"Acesta nu este ultimul meu contract!", a spus Cristiano Ronaldo după ce Real Madrid a oficializat noua înţelegere cu starul portughez, valabilă până pe 30 iunie 2021. Ronaldo va fi campion şi la bani - va fi jucătorul cu cel mai mare salriu din lume şi va lua câştiga aproape 100 de milioane de euro net până la finalul noii înţelegeri! "Fotbalul nu are memorie, dar tu (nn - preşedintele Florentino Perez) şi Real Madrid aveţi!", a spus starul portughez la festivitatea la care a luat parte şi mama sa. Actualul contract al lui Ronaldo era valabil până în 2018.

Am spus-o de multe ori: acest club a fost mereu în inima mea. Sper ca aceasta să nu fie ultima prelungire de contract pentru mine. După ce am câştigat Liga Campionilor şi Euro 2016, acum am primit un nou contract. A fost un an de vis,

---a declarat Cristiano Ronaldo

Preşedintele Realului, Florentino Perez i-a făcut statuie starului portughez. 

Giganţi precum Di Stefano, Gento, actualul președinte de onoare, sau Santiago Bernabeu ne-au arătat calea. Bernabeu ar fi mândru acum să ştie că are cel mai bun moștenitor aici. Eşti acum icoana clubului nostru, simbolul cel mai de preţ din istoria echipei noastre. Cu Real ai câştigat tot ce se putea câştiga şi ai devenit o legendă.

Ai devenit cel mai bun marcator din istoria Madridului, dar şi cel mai bun marcator din istoria Champions League. Ambiţia ta este şi ambiţia noastră, pentru că tu nu te mulţumeşti niciodată cu ce ai, vrei tot mai mult şi încerci mereu să spargi barierele! De asta te iubim şi te preţuim atât de mult!,

---a spus Florentino Perez

Ajuns la 31 de ani, Cristiano Ronaldo nu este îngrijorat de faptul că a mai oprit "robinetul" cu goluri şi a spus că atingerea bornei de 500 de goluri pentru Real nu este un obiectiv esenţial pentru el. Portughezul a anunţat că vrea să joace până la 41 de ani.

Nu sunt îngrijorat pentru că nu marchez. Pentru oricine e obişnuit să marcheze e puţin ciudat când nu se întâmplă asta, dar nu e un mare lucru. 500 de goluri e un număr care e posibil, dar prefer să las lucrurile să vină de la sine. Adevărul este că mi-au mai rămas mulţi ani în fotbal, încă 1o ani!, 

---a anunţat Ronaldo

Portughezul a vorbit de mai multe ori despre dorinţa sa de a se retrage ca jucător de la Real, intenţie confirmată şi de actualul său antrenor Zinedine Zidane. Cristiano Ronaldo, triplu câştigator al Balonului de Aur, a înscris pentru Real 372 de goluri în 360 de meciuri jucate în toate competiţiile.

Portughezul a câştigat tot ce se putea cu Real Madrid. Are în palmares două Ligi ale Campionilor, un Campionat Mondial al Cluburilor, două Supercupe ale Europei, un titlu de campion, două Cupe ale Spaniei şi o Supercupă a Spaniei. Cristiano Ronaldo a fost golgheterul ultimelor patru ediţii ale Champions League, el fiind şi golgheterul all-time al competiţiei, cu 95 de goluri. Anul ăsta, Ronaldo a câştigat cu Portugalia titlul european la turneul final din Franţa, primul din istoria naţionalei lusitane.

 

Foto: marca.com