Cum pariem pe Liga 1? Sfaturi utile despre prima ligă de fotbal din România!

Liga 1 este evident o competiţie extrem de căutată de pariorii din ţara noastră, un lucru de altfel normal. Câţi dintre noi ştim să abordăm corespunzător această competiţie? Dacă în articolele anterioare am făcut o astfel de analiză despre Allsvenskan (prima ligă din Suedia) şi Russian Premier League, în continuarea acestui articol voi încerca să identific unele aspecte destul de importante şi particularităţi ale campionatului nostru, care cu siguranţă te vor ajuta să alegi mai bine pariurile pe această competiţie.

Liga 1

Prima ligă din România este una destul de puternică pentru nivelul fotbalului din estul Europei, fiind depăşită doar de Rusia şi Ucraina în regiune. Cu o istorie de peste 100 de ani, ocupă locul 15 în clasamentul coeficienţilor UEFA. Steaua Bucureşti este cel mai important club, pe care îl găsim pe locul 50 în clasamentul UEFA al cluburilor.

Aruncând o scurtă privire peste imaginea ataşată, observi că dintre cele mai puternice cinci echipe de club din România una s-a desfiinţat (FC Vaslui), iar alta este în pragul falimentului (Oţelul Galaţi). Asta spune totul despre nivelul fotbalui românesc.

Liga 1 se află în acest moment în plină desfăşurare şi sezonul 2015-2016 a ajuns deja la etapa cu numărul 8. Trebuie precizat însă că această competiţie este una destul de modestă, care scade în valoare de la an la an şi ai nevoie de multă atenţie pentru a te feri de surprizele neplăcute. Vezi în continuare câteva particularităţi şi aspecte care trebuie luate în seamă înainte de a plasa un pariu.

Schimbarea sistemului competiţional afectează pariurile?

În mod cert ştii şi tu că din sezonul 2015/2016 formatul competiţional s-a schimbat. Liga I este alcătuită acum doar din 14 echipe, care după încheierea sezonului regulat vor juca în sistem play-off și play-out. Poate te întrebi dacă acest aspect poate afecta pariurile pe care le faci de obicei pe această competiţie. Evident că da. Echipele au fost obligate să se reunească din timp, au avut o perioadă foarte scurtă de pregătire iar jucătorii transferaţi n-au avut timp să se integreze în echipe. De asemenea, noii antrenori aveau nevoie de mai mult timp pentru a implementa ideile tactice. Toate astea s-au văzut din plin în debutul campionatului.

Noul sistem face campionatul mai echilibrat, jocurile mai strânse şi echipele mai prudente. Formaţiile de jumătatea clasamentului îşi propun obiective mai îndrăzneţe şi se agaţă de orice punct. Asta duce la tot mai puţine goluri şi spectacolul sportiv lipseşte cu desăvârşire de cele mai multe ori.

Insolvenţa – o mare problemă pentru fotbalul din România!

Problemele financiare pentru cluburile din România sunt foarte cunoscute. În sezonul precedent, CFR Cluj, Dinamo şi Petrolul n-au putut evolua în cupele europene deoarece se aflau în insolvenţă. Tot mai multe echipe întâmpina astfel de greutăţi, iar în ultimul timp ASA Târgu Mureş, Pandurii şi chiar Astra Giurgiu au probleme în a plăti contractele propriilor jucători. Totul se rezumă la banii din drepturile de televizare, care nu sunt însă suficienţi.

Pariază LIVE de pe mobil la cel mai mare operator de pariuri online!

Asta aduce în prim plan cluburi pe care în mod normal nici măcar nu le luai în seamă la pariuri, gen Viitorul Constanţa sau CSM Iaşi, care produc din ce în ce mai multe surprize şi pot fi alternative reale de pariere într-un fotbal atât de sărac.

Ce se întâmplă cu echipele care impresionau în sezonul trecut?

Lipsa constanţei este principala caracteristică a echipelor din campionatul României. Schimbările dese de antrenori, de jucători şi problemele financiare duc la evoluţii oscilante şi la apariţia perioadelor nefaste.

Campioana Steaua Bucureşti este formaţia pe care nu se merită să mai pariezi în acest moment şi asta se vede şi în clasament. A vândut majoritatea jucătorilor de bază şi are un antrenor fără licenţă, care până să ajungă pe banca ei n-a pregătit nici măcar o echipă de juniori. Patronul a declarat public că nu mai investeşte, aşa că sunt premise pentru un sezon ratat din toate punctele de vedere. După ultimele rezultate se pare că pariurile contra ei sunt chiar indicate.

CSU Craiova şi AŞA Târgu Mureş au uimit fotbalul românesc în ediţia precedentă de campionat, ambele terminând pe locuri de cupe europene din postura de nou-promovate. Totul s-a schimbat după pauza de vară şi ele au probleme imense. La olteni se pare că lipsesc banii şi asta s-a văzut în perioada de transferuri, când jucători de bază au plecat fără a fi aduşi înlocuitori. Acest aspect se răsfrânge în evoluţii şi jocul lasă mult de dorit. Mureşenii au conturile blocate, au plecat mulţi jucători de valoare şi chiar antrenorul cu care au făcut pregătirea. Chiar dacă au început bine, evită să pariezi pe ei deoarece în final problemele financiare şi penale îşi vor spune cuvântul.

Liga 1 – o competiţie tot mai săracă în goluri!

Chiar dacă nu aveam cel mai spectaculos campionat din lume, în urmă cu câţiva ani vedeam meciuri frumoase, deschise şi echipe care jucau ofensiv. În prezent totul s-a schimbat şi Liga 1 a devenit una dintre cele mai clare competiţii de “under 2.5 goluri”. Toţi factorii enumeraţi mai sus au dus la asta, însă pe primul loc este aducerea unui număr imens de jucători străini ieftini sau liberi de contract, care au scăzut considerabil valoarea întrecerii.

Statistica nu minte în această priviinţă şi poţi observa şi tu asta în imaginea de mai jos.

Ce pariuri să iei în considerare?

Poate că n-ai prea multe alternative din acest punct de vedere, însă la o analiză detaliată poţi puncta unele tipuri de pariuri care se pretează pe campionatul românesc.

  • Aşa cum ai văzut mai sus, pariul “sub 2.5 goluri” este cel mai indicat. Fotbalul este lipsit de spectacol, jucătorii de valoare lipsesc iar schimbarea sistemului a dus la meciuri mult mai echilibrate şi mai prudente. De exemplu, în prima etapă a noului sezon am văzut trei partide încheiate fără gol, iar în majoritatea etapelor cele mai multe meciuri au fost cu cel mult două goluri.
  • Într-un articol precedent ţi-am prezentat sfaturi pentru a avea succes la pariul tip “Scor Corect”, explicându-ţi că cele mai probabile scoruri sunt 1-0 şi 2-0. Aşa cum am precizat şi în cazul campionatului din Rusia şi Liga 1 se pretează excelent pe aceeaşi schemă, poate chiar este mai indicată.
  • Pariuri demne de luat în seamă pe meciurile din România sunt cu siguranţă cele pe numărul de cartonaşe. Liga 1 este o competiţie modestă care pune accent mai mult pe partea fizică, iar majoritatea jucătorilor au calităţi rudimentare. Tensiunea este prezentă la cele mai multe partide şi cartonaşele apar din abundenţă. În sezonul 2015/2016 avem deja o medie de peste 5.6 cartonaşe pe meci, care cu siguranţă va creşte cu cât campionatul va înainta. Asta se întâmplă şi datorită nivelului scăzut al arbitrilor, care întrerup foarte des jocul şi încearcă să se impună prin cartonaşe.

Pariază pe meciurile din Romania la această casă de pariuri online!

Salvează

Salvează

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive

Discutii