CSU Craiova - Astra 0-1. Săpunaru, omul de gol. "Vedem în play-off ce se întâmplă"

Oltenii lui Gigi Mulţescu nu au reuşit să profite de înfrângerea Stelei la Chiajna. Craiova a ratat pentru a treia oară șansa de a-i egala pe stelişti în fruntea clasamentului din Liga 1, cedând cu 0-1 pe propriul teren în faţa campioanei Astra. Unicul gol al meciului a venit în minutul 26, când Cristi Săpunaru a transformat un penalty obținut uşor de Alibec după un duel cu Kay. 

Cred că am demonstrat că suntem o echipă grea, o echipă valoroasă. Nu am înţeles ostilitatea publicului, mi-au zis că vreau să-i fac campioni pe cei de la Steaua. Dar staţi să vedeţi ce o să păţească şi Steaua dacă intrăm în play-off. Spre deosebire de alţii, noi ajungem în careu şi ne facem ocazii.

Nu mă interesează ce se întâmplă în Europa League, pe mine mă interesează să prindem play-off-ul. Nu ştiu dacă o să ne gândim la titlu, dar suntem o echipă care îşi va vinde scump pielea şi o echipă care-şi plăteşte angajaţii. Nu suntem ca alţii, care intră în play-off să se şteargă datoriile. O parte din echipă este plătită şi în avans,

---a dezvăluit Marius Şumudică

A fost o partidă cu nervi, arbitrul Haţegan împărţind nu mai puţin de 9 cartonaşe galbene, 7 oaspeţilor şi 2 jucătorilor lui Mulţescu. Oltenii au ratat şansa egalării în prelungiri, când Bancu nu l-a putut învinge pe Lung Jr, care a respins excelent. Cu 30 de puncte, CSU Craiova a rămas pe locul doi în Liga 1, la trei puncte în spatele liderului Steaua. De cealaltă parte, Astra a bifat al cincilea meci fără înfrângere şi e acum la doar 3 puncte de ultimul loc de play-off. 

Ne-au interesat cele trei puncte, nimic altceva, şi suntem fericiţi pentru această victorie. Trebuie să uităm ce s-a întâmplat anul trecut. Dacă încă suntem boemi şi ne gândim la anul trecut, facem o mare greşeală. Dacă vom intra în play-off, vom vedea ce se întâmplă acolo,

---a declarat Cristi Săpunaru

La finalul meciului, Marius Şumudică (foto: Sportpictures.eu) n-a ratat ocazia să îi atace din nou pe cei de la Steaua. Antrenorul Astrei a spus că Reghecampf i-a distrus pe Boldrin şi De Amorim şi îi avertizează să nu mai insiste ca Alibec să se opereze.

Boldrin şi De Amorim s-au dus pregătiţi la Steaua şi au dat o căruţă de goluri. Acum, după patru luni de pregătire, sunt de nerecunoscut. Aşa că să lase declaraţiile cum că au venit nepregătiţi. Să lase şi telefoanele prin care insistă să se opereze Alibec. Nu se va opera, îl voi folosi până în ultima clipă, deoarece Alibec este cel mai bun număr ”9” şi un băiat de caracter. Să nu mă mai sune pe mine sau la club ca să insiste să se opereze!,

---le-a transmis Şumudică celor de la Steaua

Eu joc pentru Astra, noi jucăm pentru Astra, vrem să aratam de ce suntem campionii României. La Steaua mă voi gândi din iarnă. Nu ştiu dacă voi juca împotriva Stelei, peste câteva etape,

---a spus şi Alibec

 

Echipele de start:

CSU Craiova: Calancea - Briceag, Acka, Kay, Vătăjelu - Manea, Popov, Zlatinski - Bancu, Rocha, Băluță. Rezerve: L. Popescu - Screciu, Măzărache, Kelic, Di Mauro, Dumitraş, Rambe.

Astra: Lung jr. - Stan, Săpunaru, Oroş, Morais - Lovin, Seto - Ioniță II, Kortzorg, Teixeira - Alibec. Rezerve: Gavrilaş - Geraldo, Moise, Boubacar, Ricardo Alves, Balaure, V. Gheorghe. 

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!