De luat în calcul când jucaţi la pariuri. Jucători de top pleacă din Premier League!

Marile puteri din Anglia pierd super-jucători pe bandă rulantă! Deşi s-a dat startul la transferuri de doar câteva zile, jucători importanţi din Premier League au ales să plece în alte părţi. După brazilianul Oscar, pentru care Shanghai SIPG a plătit 60 de milioane de euro, un alt nume mare a semnat cu chinezii! 

Supărat că nu mai reprezintă o opţiune pentru antrenorul Antonio Conte, John Obi Mikel l-a urmat şi el în China pe Oscar. Mijlocaşul de 29 de ani a semnat cu Tianjin Teda, care i-a oferit un salariu săptămânal de 165 de mii de euro pe săptămână, dublu faţă de cât încasa la Chelsea!  Nigerianul a mai fost în discuţii cu Valencia şi Marseille, iar la un moment dat a negociat chiar cu Inter Milano. 

John Obi Mikel în meciul cu Steaua din Europa League, pe 7 martie 2013 (Steaua - Chelsea 1-0 / Foto: Sportpictures.eu)

În cei 11 ani petrecuţi pe "Stamford Bridge", Obi Mikel a câştigat 11 trofee: 2 titluri de campion (2010, 2015), 4 Cupe ale Angliei (2007, 2009, 2010, 2012), 2 Cupe ale Ligii Angliei (2007, 2015), 1 trofeu Champions League (2012) şi 1 în Europa League (2013), dar şi un trofeu Community Shield (2009). 

În august 2011, John Obi Mikel a trăit momente de groază. Tatăl său a fost răpit în Nigeria, iar el a primit teribila veste înaintea meciului de campionat cu Stoke. A strâns din dinţi şi a intrat pe teren, iar la final a făcut un apel către concetăţenii săi cerându-le ajutorul. "Întotdeauna mi-am ajutat ţara, acum e momentul ca ţara mea să facă ceva pentru mine. Cine ştie unde este tatăl meu, vă rog, contactaţi-mă la orice oră!", a spus atunci internaţionalul nigerian. La doar câteva zile după anunţ, tatăl său a fost găsit în viaţă într-o casă părăsită, iar răpitorii săi fiind arestaţi. 

Starul Alexis Sanchez (Foto: arsenal.com) e şi el foarte aproape să se despartă de Arsenal. Şi totul din cauza lui Arsene Wenger, scrie presa din Anglia. Acesta se opune unei măriri de salariu şi i-a convins şi pe şefii echipei. În cauză este şi Mesut Ozil, cei doi coalizându-se împotriva lui Wenger. Sanchez are oferte concrete în acest moment de la Inter şi PSG, dar niciuna nu se compară cu cea a chinezilor.

Arsenal i-a oferit un salariu săptămânal de 210 mii de euro pe săptămână, iar Sanchez vrea 292 de mii de euro! Sanghai Shenhua şi Beijing Guoan îi oferă un salariu săptămânal de minim 300 de mii de euro! Aşa că sunt şanse mici ca fostul star al Barcelonei să mai rămână pe "Emirates". 

Omul care nu mai este dorit la echipă de starurile Alexis şi Ozil, dar şi de fanii lui Arsenal. (Foto: Abaca/Hepta/Sportpictures)

Arsene Wenger a fost un car de nervi la finalul meciului cu Bournemouth, terminat 3-3, iar când a fost întrebat despre Alexis Sanchez a "explodat" pur şi simplu. "Noi vrem să câştigăm, doar aşa poţi fi fericit. Suntem cu toţii frustraţi!...Da, el (nn - Alexis Sanchez) este bine!...", a răspuns Wenger nervos. A fost meciul care probabil a dat peste cap la pariuri multe bilete. Nimeni nu se aştepta la o asemenea desfăşurare şi, mai ales, la faptul că Arsenal ar putea pierde puncte importante pe terenul unei echipe aflate la 9 puncte distanţă de primul loc retrogradabil. Tu ce ai jucat la pariuri pentru meciul dintre Bournemouth şi Arsenal?

Pariază acum pe următorul meci al lui Arsenal din Premier League!

Şi Manchester United se pregăteşte să ia bani pe un jucător pe care Mourinho nu îl mai vrea. Francezii de la Nice au pus ochii pe Memphis Depay. Internaţionalul olandez este văzut de şefii echipei din Ligue 1 varianta perfectă în atac lângă starul Mario Balotelli. Depay a ajuns pe "Old Trafford" în 2015, sub mandatul conaţionalului său Louis van Gaal, şefii lui United plătind pentru el atunci 29 de milioane de euro celor de la PSV. 

Şi West Ham se pregăteşte să se despartă de cel mai bun jucător. Dimitri Payet (Foto: Abaca/Hepta/Sportpictures), omul care a înscris un golazzo în poarta României în meciul de deschidere de la Euro 2016, e la un pas să se întoarcă la Marseille. Şi asta pentru că atacantul francez nu mai poate suporta să vadă cum echipa antrenată de Slaven Bilic se scufundă tot mai mult în clasamentul din Premier League. 41 de milioane de euro oferă Marseille pentru atacantul în vârstă de 29 de ani, pentru care West Ham a plătit în 2015 aproape 13 milioane de euro. 

Guardiola a rămas ferm pe poziţie şi le-a transmis şefilor lui Manchester City să nu-i mai prelungească contractului fundaşului Alexander Kolarov. Ajuns la 31 de ani, jucătorul sârb a venit la City în 2010, când englezi le-au plătit italienilor de la Lazio 18,7 milioane de euro. De atunci, Kolarov a bifat 155 de apariţii în tricoul lui Manchester City, alături de care a câştigat 2 titluri (2012, 2014) şi 2 Cupe ale Ligii Angliei (2014, 2016), o Cupă a Angliei (2011) şi un trofeu în "Community Shield". Evoluţiile sale l-au propulsat în 2011 către titlul de "cel mai bun jucător al anului" din Serbia. 

Guardiola a vrut să renunţe la Alexander Kolarov (Foto: wikipedia.org) încă din vara trecută, dar clubul nu a primit atunci nicio ofertă concretă pentru el. Acum, Kolarov este dorit de Galatasaray. Presa din Turcia a scris că başkanii Galatei sunt dispuşi să-i ofere chiar o mărire de salariu fundaşului sârb, el câştigând la City 105 mii euro pe săptămână. 

 

Foto: liverpoolfc.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi