De la meciuri fantomă la...Somnoroase păsărele! Blaturi celebre din fotbal

Nu se putea găsi un termen mai bun pentru a caracteriza, într-un cuvând, meciurile aranjate la pariuri. Blatul, cuvântul împrumutat din industria dulciurilor și care face deliciul presei (și al anchetatorilor..) a scos din circuit de-a lungul anilor nume mari. De departe, Scandalul ”Calciopoli” ține capul de afiș, urmat îndeaproape de afacerea pusă la cale de fostul șef al lui Marseille, celebrul Bernard Tapie, dar și de scorul ”fluviu” al unui meci din Nigeria.

De la jucători și până la președinți de cluburi, cu toții au ”modelat” blaturi care mai de care mai interesante. Că printre ei au picat unii ca musca în lapte, asta e altă treabă...Dar tot blat se cheamă că au făcut. În cele ce urmează, vă prezint cele mai mari, mai ”delicioase” și mai ”pufoase” blaturi din fotbal. Pe unele le știți, pe altele e posibil să nu. Așa că..să-i dăm drumul!

Locul 10. Arbitrul Hoyzer, prins în ofsaid (2005)

Fostul arbitru german, Robert Hoyzer a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru rolul său - a acceptat să-l ajute pe omul de afaceri croat Ante Sapina (proprietarul unei case de pariuri) să câștige sume importante la parirui pe un meci arbitrat de el, dar și pe alte câteva disputate din Bundesliga.

Pentru ajutorul său, Hoyzer (Foto: facebook.com/Robert-Hoyzer) a fost ”premiat” cu 67.000 de euro și a primit un televizor, pentru ”munca” acestuia să fie mai ușoară.  

Locul 9. Cazul Marseille (1993)

Acum 24 de ani, Marseille a câștigat Liga Campionilor după finala cu AC Milan, dar președintele francezilor - celebrul Bernard Tapie a vrut mai mult. Astfel că a pus la cale o schemă simplă prin care titlul din Ligue 1 să ajungă la OM (Olympique Marseille).

Pe scurt, mijlocașul Jean-Jacques Eydelie a fost desemnat să contacteze trei jucători de la Valenciennes pentru ca echipa lor să piardă meciul. Unul dintre jucători a refuzat însă ”târgul” propus de Eydelie și a anunțat poliția. Arestat, Tapie (Foto: facebook.com/BernardTapieOfficiel) a fost condamnat la doi ani de închisoare, în vreme ce Jean-Jacques Eydelie a fost suspendat pe viață din fotbal. 

Locul 8. Necunoscuții din Togo au intrat în jocul murdar (2010)

În urmă cu șapte ani, Bahrain a câștigat cu 3-0 meciul cu Togo, iar după meci selecționerul arabilor, austriacul Josef Hickersberger s-a arătat surprins de lejeritatea cu care a câștigat echipa sa. A fost un semnal de alarmă pentru șefii FIFA, care au demarat o anchetă. În urma acesteia, a ieșit la iveală faptul că mai mulți jucători ai naționalei din Togo au primit 60 000 de dolari de la un sindicat internațional ca să trântească meciul la pariuri. Ulterior, s-a descoperit că în afacere au fost implicați atât oficiali din cadrul Federației de Fotbal din Togo, cât și selecționerul Tchanile Bana - care a fost exclus pe viață din fotbal de către FIFA. 

Locul 7. Scandalul ”Totonero” (1980)

Numit așa după termenul vehiculat pentru jocurile ilegale în Italia, scandalul de la începutul anilor 80 s-a terminat cu o serie de suspendări și interdicții fără precedent. Totul a început în urma unei anchete a oficialilor italieni, care au descoperit o rețea la scară largă de blatiști în frunte cu Massimo Cruciano, un afacerist de 32 de ani, și restauratorul Alvaro Trinca (45 ani). Activitatea acestuia din urmă a fost legată frecvent de jucători ai echipei Lazio, iar ancheta s-a terminat cu suspendări totale de peste 50 de ani pentru 20 de jucători, dar și pentru doi antrenori.

Printre celelalte nume din campionat implicate în scandalul meciurilor trucate a fost și cel al lui Paolo Rossi, viitorul star al Mondialului din 1982. La finalul anchetei, Lazio a fost retrogradată în Serie B. 

Locul 6. FC Slutsk vs Shakhtyor Soligorsk, meciul ”fantomă” (2015)

Aranjarea unui meci este o treabă grea. Poate că și din această cauză, unora nu le este deloc ușor să o facă, așa că s-au orientat către meciurile ”fantomă” - care nu au avut loc niciodată!..Un astfel de meci s-a "jucat" în 2015 între două echipe din Belarus, FC Slutsk și Soligorsk, eveniment prins în oferta a două case mari de pariuri din Belarus . Acestea au acceptat pariurile și au plătit chiar și sumele câștigate în urma rezultatului, chiar dacă meciul cu pricina nu s-a jucat în realitate! Rezultatul de 2-1 pentru gazde a fost anunțat pe site-ul ambelor cluburi.

Afacerea a fost ”mirosită”, iar în urma unor rapoarte internaționale a fost declanșată o anchetă de proporții în Belarus. În apărarea lor, cei de la Shakhtyor Soligorsk au spus că site-ul clubului a fost spart de către un hacker (un fost angajat al unei companii de colectare a datelor) și că de fapt acesta s-ar fi aflat în spatele înșelătoriei. 

Locul 5. A făcut ”jocurile” la SEA Games (2015)

Găsit vinovat pentru aranjarea mai multor evenimente la Jocurile de Sud-Est ale Asiei (SEA Games), Rajendran R. Kurusamy, din Singapore, a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Imediat după anunțarea verdictului, judecătorul a spus că este cea mai mare pedeapsă din istoria țării dată pentru o singură persoană. 

”Vârful” activității lui Rajendran (55 de ani/Foto: freedistrict.com) a fost aranjarea rezultatului unui meci între Timorul de Est și Malaezia, care a implicat un ”premiu” în valoare de 15.000 dolari înmânat unui oficial al echipei din Timorul de Est. De asemenea, alți șapte jucători au primit bani ca să piardă meciul. 

Locul 4. ”Somnoroase păsărele...” (2010)

Lucrurile au început să o ia razna imediat după încheierea meciului dintre Cremonense și Paganese, din liga a treia italiană, când unul dintre jucătorii gazdelor a adormit la volan și a fost la un pas de un accident grav. Semne de întrebare au fost însă și în timpul meciului, mai mulți dintre jucătorii lui Cremenose acuzând o stare de somnolență inexplicabilă. 

Șefii clubului au declanșat o anchetă și astfel au aflat că portarul Marco Paoloni pusese în sticlele de apă, la vestiare, pastile de somnifere! Totul pentru ca ai lui să o lase mai moale pe teren, iar oaspeții să câștige...Nu și-a calculat bine pașii, gazdele reușind să dea repede două goluri, până ca tranchilizantele să-și facă efectul. Apoi, antrenorul a operat cele trei schimbări și a menținut victoria. La audierile de la poliție, Paoloni (Foto: panorama.it) a dezvăluit că a făcut totul în speranța că-și poate acoperi datoriile la jocurile de noroc!

Portarul lui Cremonese a fost suspendat cinci ani din fotbal. Anchetatorii italieni au declarat ulterior că toate probele conduc către un cartel al pariurilor ilegale din Singapore, care l-a contactat pe Marco Paoloni printr-un intermediar.

Locul 3. ”Ding!”...și banul pică! (2013)

În 2011, proprietarul unui club de noapte, Eric Ding s-a întâlnit cu arbitrul Ali Sabbagh într-o cafenea din Beirut, unde i-a propus acestuia să fluiere un meci în așa fel încât să iasă ce trebuie la pariuri. Ulterior, această afacere a implicat și femei. Cotidianul Sabbagh a scris că în 2012 arbitrului i-au fost oferite, gratuit, prostituate din Columbia și Asia cu o zi înainte să oficieze la centru un meci în Singapore dintre Tampines și Bengalul de Est, din AFC Cup. N-a mai apucat să arbitreze meciul, fiind săltat de poliție, împreună cu cei doi asistenți, chiar din hotelul în care era cazat. Au fost condamnați cu toții la șase luni de închisoare și suspendați definitiv din fotbal de către FIFA. Afaceristul a fost trimis și el trei ani după gratii, după ce anchetatorii au descoperit implicarea acestuia într-o rețea de pariuri ilegale. 

Locul 2. 79-0! Nici la baschet nu s-a întâlnit un asemenea scor..(2013)

Într-un meci de baraj contând pentru promovarea în ligă a 3-a de fotbal din Nigeria, o echipă a reușit să stabilească un adevărat record, învingându-și adversarii cu 79-0!  Plateau United Feeders și Police Machine sunt cele două echipe care aveau nevoie de o victorie la scor pentru a promova. Prima a învins cu scorul de 79-0, iar cealaltă cu 67-0...

Plateau United Feeders a reușit incredibilul scor împotriva echipei Akurba FC într-o singură repriză! Statistic, jucătorii lui Plateau au înscris un gol la fiecare 40 de secunde!!...De partea cealaltă, Police Machine a condus-o pe FC Babayaro cu 6-0 la pauză, pentru ca în repriza secundă să dea drumul la ”robinetul” cu goluri - nu mai puțin de 61...

Cele două echipe au terminat cu același număr de puncte, dar Plateau United Feeders le-a luat fața la golaveraj marilor rivali - au reușit să marcheze 81 de goluri în trei etape. Firesc, rezultatele au stârnit numeroase discuții în urma cărora Federația de Fotbal din Nigeria a demarat o anchetă care s-a lăsat cu amenzi și suspendări grele. 

Locul 1. Scandalul ”Calciopoli” (2006)

Nicio echipă nu a fost prea mare pentru a scăpa de urmările celui mai mare aranjament din istoria fotbalului! 

Când poliția italiană a dezvăluit dovezi clare despre implicarea lui Luciano Moggi (Foto: liberoquotidiano.it / fostul director general al lui Juventus), dar și ale echipelor Lazio, AC Milan, Fiorentina și Reggina în aranjarea unor meciuri la pariuri, repercursiunile au fost unele severe. Campioana Juventus a fost deposedată de două titluri (2005 și 2006) și retrogradată imediat în Serie B, în vreme ce Milan a început următorul sezon cu o penalizare de 30 de puncte! 

Fiorentina și Lazio au scăpat de retrogradare, dar au primit interdicția de a juca în Europa timp de un an. De asemenea, președintele lui Reginna, Pasquale Foti (Foto: alchetron.com) a fost amendat cu 20 000 de euro și interzis din fotbal timp de doi ani și jumătate.

Scandalul a ieșit la iveală în urma unei anchete a poliției, care a intrat în posesia mai multor convorbiri telefonice între diverși antrenori și arbitri. Echipele au fost acuzate de trucarea meciurilor prin alegerea unor arbitri favorabili.

Pedepsele date în Scandalul ”Calciopoli”:

Luciano Moggi: interzis pe viață din fotbal și din Federația de Fotbal din Italia, 2 ani și 4 luni de închisoare
Antonio Giraudo: amendat cu 20 000 euro, 1 an și 8 luni de închisoare și interzis cinci ani din fotbal 
Paolo Dondarini: 2 ani de închisoare
Tullio Lanese: 2 ani de închisoare și interzis 2 ani și jumătate din fotbal
Innocenzo Mazzini: interdicție de 5 ani 
Massimo De Santis: interdicție de 4 ani
Diego Della Valle: interdicție de 3 ani și 9 luni
Pierluigi Pairetto: interdicție de 3 ani și jumătate
Andrea Della Valle: interdicție de 3 ani
Pasquale Foti: interdicție de 2 ani și jumătate și amendă de 30 000 euro
Claudio Lotito: interdicție de 2 ani și jumătate
Leonardo Meani: interdicție de 2 ani și jumătate
Fabrizio Babini: interdicție de 1 an
Gennaro Mazzei: interdicție de 1 an
Adriano Galliani: interdicție de 5 luni
Gianluca Paparesta: interdicție de 5 luni
Claudio Puglisi: interdicție de 3 luni
Franco Carraro: amendat cu 80 000 euro
Pietro Ingargiola: avertisment

Preşedintele de atunci al Federaţiei de Fotbal din Italia, Franco Carraro a demisionat din funcţie, şi cei care desemnau arbitrii - Paolo Bergamo şi Pierluigi Pairetto au fost excluși din fotbal. Arbitrii implicaţi în meciurile trucate au fost scoşi din arbitraj, iar unii condamnaţi la închisoare. 

Fostul director general al lui Juventus, Luciano Moggi (Foto: facebook.com/MoggiOfficial) a scăpat de închisoare după 9 ani de judecată. În 2015, Juve i-a cerut 443 milioane de euro daune. Capetele de acuzare pentru care a fost condamnat Moggi erau "fraudă sportivă și conspirație la organizarea unui grup infracțional", însă afaceristul a câștigat recursul înaintat la Curtea de Casație și Justiție din Italia. Astfel, judecatorii au decis achitarea lui Moggi pentru fraudă, în timp ce pentru celălalt cap de acuzare dosarul a fost clasat. De asemenea, fostul președinte al lui Juve - Antonio Giraudo a scăpat și el de pedeapsa de un an și opt luni de închisoare. 

Moggi a fost considerat capul organizației care a pus în aplicare planul de trucare a meciurilor, acesta având și o relație apropiată cu cei care numeau arbitrii meciurilor. Fostul director general al lui Juventus a mai fost acuzat că manipula piața transferurilor prin intermediul unei firme de impresariat, dar și de faptul că ținea strâns legătura cu unii oficiali ai Federației, dar și cu arbitri. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi