Culmea blatului la pariuri: a pus 43 000 dolari pe victoria adversarului său!

Mafia pariurilor e greu de oprit..Mai nou, meciurile de MMA au devenit și ele o țintă preferată pentru făcut bani negri la pariuri! Astfel, procurorii din Coreea de Sud au dezvăluit că au probe clare care indică faptul că un meci din cadrul galei UFC Fight Night de la Seul, a fost aranjat la pariuri! E vorba de confruntarea dintre luptătorul sud-coreean Tae Hyun Bang și americanul Leo Kuntz, meci de pe urmă căruia asiaticul s-a ales cu 90 000 de dolari! Bang (foto: koreaherald.com) a fost acuzat oficial de corupție și fraudă, dar a scăpat de închisoare - el va aștepta verdictul judecătorilor în libertate. 

Potrivit procurorilor din Seul, Tae Hyun Bang a fost de acord să piardă lupta în schimbul acestor bani. Surprinzător, pe finalul meciului luptătorul sud-coreean s-a sucit și a început să-i care pumni și picioare la greu adversarului său câștigând meciul la puncte.

Ulterior, s-a aflat și motivul pentru care Tae Hyun Bang s-a ”trezit” - oficialii UFC l-au avertizat despre faptul că, brusc, cotele la pariuri au ”explodat” pe victoria americanului, toată lumea dându-și seama că ceva e putred...De frică să nu fie exclus pe viață din sport, sud-coreeanul (foto: bjpenn.com) a luat meciul în serios. 

În vârstă de 34 de ani, Tae Hyun Bang era favorit la pariuri în fața lui Kuntz, dar cu doar două ore înainte de luptă oficialii UFC au fost sesizați despre faptul că americanul a devenit favorit cu o cotă copleșitoare. În momentul de față, sud-coreeanul nu mai luptă în gale de UFC (cel mai mare eveniment din lume de MMA). După meciul cu pricina de la Seul, acesta a mai urcat o singură dată în ring, la UFC Fight Night 93 (Germania), unde a pierdut la favoritul gazdelor Nick Hein după o decizie unanimă. 

În vizorul procurorilor au intrat și organizatorii meciului, aceștia fiind acuzați că au participat la aranjarea rezultatului final alături de Kim Dae-won - un fost luptător de MMA.

Kim, care a luptat ultima dată în cadrul unor gale din Japonia, cum ar fi DEEP și Pride, le-a spus cunoscuților săi că l-a convins pe Bang (foto: hmmajunkie.com) să piardă lupta iar mai apoi s-a înțeles cu brokerii unei case de pariuri pentru aranjarea meciului și stabilirea cotelor. 

La audieri, Tae Hyun Bang a declarat că a intrat în jocul mafiei pariurilor după ce a primit amenințări cu moartea din partea unei rețele de crimă organizată care a plasat pariuri în valoare de 1,7 milioane de dolari pe victoria americanului Leo Kuntz! Anchetatorii au spus că luptătorul sud-coreean a acceptat o mită de 87 000 de dolari, din care aproximativ 43 000 dolari i-a pariat pe adversarul său!..(foto: notey.com)

Luptătorul sud-coreean și trei dintre asociații săi au fost informați să nu părăsească țara în timpul anchetei, care este condusă de către Biroul Internațional de Investigații Penale a Agenției Metropolitane de Poliție din Seul - cea mai înaltă autoritate în domeniu din Coreea de Sud. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi