Deac, capăt de linie la CFR: s-a înţeles cu FCSB. Becali vinde un jucător pe 10 milioane euro!

În culmea fericirii după victoria în faţa lui Dinamo, Gigi Becali a mai dat o lovitură - l-a convins pe Deac să semneze cu FCSB! Becali a confirmat transferul jucătorului de la CFR într-o intervenţie la Sport.ro. Junior Morais se va alătura şi el echipei la finalul acestui sezon!

Becali se mai gândeşte dacă să înregistreze acum contractul sau de la 1 iunie. Totul depinde de administratorul judiciar de la CFR, club aflat în insolvență: "Am bătut palmă cu el, am vorbit cu Deac de mai multe ori, e jucătorul Stelei. Contractul e făcut, trebuie să iau transferul de la administratorul judiciar, doar după 1 iunie se poate face. Am vrut să îl luăm de acum, să vedem, încercam, altfel de la 1 iunie. Deac și cu Junior Morais sunt jucătorii noștri.", a spus Gigi Becali pentru Sport.ro 

Deac (Foto: Sportpictures.eu) a fost cel mai bun om de pe teren în partida CSU Craiova - CFR Cluj 1-4: a marcat două goluri şi a dat o pasă decisivă. Evoluţia lui i-a ajutat pe ardeleni să intre în lupta pentru titlu în acest sezon. În urmă cu două zile, Becali a avut o reacţie interesantă când a fost întrebat dacă îl va transfera pe Deac: "Întrebaţi-l pe el, că vă spune. Dacă el zice că da, înseamnă că e da. Dacă el zice că e nu, înseamnă că e nu. Eu nu pot spune, pentru că nu am voie să contactez jucătorul. El are voie să semneze, dar eu nu am voie să iau legătura ", a declarat patronul lui FCSB pentru Mediafax. 

Deac a avut şi el un discurs asemănător la finalul meciului cu Craiova: "Nu vreau să vorbesc despre asta. Vedem la vară. Vorbiţi cu Gigi Becali!", a fost reacţia jucătorului în vârstă de 31 de ani. Între timp, lucrurile s-au limpezit...

Deac, al doilea salariu de la FCSB!

Conform celor de la gsp.ro, Ciprian Deac va avea un salariu impresionant la FCSB și va primi mai multe bonusuri consistente. Cu 15.000 de euro lunar, el va deveni al doilea cel mai bine plătit jucător din lotul lui Reghecampf, după Denis Alibec - care are un salariu lunar de 20.000 de euro.

De asemenea, mijlocașul în vârstă de 31 de ani va încasa o primă de instalare substanţială, de 150.000 de euro! În plus, dacă FCSB va ajunge în grupele Champions League sezonul viitor, Deac va mai încasa alţi 150.000 de euro.

Moruţan, următoarea mutare?

Becali nu se opreşte aici - vrea să aducă la echipă şi un puşti de 17 ani. Este vorba de mijlocaşul Ovidiu Moruţan, de la FC Botoşani, care a impresionat în meciul cu Dinamo în acest sezon. Poreclit "Messi din Ardeal", Moruţan este un mijlocaş de bandă dreaptă ce poate evolua şi în zona centrală.

Format de Universitatea Cluj, Ovidiu Moruţan (Foto: Sportpictures.eu) a ajuns la Botoşani anul trecut şi a debutat în Liga 1 într-o partidă cu Pandurii. Deocamdată cele două părţi nu au ajuns la un acord, susţine impresarul jucătorului. Mijlocaşul s-ar afla şi în vederile unor echipe din străinătate, fiind urmărit de scouteri la ultima partidă, cu ASA Târgu Mureş, când a fost integralist.

"Am discutat cu domnul Becali, el a făcut o ofertă care deocamdată nu e acceptată de Botoşani. Negocierile rămân deschise. Sunt şi alte echipe interesate, chiar la meciul cu Târgu Mureş au venit scouteri din Olanda să îl urmărească", a declarat agentul jucătorului, Florin Vulturar, într-o intervenţie la DigiSport.

FCSB, fără Pintilii şi Tamaş cu Astra

După meciul cu Dinamo, FCSB l-a pierdut pe Mihai Pintilii, care a fost eliminat. Astfel, acesta va rata meciul cu Astra, absenţă care l-a pus în dificultate pe Reghecampf, în condiţiiel în care nici Tamaş nu poate juca (e încă suspendat).

Pariază pe următorul meci al Stelei din campionat!

În plus, dacă nici Mihai Bălașa nu va fi recuperat la timp, Reghe va trebui să joace în apărare cu Alex Tudorie, lângă Moke! Reghe l-a mai folosit pe Tudorie fundaş în perioada de pregătiire. "Dacă Bălașa nu va fi recuperat, atunci vom vedea ce vom face. Poate juca acolo Sulley Muniru sau poate să joace și Tudorie, este jucătorul nostru, trebuie să-i oferim încredere. Asta este, nu mai avem ce face...", a spus Reghecampf. 

Celtic îl vrea pe Ovidiu Popescu!

Becali se pregăteşte să-l vândă pe bani mulţi în Scoţia pe Ovidiu Popescu (Foto: Sportpictures.eu). 10 milioane de euro vrea patronul lui FCSB pe fotbalistul de 23 de ani. Mutarea ar fi peste transferul lui Stanciu la Anderlecht, care a costat 9,8 milioane de euro.  

Reprezentanţii campioana Scoţiei, Celtic au venit la Bucureşti să-l urmărească la derby-ul cu Dinamo pe Ovidiu Popescu, jucător care are o clauză de 10 milioane de euro. Conform sport.ro, scoțienii şi-au prelungit şederea în România ca să negocieze cu Becali transferul fotbalistului.
    

Foto: Liviu Chirică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi