Dan Alexa: „Blaturile la pariuri sunt o nenorocire pentru fotbal. Cine greșeșete trebuie să plătească”

Dan Alexa (37 de ani) a salvat-o pe Concordia Chiajna de la retrogradare, într-un final cu emoții, dar și cu scandal. El vorbește pentru cititorii Pariurix despre fenomenul pariurilor în fotbal și despre cel al păcănelelor.

Ați fost acuzați de aranjamente la partidele cu Botoșani și Voluntari. Cum comentezi acum, la rece?
Au fost speculații ale rivalelor noastre venite din disperare Ionuț Popa și ale lui Stoican au pus presiune mare pe noi. Toate aceste speculații au fost niște prostii, noi am jucat pe teren.

Ce părere ai despre fenomenul pariurilor în fotbalul românesc? De curând s-au dat alte sancțiuni pentru câțiva jucători și antrenori de la Unirea Tărlungeni... A mai fost cazul Gloria Buzău și au mai fost câteva.
Din ce am citit și eu și din ce am înțeles, sunt probleme de acest gen la Liga a doua. Sunt împotrivă total. Cine a greșit trebuie să plătească, pentru că e o nenorocire pentru sport, pentru fotbal. Trebuie eradicat din start.

Crezi că acest flagel e extins și la Liga 1?
N-am auzit și nu cunosc.

Păi Șumudică e de Liga 1 și a fost prins...
Dar am înțeles că n-a pariat pe echipa lui, a pariat pe alte meciuri. Egreu să comentez situația lui Șumudică, pentru că eu îl respect foarte mult și nu vreau să vorbesc despre el, dar, dacă se greșește... E un subiect delicat... Pariind, te expui foarte mult. Eu n-am pariat niciodată. Șumudică și-a spus punctul de vedere. E un antrenor foarte bun, iar eu mă bucur că activează.

Fotbaliștii neplătiți sunt expuși pentru a fi contactați de Mafia pariurilor. La noi sunt cam multe probleme cu banii, și nu numai la ligile inferioare...
Cu siguranță. În momentul în care sunt probleme foarte mari cu restanțele financiare, și tentațiile sunt mai mari. Una de alta se leagă.

Ai fotbaliști în lot care joacă la păcănele? E deja o boală generală...
Din ce știu eu, nu. Dacă ar fi să le dau un sfat, pot să le spun că orice joc de noroc nu aduce nimic bun. În primul rând, îți distrage atenția de la sport. În al doilea rând, să pierzi sume de bani cu care ai putea face cu totul altceva, e destul de rău. Pierzi bani, nu te mai gândești la fotbal. Sunt împotriva jocurilor de noroc. Și la noi la echipă, dacă se joacă rummy sau cărți, nu se joacă pe bani.

Păi și voi jucați când erați fotbaliști...
Mai jucam rummy... E înrădăcinat în cantonamente. Dar jucam de distracție și ca să treacă timpul.

„Patrick Petre nu este un caz. E un băiat cu foarte mult bun simț”

Problema e când se ajunge la dependență... Florentin Petre spunea, de exemplu, că nu mai știe ce să îi spună și cum să discute cu fiul său, lovit de acest virus...
Nu cred că e cazul lui Patrick. Eu îl cunosc foarte bine, e un băiat foarte bun, cu un talent foarte mare și nu cred că este un caz atât de grav. Știu cum a fost crescut, îl cunosc de mic, făceam revelioane, concedii împreună cu familia lui Florentin. Pe Patrick îl cunosc de când avea 3-4 ani. E un băiat cu foarte mult bun simț. Îmi pare rău că se face un caz Patrick Petre. E un jucător foarte talentat și m-aș bucura să reușească în fotbal, să apară în ziare prin reușitele de pe teren. Eu i-aș da un sfat, să se ferească pe cât posibil, deși, repet, nu cred că este un caz atât de grav. Sunt cazuri mult mai grave, dar lui i-au venit una după alta șiplătește pentru asta.

De ce nu l-ai luat la Chiajna?
Îți pun sincer că l-aș fi luat. De câte ori a intrat pentru Dinamo, a făcut-o foarte bine. Un jucător foarte curajos în teren, mie îmi plac fotbaliștii cu personalitate.

 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi