City dă 5 mil euro pe el, Maradona îl face idiot! Ce îl așteaptă pe Dani Alves în Anglia

Maradona a ajutat Argentina să câștige titlul la Cupa Mondială din 1986. Și nu există microbiști în lumea asta care să nu fi auzit despre hențul lui în fața portarului Angliei, Peter Shilton - celebra ”Mână a lui Dumnezeu”, cum a fost numită ulterior. Tot atunci, legenda argentinienilor a marcat un gol fabulos. Coleg cu Messi la Barcelona, Dani Alves (foto: juventus.com) a spus că totuși Maradona nu poate fi văzut drept un model în fotbal. 

"Vreți să-l comparați pe Messi cu Maradona? Nu puteți face asta! Eu unul n-aș fi mândru să spun că am câștigat o Cupă Mondială cu o "mână a lui Dumnezeu ". N-aș fi în stare să-i spun fiului meu că am câștigat titlul mondial în maniera asta", a declarat Alves pentru jurnaliștii de la Canais Esporte Interativo, care au vrut să afle de la fostul jucător de la Barcelona și Juventus dacă Messi este peste Maradona. 

A fost declarația după care marele Diego a înnebunit de furie! ”Dani Alves este un idiot! El dă 28 de pase, din care doar 4 sunt bune..Cafu și Maicon au fost geniali, dar el este un nimeni. Vorbește așa pentru că joacă într-o poziție unde nu se poate vorbi de fotbal adevărat. Acest mare fundaș dreapta atinge mingea de trei ori și face 8 faulturi pe meci!..”, a tunat Maradona.

Maradona în timpul meciului cu Anglia, de la Mondialul din 1986. (foto: wikipedia.org)

Pe fundași a fost mereu bătaie mare între cluburile de top din Europa. Iar cel mai recent exemplu este cel al lui Chelsea, care e dispusă să plătească 70 milioane de euro pentru jucătorul lui Juve, Alex Sandro. De asemenea, Barcelona pune la bătaie 57 milioane de euro pentru ”repatrierea” lui Hector Bellerin, de la Arsenal. Nu în ultimul rând, Manchester City încearcă să transfere patru noi fundași și a pus deoparte pentru asta 137 milioane euro. 

Englezii au făcut clasamentul celor mai scumpi fundași din istorie:

1. Luke Shaw (de la Southampton la Man United) - 36,3 milioane euro
2. Dani Alves (de la Sevilla la Barcelona) - 34,3 mil euro
3. Danilo (de la FC Porto la Real Madrid) - 30,5 mil euro
4. Fabio Coentrao (de la Benfica la Real Madrid) - 29 mil euro
5. Alex Sandro (de la FC Porto la Juventus) - 25,2 mil euro

Dintotdeauna s-au căutat fundașii care își pun amprenta asupra jocului echipei și care pot face asta din primul până în ultimul minut. Iar cel mai bun exemplu este Roberto Carlos (foto: realmadrid.com). Brazilianul a ajuns în 1995 la Inter, dar antrenorul de atunci al italienilor, Roy Hodgson a renunțat la brazilianul care a făcut minuni la Real.

În timpul celor 11 sezoane petrecute pe ”Bernabeu”, Roberto Carlos a bifat 548 de meciuri în toate competițiile, marcând 71 de goluri. El este jucătorul străin cu cele mai multe apariții în tricoul Realului, în campionat - cu 370 de meciuri jucate în Primera, fostul jucător brazilian a ”călcat” în picioare recordul deținut până atunci de celebrul Di Stefano (329 prezențe în campionat). 

Marcelo este ”moștenitorul” lui Roberto Carlos la Real, cu toate că Dani Carvajal este și el o prezență la fel de interesantă. Între timp, Juve l-a descoperit pe Alex Sandro, dar și pe Dani Alves. Italienii au renunțat însă la ultimul după numai un an, iar acum Alves (foto: juventus.com) e gata de oficializarea relației cu Man City.

5 milioane de euro plătesc englezii lui Juve pentru fundașul brazilian de 34 de ani, care a refuzat un salariu cu 1,7 milioane mai mare de la Chelsea. Lui Dani Alves nu-i va fi deloc ușor în Premier League, unde se va bate cu super-jucători. 

Topul celor mai buni fundași din Premier League, după ocaziile create (2016/2017): 

James Milner (Liverpool) - 57 
Leighton Baines (Everton) - 46 
Nathaniel Clyne (Liverpool) - 45
Kyle Walker (Tottenham) - 39
Cedric Soares (Southampton) - 32

Cu 50 de astfel de reușite în sezonul trecut, Alex Sandro (foto: facebook) ar fi pe locul doi în Premier League. Dani Alves are și el un scor bun - și-a trecut în cont nu mai puțin de 31 de faze în 12 meciuri în Champions League. Doar Toni Kroos (33) a fost peste el în acest clasament al celor mai buni pasatori, de pe toate posturile!

Top șanse create în Champions League 2016/2017 (pe toate posturile):

Toni Kroos (Real Madrid) - 33
Dani Alves (Juventus) - 31
Neymar (Barcelona) - 26
Koke (Atletico Madrid) - 25
Lucas Moura (PSG) - 25
Thomas Lemar (Monaco) - 24

Cifrele lui Dani Alves arată faptul că, în sistemul corect, un fundaș poate fi extrem de periculos, cu condiția ca acesta să nu termine ”benzina” prea devreme. Dintre antrenorii de top din Premier League, doar Mauricio Pochettino (foto: tottenhamhotspur.com) a rotit săptămânal linia de fundași ai lui Tottenham din cauza cerințelor fizice tot mai mari pe care spaniolul le solicită jucătorilor săi. Din acest punct de vedere, Pep Guardiola va trebui să-și schimbe complet viziunea dacă vrea ca City să conteze în lupta pentru titlu în sezonul viitor. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!