1. Home »
  2. Interviuri »
  3. Cristi Balaj: „Daum a adus mari deservicii fotbalului românesc. Am auzit că ținea legătura cu un anumit impresar”. "Burleanu, lipsă de respect față de Hagi". „Deaconu a mințit”. Proiecte pentru copii și tineri

Cristi Balaj: „Daum a adus mari deservicii fotbalului românesc. Am auzit că ținea legătura cu un anumit impresar”. "Burleanu, lipsă de respect față de Hagi". „Deaconu a mințit”. Proiecte pentru copii și tineri

Caramavrov
Caramavrov

2017-09-28 12:24:07

image Cristi Balaj: „Daum a adus mari deservicii fotbalului românesc. Am auzit că ținea legătura cu un anumit impresar”. "Burleanu, lipsă de respect față de Hagi". „Deaconu a mințit”. Proiecte pentru copii și tineri

Cristi Balaj (46 de ani) este consilierul ministrului Tineretului și Sportului, Marius Dunca, specialist al postului Telekom Sport și, de șapte ani, președinte al AJF Maramureș. Nu a spus dacă va candida pentru președinția FRF, dar indiciile ne îndreaptă spre o astfel de concluzie. La ce proiecte lucrează, ce vrea să facă pentru sport, cum trebuie educați sportivii ca să nu mai trișeze și păreri tăioase despre Christoph Daum și actuala conducere a FRF, în interviul de mai jos.

Deschide cont și joacă acum la pariuri sportive cu un super bonus de bun venit!


Credit foto: prosport.ro

Am înțeles că lucrați la MTS la un proiect de lege prin care trișorii din sport să fie aspru pedepsiți și din punct de vedere legal. În ce stadiu sunteți?

Se studiază. Avem în vedere construirea unui proiect privind combaterea corupției în sport și a trucării meciurilor. Când va fi suficient de dezvoltat, veți afla despre ce este vorba. Dar acesta nu este singurul proiect asupra căruia ne concentrăm. Avem proiecte cofinanțate privind dezvoltarea resurselor umane din domeniul tineretului și sportului, activități dedicate tinerilor (un proiect pilot pentru zona de nord-vest) și, nu în ultimul rând, un proiect legat de cariera duală prin care să se ofere o șansă sportivilor aflați la final de carieră, pentru a se integra în câmpul muncii.

Știu că și Sindicatul Jucătorilor se preocupă de așa ceva...

M-am întâlnit la un moment dat cu cei de la AFAN, cu Dumitru Costin (n.r. - secretarul general al AFAN) mai exact, un om foarte bine pregătit, dar am discutat în principal despre contractul de activitate sportivă. Aveam nevoie și de opinia lor, de cât mai multe informații, pentru a construi un contract viabil și agreat de ambele părți.

Se vorbește de foarte multă vreme despre acest contract, care ar stopa abuzurile patronilor împotriva jucătorilor.

A apărut Ordonanța 38, care clarifică lucrurile în mare parte. Conform acestei ordonanțe, un sportiv poate fi plătit în baza acestui contract de activitate sportivă. Ca în orice început, există anumite imperfecțiuni și anumite neclarități. Dar eu sper să se dovedească folositor pentru cei care activează în sport. 

„Trișorii trebuie pedepsiți drastic!”

Revin la subiectul cu trucarea de meciuri. Practic, acum, cei care truchează pentru pariuri nu pot fi pedepsiți în instanță, ci doar sportiv. Cei de la Federație s-au lăudat că au soluții. 

Cei de la Federație se laudă cu multe lucruri pe care în realitate nu le fac. 

Există o opinie radicală printre anumiți oameni de fotbal, și ți-i dau ca exemplu pe Duckadam, Dumitru Costin, mai mulți jurnaliști, care spun că un sportiv prins a doua oară că truchează meciuri pentru pariuri trebuie să fie exclus din viața sportivă. Tu ce părere ai?

Sunt perfect de acord. Trebuie pedepsiți drastic în momentul în care sunt prinși prima dată și excluși dacă ei continuă să facă aceleși greșeli. Dar, înainte de toate, trebuie să lucrăm la capitolul prevenție. Încercăm să construim un proiect alături de patronatul caselor de pariuri, prin care să prevenim și să-i facem să conștientizeze pe cei care greșesc de pericolul la care se expun dacă truchează meciuri. Trebuie să-i facem pe oameni să fie responsabili atunci când se folosesc de jocurile de noroc, pentru că s-ar putea întoarce împotriva lor. Trebuie să lucrăm la informare, mediatizare, urmărire, control, exemple negative și să asigurăm psihologi pentru cei care au nevoie de sprijin.

Ce alte proiecte pentru sport mai aveți la MTS?

Foarte multe, dar vrem să ne concentrăm în principal spre copii: să căutăm soluții, împreună cu Ministerul Educației, pentru a-i îndemna să facă sport de la o vârstă fragedă. Dascălii să fie pregătiți pentru a efectua un minimum de jocuri și exerciții. Dacă acești tineri vor participa la competiții - indiferent că vor câștiga sau nu, indiferent că vor ajunge să facă performanță sau nu -, indiscutabil vor fi mai sănătoși. Unii dintre ei vor ajunge oameni de afaceri de succes și, pentru că au făcut sport, vor deveni sponsori. Sau, dacă nu, pentru că au făcut sport în tinerețe, vor fi consumatori de sport și vor urmări competițiile din tribună sau de la televizor.

”Trebuie să respecți orele de sport”

Ar trebui să faceți ceva pentru ca orele de sport din școli să fie respectate. 

Indiscutabil. Vorbesc în cunoștință de cauză pentru că am copii. Sunt dezamăgit că la orele de sport se face matematică. Le-am explicat tuturor că îmi doresc din suflet să avem copii deștepți și educați, dar în primul rând vreau să fie sănătoși. Și pentru asta avem nevoie de sport. 

Se poate face ceva?

Se poate. Tânjim după Daciada de pe vremea noastră, care a avut rolul ei. Au apărut mari sportivi, mulți dintre ei din mediul rural, datorită acestei  competiții.

Mă refeream la orele de sport...

Normal că se poate face ceva. Și nu numai să respecți orele de sport, dar e importantă și igiena corporală după aceste ore. Există săli de sport care au vestiare și dușuri, dar din păcate nu sunt utilizate. Copiii fac ora de sport, după care stau transpirați, trecând doar din echipamentul de educație fizică în ținuta de clasă. 

Am auzit personal într-o emisiune părerea lui Adrian Porumboiu, care spunea că ai făcut o mare greșeală că te-ai asociat politic cu PSD, prin venirea ta ca și consilier la MTS. Cum comentezi?

În primul rând eu nu am culoare politică! Am venit la Ministerul Tineretului și Sportului deoarece simt că pot să întorc sportului o parte din ce mi-a oferit: experiența mea. Mă bucur că oamenii din Minister mă consultă când simt nevoia unei opinii corecte. Ei știu că n-am să le spun niciodată ce și-ar dori, ci doar ce cred eu că e corect. Și de aceea m-au și adus. Lucrez cu un ministru care face multe pentru sport și a ajuns să fie apreciat atât de angajați, cât și de colaboratori. Faptul că a fost manager îl ajută în luarea unor hotărâri corecte. Apelează la specialiști când trebuie să ia decizii legate de sport și ține cont de opinia lor. Într-adevăr, am ajuns să cunosc oameni politici, foarte mulți de calitate. Există idei preconcepute, dar în realitate lucrurile stau diferit pentru unii dintre ei.


Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Alexandru Dunca

„Statul trebuie să investească în infrastructură”

Opinia generală a oamenilor de sport este că sportul românesc e în colaps, sub pământ. Cum ne putem reveni? La concret, ce se poate face? 

Trebuie să începem să facem proiecte pentru noile generații de copii, pe termen mediu și lung. Trebuie să ne îndreptăm atenția către școli, către mediul rural, să investim în infrastructură. Asigurând condiții, vom aduce copiii și tinerii către sport. Există multe oportunități, tinerii de azi stau la calculator, în fața televizorului, în cluburi, în baruri și mai puțin pe terenul de sport sau în biblioteci. 

Și de unde vin banii pentru terenuri?

Statul trebuie să investească în infrastructură și, din păcate, aici lucrurile nu merg tocmai bine pentru că avem oameni la primării care nu sunt interesați și nu conștientizează importanța infrastructurii. De exemplu, în Baia Mare, am propus un proiect prin programul HatTrick al celor de la UEFA, prin intermediul Federației. Primăria trebuia să cheltuiască doar jumătate din sumă, restul venea de la UEFA pentru realizarea unui teren sintetic. Din păcate, nu sunt în stare să beneficieze de această facilitate și să pună în aplicare acest proiect.

Poate nu au cealaltă jumătate...

Precis au: terenul există, lucrările de construcție în ceea ce privește stabilimentul se pot face în regie proprie, iar covorul sintetic și granulele erau asigurate de către cei de la UEFA prin intermediul Federației. Păcat că - într-un oraș în care copiii care practică fotbalul îi depășesc numeric pe cei de la celelalte sporturi la un loc - nu există nici măcar un teren sintetic pe care să organizăm competiții, în comparație cu cei de la celelalte sporturi, care beneficiază în Baia Mare și împrejurimi de peste 20 de săli de sport. I-am spus primarului: „Poftiți, jumătate investiția este rezolvată. Va fi a dumneavoastră, a primăriei”. Spunem că știm să facem de toate, dar de fapt nu realizăm nimic. 

Și cum îi atragem către sport?

Oferindu-le condiții: terenuri de sport de calitate, unde să fie organizate competiții.

Pe investitori cum îi atragem spre sport?

Există o lege a sponsorizării, așa cum e ea. Problema e alta: nu avem manageri care să lămurească societățile să cedeze acel 20% din impozitul pe profit către un ONG sau asociații fără scop lucrativ. 

Păi societățile și-au făcut propriile ONG-uri și își trimit banii acolo

Se pot găsi soluții pentru a lămuri societățile care fac profit să cedeze acel procent pentru sport.

Deci e nevoie de mult timp pentru a ne reveni cu sportul...

Pe termen scurt, este imposibil. Trebuie să facem proiecte pe termen mediu și lung. Pe termen scurt, nu putem decât să încercăm să diminuăm pagubele. 

Păi la cum se schimbă miniștrii la noi, ce proiecte pe termen lung să facă?

Atunci când vii la conducerea unui minister și găsești proiecte bune, trebuie să le continui!

Fotbalul în ce stadiu e? Ne-am calificat la Euro, dar la Mondiale nu mai ajungem, avem echipă an de an în grupele Europa League. Senzația e, însă, de scădere continuă.

Potențial există la fotbal, în comparație cu alte sporturi. Am pierdut teren dacă ne raportăm la celelalte țări. Păcat că au venit oameni pe care îi preocupă imaginea personală mai mult decât rezultatele fotbalistice. Mă amuză ce spun ei: că tot ce se întâmplă bine în România e meritul lor și tot ce se face greșit e din vina altora.  


Credit foto: Ștefan Constantin / sportpictures.eu

„Coborâm mult cu fotbalul”

Ai simțit să se miște ceva în fotbalul românesc de când a venit Burleanu cu noua conducere a Federației?

La nivel declarativ, da. Practic, coborâm mult. A scăzut numărul de echipe, de jucători, cu excepția sectorului feminin și a celui de fotbal în sală. Au dispărut echipe de tradiție și a crescut numărul de votanți. Dorința mea este să vin cu proiecte, cu soluții, să readuc performanța în fotbalul românesc și să le dau șansa celor care se pricep să se ocupe de fotbal. O Comisie Tehnică de specialitate - și aici vorbesc despre foști mari antrenori, o Comisie de Arbitraj de onoare - cu foști mari arbitri în componență, care acum nu sunt cooptați. Aceștia sunt oamenii care trebuie să își pună amprenta asupra profilului fotbalului românesc. Noi niciodată n-o să jucăm ca nemții sau ca englezii. 

Escapada asta a lui Christoph Daum în fotbalul românesc a adus ceva bun?

Exact cât au adus bun arbitrii străini atunci când au fost chemați să oficieze meciuri din Liga 1. Adică nimic. Ne-au păcălit. Și cum s-a auzit că au fost aduși arbitrii străini pentru că anumite echipe au avut interes, la fel am aflat că a existat și un anume interes când a venit Daum. Când s-a spus că am adus un antrenor străin ca să scăpăm de influența impresarilor, a fost o păcăleală. Am fost informat că Daum a fost văzut discutând cu un impresar la Hotel Radisson. Impresar care reprezenta jucători selecționați de Daum. În plus, mi se pare amatorism modul prin care s-a renunțat la contractul cu Daum, apelându-se la Comisia Tehnică.

"FRF a făcut mult prea puțin pentru a aduce valoare în fotbalul românesc"

Despre numirea noului selecționer?

Pentru Dan Petrescu, Burleanu s-a deplasat personal la Cluj (am auzit că discuția a avut loc chiar înainte de a se finaliza propunerile Comisiei Tehnice, cu un clasament stabilit doar în birourile superioare), dar când a venit vorba de Hagi a fost trimis un angajat al Federației. Este o lipsă de respect pentru Hagi, care și-a demonstrat valoarea ca antrenor, și o dovadă de amatorism. Nu întâmplător, aceste negocieri nu au avut succes! Din nou cei de la Federație au făcut mult prea puțin pentru a aduce valoare în fotbalul românesc, vezi Lucescu, Olăroiu, Hagi. Asta nu înseamnă că știrbesc din valoarea lui Contra, căruia ii doresc din suflet să aibă experiența și performanțele celor mai sus amintiți. 

Când îți anunți candidatura la președinția FRF?

Încă studiez. Ne întâlnim, povestim. Lucrurile sunt în defavoarea celor de la Federație. Ei pierd teren fără ca noi să facem nimic. Afirmații gen „vor unii să vină la Federație ca să pună mâna pe ciolan” mi se par nedemne. Un președinte să folosească asemenea termeni... Ai ajuns cum ai ajuns la Federație, printr-un concurs de împrejurări mai mult sau mai puțin studiate, asociindu-te cu oameni care au fost sau sunt în lumea politică, și ai un asemenea mod de exprimare... E josnic. Am văzut că s-a legat de Prunea. Am discutat destul de des cu Prunea în ultima perioadă și pot să afirm că știe infinit mai mult fotbal decât Burleanu: probabil că perioada petrecută la conducerea Federației sau la clubul din Iași, precum și experiența acumulată ca delegat UEFA l-au ajutat în acest sens.

De arbitraj ți-e dor?

Nu. Mă simt împlinit. Urmăresc fenomenul pentru că vorbesc despre el la televizor. Nu sunt pătimaș și încerc să le explic oamenilor de ce un arbitru a luat o anumită decizie, ce a simțit arbitrul în acel moment și care sunt motivele și argumentele care au contat în dictarea unei anumite sancțiuni. Nu cer arbitrului să vadă la fel ca și mine, dimpotrivă: încerc să explic decizia arbitrului uitându-mă la poziția lui, ținând cont de tensiunea meciului și de cum a aplicat regulile jocului până la acel moment. Cel mai important este să fie imparțial.

Are de ce să se plângă Gigi Becali că se dau multe penalty-uri pentru CFR?

În fiecare an s-au plâns conducătorii. Unele penalty-uri au fost discutabile, altele nu. Mi-aș dori să existe mai multă comunicare și mai multă deschidere. Am un proiect legat de arbitraj pe care l-am adus la cunoștința celor de la Federație, dar se pare că nu-i interesează. 

În ce constă proiectul?

Cum ar trebui crescuți arbitrii, ce trebuie făcut în Liga a treia, în Liga a doua. Sunt arbitri care oficiază la patru etape sau chiar la opt. N-ai cum să-i crești așa! Apoi apar în Liga 1 și ne mirăm de ce greșesc. 

Parcă sunt tot mai multe greșeli în arbitraj în ultimul timp...

Nu vreau să comentez, pentru că nu aș ajuta cu nimic fotbalul dacă aș denigra. 

„Nu mă așteptam ca Deaconu să se comporte astfel”

E un obiectiv pentru tine și conducerea CCA?


Credit foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Nu, nu este. Am vrut să fiu observator la Liga a treia, am făcut o adresă către Federație în februarie, în urma căreia Deaconu a mințit. A apărut în în fața membrilor Comisiei Centrale a Arbitrilor și a zis că există o decizie prin care cei care apar la TV nu pot fi observatori, dar în acel moment nu exista o astfel de decizie. Nu mă așteptam ca un coleg care mă și cunoaște și știe ce fel de om sunt să se comporte într-o asemenea manieră! Nu am primit un răspuns oficial nici măcar până în ziua de azi. Am aflat ulterior că au fost mințiți până și membrii Comitetului Executiv. Am vorbit cu domnul Goga, care este reprezentantul șefilor de AJF în Comitetul Executiv, iar dânsul s-a informat și mi-a confirmat faptul că atunci când am făcut eu cererea de a fi observator nu exista o asemenea decizie. Sandor Puhl, președintele Comisiei de Arbitri din Ungaria, este angajatul unei televiziuni și explică de ce un arbitru a luat o decizie sau de ce nu a luat-o. N-ar trebui să fie nimic de ascuns. Vorbim de o Federație maghiară al cărei președinte este membru în Comitetul Executiv UEFA. În Ungaria, se poate. La noi, nu. Pentru că noi luăm de la UEFA doar ceea ce ne convine. Așa că Balaj nu poate fi observator la Liga a treia!

Apropo de AJF. Se spune că la cluburile din diviziile inferioare, toată lumea pariază. Ai avut semnale de acest gen?

Baia Mare nu mai are echipă în Liga a treia. Au avut unii grijă să nu mai avem echipă. Sunt proiecte pe care le începem în Baia Mare, la un nivel inferior, cheltuielile sunt mici și - când ajungem la un punct în care ar trebui să le dezvoltăm și să facem ceva de calitate - le îngropăm. Păcălim jucătorii, păcălim oamenii și venim după câțiva ani, schimbăm denumirea, conducerea și spunem că noi iubim sportul. 

Revenind la postura de observator: chiar ai fi mers la Liga a treia?

Aș fi mers ca să le explic arbitrilor tineri. Mie nu mi-a fost niciodată rușine să o iau de jos și să învăț. Și de asta am venit la MTS: să învăț cum se construiesc legi, ordonanțe, cum se fac proiecte. Întotdeauna am vrut să-mi îmbunătășesc cunoștințele. Și, dacă voi candida la președinția FRF, candidez din postura de președinte de AJF. Sunt în această postură de șapte ani, în afara faptului că am fost și jucător, și arbitru. AJF-ul este o federație mai mică, având principii de organizare asemănătoare. Oricum, în viitorul apropiat, îmi voi încheia colaborarea cu Asociația Județeană de Fotbal, pe care mă bucur că am adus-o la un asemenea nivel, și o voi preda mai departe cel mai probabil consilierilor județeni, pentru a continua ce am început să construiesc eu. E un subiect pe care îl vom dezvolta ulterior.

Descoperă top 5 case de pariuri online recomandate

Salutare! Numele meu e Florin Caramavrov, sunt jurnalist de sport din 1993, am lucrat la Fotbal Plus, Sport XXI, Sportul românesc, Gazeta sporturilor, Prosport. Acum am site-ul meu - SPORTescu.ro. De asemenea, sunt invitat permanent al emisiunilor sportive de la ProArena (fost Sport.ro) de peste 10 ani și am realizat și prezentat pentru Pariurix.com peste 100 de emisiuni cu informații sportive pen ...

Citeste mai mult

Case de pariuri online legale recomandate

Tipsteri ai lunii

1
Tudor Cosma
+120.32
Câștigate
33
Pierdute
11
2
Gabriel Morariu
+52.43
Câștigate
14
Pierdute
5
3
Marius Huțu
+34.79
Câștigate
12
Pierdute
5

ABONEAZĂ-TE PENTRU A PRIMI ȘTIRI DE LA PARIURIX