De ce e greşit să mergi pe coin-flip când eşti pe bubble, într-un turneu de poker

Săptămână de săptămână îţi prezentăm o mână importantă dintr-un turneu mare de poker şi analizăm împreună decizia care se impunea într-o situaţie limită. Astfel, veţi înţelege mai bine cum trebuie să trataţi o mână complicată şi la ce aspecte să vă uitaţi înainte de a lua hotărârea finală.

INTRĂ ÎN CAMERA DE POKER RECOMANDATĂ DE PARIURIX.COM PENTRU A ÎŢI TESTA ABILITĂŢILE LA MASA DE JOC!

În no limit hold'em, fiecare decizie luată poate cântări decisiv, însemnând de multe ori chiar eliminarea din competiţie. Împreună încercăm să identificăm unde se comit cele mai multe erori, de ce capcane să ne ferim, astfel încât să ne maximizăm şansele la masa de joc. 

 

Scenariul (ne vom imagina că unul dintre jucători eşti chiar tu)

Te afli într-un mare turneu de poker, la care au luat startul nu mai puţin de 66 de foşti învingători în World Poker Tour. Fieldul este, aşadar, extrem de puternic, foarte puţini jucători fiind lipsiţi de experienţă şi predispuşi unor greşeli.

În momentul de faţă te afli pe bubble, cu doar 10 participanţi rămaşi în turneu, astfel că tensiunea e foarte mare, în joc fiind un loc la masa finală a acestei prestigioase competiţii. 

Stack-ul tău este de 225.000 de fise, cu un nivel de blinduri de 4000/8000 şi un ante de 1000. Ca atare, ai la dispoziţie aproximativ 28 de blinduri, ceea ce te situează în treimea inferioară a clasamentului din puncte de vedere al numărului de jetoane. În mâna pe care o discutăm te afli în cutoff (se joacă hand-for-hand, evident), iar în faţa ta toţi adversarii foldează. Cu J-J te decizi să faci un open-raise, mărind până la 18.000. Din small blind, un opozant loose-aggressive, care are un stack dublu (463.000 de chipuri), merge pe varianta three-bet, mărind până la 40.000 de fise. După 30 de secunde de gândire, decizi să dai call.

Flopul este unul format din cărţi mici - 6-4-3 -, ultimele două fiind de acelaşi simbol (cupă). Din afara poziţiei, adversarul e primul să acţioneze şi, spre surprinderea ta, anunţă all-in. 

Ce faci în acest moment? Ai vreo variantă să pleci din acest pot, având în vedere că te afli pe bubble? Care e range-ul de cărţi al adversarului? Este el în faţă sau mai degrabă îl pui pe un draw? Ar putea avea o pereche mai mare, având în vedere că a făcut un three bet pre-flop? E cea mai bună poziţie pentru a îţi juca toate fisele, mai ales că orice eliminare te duce la masa finală (dacă dai fold, rămâi cu 184.000 de fise, iar short stack-ul turneului are în acest moment 125.000 de fise)? Iată doar câteva întrebări pe care trebuie să ţi le pui înainte de a lua hotărârea finală, care, fie te va dubla, fie îţi va aduce eliminarea din turneu. 

 

Decizia corectă

Trebuie spus din capul locului că hotărârea pe care trebuie să o iei e departe de a fi una uşoară. Adversarul a procedat ca şi cum ar fi pe o mână monstru (A-A, K-K), însă de la ceea ce reprezintă la ce are de fapt în realitate e cale lungă. Îl ştii capabil de play-uri, astfel că putea să apeleze la un stop&go de genul acesta şi cu o mână ca 10-10, 9-9 sau chiar A-K

Totuşi, din punctul nostru de vedere, trebuie să iei două aspecte în considerare înainte de a te decide cum procedezi. Primul e reprezentat de faptul că ai crezut în faptul că are o carte mare, din moment ce nu ai fost dispus la four-bet pre-flop. E adevărat, exact pe lucrul acesta se poate baza el acum, când a împins: o mână monstru din partea ta dicta aproape de fiecare dată un re-re-raise înainte de board. Dar - dincolo de psihologia inversă pe care el o poate folosi acum -, i-ai respectat mâna înainte de apariţia cărţilor comune şi nu ai vrut să te expui la un four-bet care probabil ducea la un all-in. Cu alte cuvinte, te-ai temut de un flip-coin. Ori, acum, exact cu asta te confrunţi, în cel mai fericit caz pleci puţin în faţă, presupunând că el are un draw de culoare. Concret, pleci favorit clar doar în faţa unor perechi medii sau mici, care, într-adevăr, sunt în range-ul lui şi justifică pe deplin play-ul pe care l-a făcut.

Al doilea aspect care - spunem noi - ar trebui să cântărească decisiv este reprezentat de momentul turneului. Dacă plăteşti şi pierzi mâna, eşti eliminat şi te transformi în "bubble boy", ratezi la mustaţă masa finală. Este adevărat, rămâi cu destul de puţine fise în cazul unui fold, dar eşti încă în competiţie şi sunt alţi câţiva adversari cu fise mai puţine, susceptibili de a fi eliminaţi. Mai bine alegi să împingi într-un alt pot, în care ai un control mai bun şi pleci cu mai multe şanse.

Probabilităţile de a câştiga mâna dacă (am luat în calcul mâini care să justifice pe deplin three-bet-ul lui pre-flop):

Adversarul are un draw mare

Adversarul se află pe un draw

Adversarul are o pereche mare

Adversarul are o pereche medie-mică

Observăm că doar într-una dintre variante pleci favorit clar (procentele sunt de partea ta într-o proporţie mare). Şi nu ne-am raportat la situaţiile în care celălalt ar fi putut să "lovească" setul şi să îl joace agresiv, temându-se de un draw al tău. Drept urmare, considerăm că sunt suficiente argumente astfel încât să te gândeşti serios la fold. Cu siguranţă poţi găsi un moment mai bun în care să îţi rişti toate chipurile, mai ales că îţi rămâne oarece spaţiu de manevră (nu devii short stack).  

 

Ce s-a întâmplat în realitate

Mâna discutată a avut loc la World Poker Tour Tournament of Champions drew 2017, iar rolul tău i-a aparţinut în realitate lui Lee Markholt. După mai multe minute de gândire, el a decis că e dispus la gambling şi l-a plătit pe Michael Mizrachi, cel care, din small shovase all-in. Mizrachi a întors A cupă - 8 cupă, ceea ce înseamnă că omul nostru, cu valeţii, pleca cu 55% şanse să câştige mâna pe river. Din păcate, ultima carte a fost menită să îi năruiască visele - 2 cupă, iar oponentul şi-a completat draw-ul de culoare. Cu siguranţă că decizia lui Lee a fost una la limită, foarte bine se putea ca pe river să vină o carte neutră şi eroul nostru să se dubleze. Judecând însă după ce am discutat anterior, considerăm că mai degrabă ar fi fost corect să renunţe la mână, dacă tot nu a avut tăria să fie mai agresiv pre-flop.

Markholt a fost astfel eliminat pe locul 10, iar Mizrachi a devenit chip-leader după această mână. El a reuşit să îşi conserve fisele, ajungând în heads-up, unde a fost învins de Daniel Weinman (foto jos). Locul secund a fost însă suficient pentru a-i garanta un cec consistent, în valoare de $218.000. De partea cealaltă, învingătorul s-a ales cu o sumă de $381.500, dar şi cu ultimul model de Audi S5 coupe.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive