Cutremur în fotbal! Meciul PSG vs Steaua Roşie Belgrad - suspectat de blat la pariuri!

E scandal mare în Europa! UEFA a decis să deschidă o anchetă vizavi de meciul PSG vs Steaua Roşie Belgrad, suspectat de blat la pariuri! Campioana Franţei a pierdut cu 2-3 pe terenul lui Liverpool la debutul în noua ediţie a Champions League, iar apoi au distrus-o pe Steaua Roşie Belgrad la Paris. Cu scor de tenis a câştigat trupa lui Thomas Tuchel (foto: psgtalk.com), la capătul unui meci în care pentru gazde au marcat Neymar (o triplă), Cavani, Di Maria şi Mbappe.  

Jurnaliştii L'Equipe anunţă că departamentul anti-corupţie al UEFA are informații că unul dintre responsabilii clubului sârb ar fi pariat nu mai puţin de 5 milioane de euro pe o înfrângere la 5 goluri diferenţă a echipei antrenate de Vladan Milojevic! În plus, după cele trei goluri marcate de gazde în doar 17 minute s-ar fi înregistrat şi sisteme de pariuri suspecte. Neymar l-a făcut fericit pe conducătorul sârb cu reuşita din minutul 81.  
  
Sursa citată mai menţionează că UEFA a primit înaintea partidei un raport conform căruia un oficial al clubului sârb urma să parieze mai multe milioane de euro pe înfrângerea la 5 goluri a echipei sale. Mai mult, el ar fi convins şi alţi amici de-ai săi să parieze cu încredere pe înfrângere la cinci goluri diferenţă în meciul în care Neymar (foto: goal.com) a făcut spectacol. 

Dacă investigaţia UEFA va dovedi că a fost vorba de fotbal "murdar" la meciul dintre PSG şi Steaua Roşie Belgrad, cele două echipe riscă să fie excluse din competiţie sau chiar suspendate pentru o perioadă lungă. 

Mega-scandalul din Europa a venit în ziua în care, în România, fostul căpitan al Rapidului - Nae Stanciu a recunoscut la emisiunea GSP Live că a participat la un meci aranjat în aprilie 2000 între formația giuleșteană și Rocar Bucureşti. 

Pariază pe Liga 1 Betano cu 500RON EXTRA la prima depunere!

"Îmi aduc aminte o dată, cu celebrul portar Tudor de la Rocar, am primit o minge și am dat o lumânare de la vreo 40 de metri..Plouase, mingea a căzut, portarul a ieșit s-o prindă. Meciul s-a terminat 1-1. Cu toate că am dat gol, am fost apostrofat în măsură egală de suporteri. S-a terminat cred că atât cât trebuia, 1-1...”, a declarat Nae Stanciu (foto: Sportpictures.eu)

Cei de la Gazeta au dat timpul înapoi şi au descoperit că, într-adevăr, un meci Rapid - Rocar jucat în aprilie 2000, în etapa cu numărul 27 a Diviziei A, s-a terminat 1-1.

Dinamo avea un avans de 16 puncte în faţa Rapidului şi giuleştenii antrenaţi atunci de Mircea Lucescu nu mai aveau nicio şansă. Aşa s-a căzut de acord să i se dea o mână de ajutor echipei Rocar - patronată la acea vreme de "colonelul" Gigi Neţoiu (foto: Sportpictures.eu) şi care avea nevoie de puncte ca de aer ca să se salveze de la retrogradare.  

Întâmplarea povestită de Nae Stanciu a fost descrisă în presă astfel: “Scorul s-a deschis în minutul 71, absolut întâmplător, când mingea trimisă de Stanciu dincolo de centrul terenului, dintr-o lovitură liberă, a poposit în plasa porții lui D. Tudor, derutat de terenul ud și de neatenția fundașilor centrali”.

Rocar a egalat foarte uşor în acel meci, momente în care spectatorii aflaţi în tribune au scandat împotriva celor prezenţi pe teren. "Jucați fotbal!", "Fără blaturi!", "Mercenarii!" şi "Rușine să vă fie!” - au fost scandările fanilor imediat după golul egalizator marcat de echipa "păstorită" de Gigi Neţoiu. A doua zi, una din scandările fanilor din Giuleşti a dat titlul cronicii meciului din Gazeta Sporturilor. 

Pariază pe Liga 1 Betano la una din agențiile recomandate cu un super bonus de bun venit!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!