De ce este indicat să eviți pariurile pe începutul de sezon !

Pauza din inter-sezon este de cele mai multe ori o perioadă moartă pentru un parior, deoarece cu greu găseşti ceva sigur de pariat. Aştepţi cu nerăbdare debutul noului sezon pentru a putea iarăşi miza pe echipele care ţi-au adus succes în sezonul trecut. De multe ori se întâmplă însă ca în loc de succes şi pariuri câştigătoare să ai parte de o mare dezamăgire. Tot timpul sunt echipe care îşi intră mai greu în ritm după o pauză mai mare. Dacă stai să te gândeşti logic, asta se poate întâmpla şi cu tine după un concediu relaxant.

Aşadar, întrebarea care se pune este dacă a plasa pariuri pe începutul de sezon este o idee bună. Despre asta voi vorbi în continuarea articolului şi îţi voi prezenta câteva exemple de luat în seamă.

Cum afectează pauza competiţională pariurile sportive?

După un sezon extrem de încărcat, cele mai mari echipe au nevoie de o pauză binemeritată. Jucătorii au nevoie să îşi reîncarce bateriile şi fiecare dintre ei o face în felul său. Ai văzut şi tu probabil cum îşi petrec vacanţele luxoase, unii făcând nenumărate excese iar alţii doar bronzându-se în cele mai îndepărtate insule. Toţi însă se deconectează de la activităţile sportive pentru o perioadă destul de mare.

Între timp, şi cluburile pot trece prin schimbări majore. Antrenorii se perindă de la o echipă la alta, piaţa transferurilor este şi ea într-o continuă mişcare, se pot face modificări în cadrul stafului, iar de exemplu în campionatele mai mici cluburile se luptă cu problemele financiare. Multe se pot întâmpla într-o pauză de două-trei luni, aşa că trebuie să fii informat pentru a avea succes la pariuri.

Deci, debutul sezonului poate fi înşelător. Jucătorii noi trebuie să se adapteze, antrenorii noi trebuie să se facă înţeleşi din punct de vedere tactic. Unele echipe încep pregătirea mai târziu şi sunt chiar jucătorii care încep să se antreneze mult mai târziu decât restul coechipierilor (de exemplu cei angrenaţi în competiţii internaţionale pe timpul vacanţei).

EXCLUSIV! Pariu gratuit de până la 150 RON, vezi detalii...

Starea fizică a jucătorilor nu este cea mai bună la revenirea din vacanţă şi au nevoie de o pregătire intensă. Este clar că randamentul din teren nu poate fi cel mai bun în astfel de momente. Pentru a înţelege mai bine toate aceste aspecte gândeşte-te la tine de exemplu:

  • de cât timp ai nevoie să îţi intri în ritm la serviciu după concediu?
  • eşti la 100% din capacitate după o pauză îndelungată?

În mod cert revii cu bateriile încărcate, dar psihicul tău va îţi spune că eşti încă în vacanţă.

Astfel de aspecte sunt vizibile atât în sporturile de echipă cât şi în cele individuale. La fel se întâmplă şi cu un jucător de tenis de exemplu, care nu se va exprima pe teren la adevărata valoare încă din primele turnee ale anului.

Trebuie să ţii cont de toate aceste aspecte înainte de a plasa un pariu în debutul sezonului, deoarece totul este extrem de imprevizibil şi poţi suferi pierderi irecuperabile.

Multe rezultate surpriză în debutul sezonului!

Cu siguranţă ai văzut şi tu multe meciuri cu rezultate greu de anticipat la început de sezon. Statistic vorbind, durează între şase săptămâni şi două luni ca o echipă să îşi atingă adevăratul potenţial. În această perioadă totul este incert şi surprizele apar cu o frecvenţă destul de mare.

De exemplu, câţi pariori au pierdut în ultimele săptămâni după ce au mizat pe echipe precum Chelsea, Juventus sau în cazul românilor, Steaua Bucureşti? Îţi aminteşti debutul de sezon al Borussiei Dortmund de anul trecut? Sunt numeroase exemple de acest gen, însă trebuie să fii conştient de fluctuaţiile de formă şi să ştii să le speculezi. Asta însă o pot face pariorii cu experinţă, iar dacă eşti unul amator, cel mai bine ar fi să nu începi să pariezi şi să aştepţi o perioadă pentru a studia echipele din acest punct de vedere.

Concluzie!

Totul este incert în debutul unui sezon, chiar dacă poate mizezi pe un club care a făcut achiziţii de sute de milioane. Este dificil pentru jucători să treacă de la o stare de relaxare la una în care să îşi atingă potenţialul maxim. Asta te poate afecta extrem de mult la pariuri, bineînţeles în mod negativ dacă nu eşti atent. Poţi găsi însă şi numeroase pariuri de valoare pe echipele mai slab cotate, deoarece şi bookmakerii întâmpină aceleaşi dificultăţi în alegerea cotelor. Pentru asta ai însă nevoie de multă experienţă pe piaţa pariurilor sportive şi dacă eşti un parior amator cel mai indicat este să eviţi pariurile pe începutul de sezon. 

Dacă totuşi pariezi, trebuie să ştii că ai nevoie de o abordare grijulie şi o strategie bine pusă la punct pentru a face profit. Încearcă tipurile de pariuri care nu depind neapărat de o echipă sau alta, încearcă strategii care nu îţi afectează banca la o eventuală surpriză (de exemplu Minutul următorului gol). Acceptă că o surpriză se poate întâmpla oricând la pariuri, cu atât mai mult în această perioadă de debut a noului sezon.

Vezi cele mai bune cote la pariuri sportive!

Salvează

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi