Columbia, suspectată de blat: ”Pactul de la Lima”! Ce i-a spus Falcao unui jucător peruan

Starul Columbiei, Radamel Falcao a recunoscut că a discutat cu adversarii din Peru pe finalul meciului terminat egal, 1-1, și care a trimis Columbia direct la Mondialul din Rusia, iar pe gazde în play-off-ul cu Noua Zeelandă. Oaspeții știau de la începutul jocului că o remiză avantajează ambele echipe și, după deschiderea scorului prin James Rodriguez (min. 56) au lăsat-o mai moale. 

Gazdele s-au năpustit spre careul advers și l-au forțat pe David Ospina să-și dea autogol în minutul 76. A fost reușita care a dat jos din avionul de Rusia starurile Alexis Sanchez și Arturo Vidal (Chile a ratat calificarea de pe locul 6)...Iar cu puține momente înainte de finalul meciului de la Lima, Radamel Falcao a fost surprins de camerele de luat vederi cu mâna la gură și spunându-le ceva jucătorilor peruani aflați în preajma lui.

 

Falcao a insistat la interviuri că s-a jucat ”curat” și că ambele echipe au luptat pentru visul lor. ”Știam ce s-a întâmplat în celelalte meciuri din preliminarii. Știam rezultatele și în acel moment am încercat să le spun asta celor din Peru. Dar nimic mai mult!” 

”Cred că Peru a fost un rival demn, au luptat 90 de minute. la fel ca și noi. Meciul a fost foarte strâns. Am și suferit puțin, dar până la urmă am reușit”, a declarat atacantul lui AS Monaco. (foto: asmonaco.com)

Discuția lui Falcao cu jucătorii peruani a fost principalul punct de ”atracție” al ultimei runde a preliminariilor din America de Sud.. Iar comentatorii au numit meciul dintre cele două naționale drept ”Pactul de la Lima!”. Mijlocașul gazdelor, Renato Tapia a pus fără să vrea gaz pe foc și a recunoscut că adversarii i-au abordat în ultimele minute când le-au spus de celelalte rezultate și că ei au reușit.

”În ultimele cinci minute, columbienii ne-au abordat știiind care este situația în celelalte jocuri. Am vorbit cu Radamel, care mi-a spus că suntem amândoi calificați la Mondial..Dar aceasta este o competiție și jucăm pentru a câștiga”, a spus Tapia. (captură foto: youtube)

Pe de altă parte, selecționerul peruanilor - fostul jucător al lui Newcastle, Nolberto Solano a respins vehement varianta unei înțelegeri. ”Aveam nevoie de victorie sau să nu pierdem..ce pact? Astea sunt speculații, invenții! Da, e adevărat, când am aflat de celelalte rezultate le-am transmis jucătorilor că trebuie să ne calmăm și să fim foarte atenți, pentru că nu mai trebuai să ne asumăm niciun risc”, a declarat și Solano, care se pregătește acum de play-off-ul cu Noua Zeelandă. Momentan, FIFA nu a făcut niciun comentariu vizavi de speculațiile din jurul meciului dintre Peru și Columbia. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi