Corespondență de la Rio, 20 august, Alexandru Enciu: Uriașul Bolt și micuții români

Antepenultima zi de întreceri la Jocurile Olimpice de la Rio a avut 11 sportivi la start. Un număr destul de mare, însă niciunul dintre tricolori nu s-a apropiat de medalii și nici măcar unul nu și-a asigurat prezența într-o finală.

La 50 km marș, Ștefan Narcis Mihăilă a încheiat proba cu record personal, clasându-se pe locul 31. Din cauza unor probleme medicale, Marius Cocioran a abandonat înainte de kilometrul 30.

La lupte, Ivan Guidea a fost eliminat în sferturile de finală ale categorie 57 de kilograme și nu a mai intrat în recalificări.

Revenind la atletism, cele trei atlete din România au încheiat cursa astfel: Andreea Arsine – locul 45, Veronica Rădean – 50, Claudia Ștef – 57.

La gimnastică ritmică, Ana Luiza Filioreanu a ocupat locul 22 în calificările de la individual compus, dar numai primele 10 sportive au acces în finală.

Am încheiat ziua cu atletism. Pe seară, ștafeta feminină de 4x400 m, formată din Sanda Belgyan, Anamaria Ioniță, Andreea Mikloș și Adelina Pastor s-a clasat pe locul 7 în prima semifinală, ratând prezența în cursa pentru medalii.

Ziua de ieri mi-am dedicat-o atletismului. Am văzut spectacolul de gală de pe stadionul Olimpic, unde au fost destul de multe locuri libere, pentru că biletele au fost destul de scumpe: la categoria a doua, un tichet de intrare a costat 300 de dolari!

Aș remarca în această zi performanța ștafetei masculine a Jamaicăi, încoronată pentru a treia oară consecutiv la 4x100 m. Și nu neapărat întreaga ștafetă, cât mai ales pe Usain Bolt, care a alergat pe ultimul schimb și a avut onoarea de a trece linia de sosire în uralele întregului stadion.

Usain Bolt a câștigat al nouălea titlu olimpic personal, el făcând aseară tripla de aur pentru a treia oară consecutiv: 100 m, 200 m și 4x100 m. Un sportiv uriaș cu o priză fantastică la public.

Ștafeta Braziliei, descalificată în favoarea Statelor Unite!

Apropo de publicul brazilian: mi s-a părut uluitor că ștafeta de 4x100 m feminin a țării lor a fost descalificată pentru a le face loc americancelor în finală. Cvartetul Statelor Unite a scăpat bățul în semifinale, dar i s-a permis apoi să alerge cursa singură! Brazilencele au fost descalificate pe motiv că le-ar fi deranjat pe americance la schimbul cu pricina. Că ștafeta Statelor Unite are o valoare incontestabilă, e dincolo de orice dubiu. Drept dovadă că a câștigat titlul olimpic, însă nu știu cu câte alte țări s-ar fi procedat la fel.

România nu are astăzi niciun reprezentant în concurs. Duminică, strângem pumnii pentru ultima noastră șansă de medalie, luptătorul Albert Saritov.

Unde pariazã cei mai mulți pariori români în acest moment? Aflã acum!

 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Discutii

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi