta tricoul cu numărul 7 - cedat de puştiul Deian Sorescu. 

Pentru Grozav este de fapt o reîntoarcere la echipa pentru care a mai jucat în prima jumătate a anului 2015 - atunci a marcat 5 goluri în 13 partide în campionat şi Cupa Ligii. Potrivit presei sportive din România, Grozav va avea un salariu lunar de 10.000 de euro. 

Pariază pe Liga 1 Betano cu 500RON EXTRA la prima depunere!

"Sunt fericit şi bucuros pentru că m-am întors la Dinamo. Nu eram împăcat sufleteşte dacă nu semnam cu Dinamo şi mă duceam în altă parte în ţară. Veneam chiar dacă nu era Claudiu Niculescu antrenor. Dar a contat foarte mult şi acest aspect. Sper doar să ne calificăm în play-off. Încă mă gândesc la echipa naţională. Sper să fac meciuri bune şi să reintru în echipă cât mai repede", a declarat atacantul român la prezentarea oficială.

Gicu Grozav şi-a trecut până acum în palmares opt echipe - în afară de Dinamo, (foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu) el a mai evoluat pentru Unirea Alba Iulia, Standard Liege, "U" Cluj, Petrolul Ploieşti, Terek Groznîi, Karabukspor şi Bursaspor (formaţie pentru care a bifat 8 partide în acest sezon).

Pentru naţionala României, Grozav (foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu) a jucat 25 de partide şi a marcat până acum 5 goluri - primul dintre ele l-a reuşit chiar la debutul său (contra Elveţiei, acum 6 ani). El are în palmares două trofee - a câştigat Cupa Belgiei cu Standard Liege (2011) şi acelaşi trofeu în România, cu Petrolul (2013). 

 

Pariază pe Liga 1 Betano la una din agențiile recomandate cu un super bonus de bun venit!

 

Te-ar mai putea interesa şi:

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!