Contra: ”Știu ce mă așteaptă!” De ce l-a chemat pe Lobonț și pe cine mai vrea

Cosmin Contra și-a intrat, oficial, în pâine la națională. Contractul cu FRF se întinde pe o perioadă de doi ani şi are ca obiectiv calificarea la Euro 2020. În funcţie de realizarea acestuia, înţelegerea va fi prelungită sau nu. Contra a pozat cu un tricou care avea scris pe spate numele său și "2020" - anul în care se va disputa turneul final Euro. Primul "2" a fost scris mai mare, simbolizând numărul pe care l-a purtat Contra (foto: facebook) în perioada când era jucător.

"Este obligatoriu ca naţionala să se califice la EURO 2020. Sunt pregătit pentru această provocare. Ştiu ce mă aşteaptă. Vin într-un moment greu la naţională, dar trebuie să schimbăm părerea publicului despre această echipă. Sper să ne batem de la egal la egal cu marile forţe ale fotbalului. Pentru mine, să ajungi selecţioner, este ca şi cum ai antrena o echipă de top din lume”, au fost primele cuvinte rostite de Cosmin Contra ca selecționer al României. 

Federaţia Română de Fotbal a postat pe pagina de Facebook un filmuleţ de prezentare a noului selecţioner. ”Pentru mine echipa naţională a fost mereu un lucru sfânt, a fost mai presus de orice. Am îmbrăcat cu mândrie tricoul galben, ori de câte ori am avut ocazia. Acum, ca antrenor, este un vis împlinit", a spus Contra (foto: sportpictures.eu) în filmuleţul de prezentare postat pe site-ul FRF.

Contra le-a spus jurnaliştilor că urmăreşte peste 60 de jucători. De asemenea, a explicat de ce l-a convocat pe Lobonţ pentru dubla cu Kazahstan şi Danemarca: "Lobonţ are aceleaşi principii ca mine. E nevoie, în momentul de faţă, de spirit de luptă, de spirit de performanţă şi Bogdan Lobonţ întruneşte toate condiţiile. Pe viitor, mă gândesc să facă parte din staff-ul meu şi am nevoie ca el să îndeplinească rolul pe care-l are acum la AS Roma”, a anunțat selecționerul.

Contra are nevoie de Ștefan Radu

Noul selecționer al României a vorbit și despre situaţia lui Stanciu, dar și despre modul de selecţie: "Stanciu e un jucător tânăr, de perspectivă, şi trebuie să avem grijă de el, chiar dacă nu are continuitate la echipa de club. Ştiu că nu voi mulţumi pe toată lumea, ştiu că vor fi discuţii, dar voi încerca să fiu inspirat în ceea ce aleg, în funcţie de adversarii pe care-i întâlnim şi de forma pe care o arată jucătorii la echipele lor de club”, a mai spus noul selecționer al României. 

Contra (foto: prosport.ro) a dezvăluit că va face tot posibilul să-l readucă la națională pe Ștefan Radu. "Am în plan să merg la Roma să discut cu el. Ştiu motivul pentru care nu vine la naţională. Voi încerca să discut cu el să revină asupra deciziei. Voi merge şi voi vorbi cu el, nu pot spune acum ce-i voi transmite”, a păstrat misterul fostul internațional. 

Mutu e omul care l-ar putea ajuta pe banca României. Foști colegi de cameră la echipa națională, cei doi s-au mai aflat împreună în ultimul timp și la Petrolul. ProSport a scris că Mutu a mers la FRF pentru discuții, iar Răzvan Burleanu a confirmat întâlnirea cu managerul general al lui Dinamo. "Mutu ne-a vizitat ca să-l felicite pe Cosmin. Am discutat cu el, dar sunt conversaţii confidenţiale", s-a rezumat în declarații șeful FRF. 

Daum, și demis și cu banii luați

După numirea oficială a lui Cosmin Contra în funcția de selecționer, Comitetul Executiv al FRF a validat demiterea lui Christoph Daum (foto: sportpictures.eu). Antrenorul german a rămas însă fără ultimele două salarii din contractul pe care-l mai avea. Șefii FRF au decis să-i achite doar remuneraţia pe luna octombrie, 45.000 de euro, nu şi pe lunile noiembrie şi decembrie!

În aceeași ședință a fost votat și bugetul pentru ultimele două meciuri din preliminariile CM 2018, cu Kazahstan şi Danemarca - 395.000 de euro.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!