Cinci sfaturi simple pentru a deveni cel mai bun la poker din gaşca ta

poker.jpg

În ultimii ani, ca urmare a popularizării pokerului peste tot în lume, tot mai multe grupuri au fixată o dată în calendar: "seara de poker". Fie că se întâlnesc săptămânal sau mai rar, jucătorii încearcă să le demonstreze prietenilor cât de buni sunt, ce play-uri sunt în stare să facă sau cât de bine ştiu să îşi mascheze o mână. De cele mai multe ori se joacă pe sume modice, însă, chiar şi aşa, fiecare vrea victoria, astfel încât ego-ul să îi fie satisfăcut.

ANTRENEAZĂ-TE PENTRU A FI ÎN FORMĂ MAXIMĂ ÎN MOMENTELE ÎN CARE JOCI ÎMPOTRIVA PRIETENILOR ÎN CAMERA DE POKER RECOMANDATĂ DE PARIURIX.COM!

Vom încerca să îţi prezentăm mai jos cinci metode simple prin care vei putea cu uşurinţă să devii printre cei mai buni de la masă. Nu e nevoie de abilităţi speciale sau de cunoştinţe avansate de poker, ci doar de răbdare şi disciplină.


1. Nu bea alcool în timp ce joci

Se poate întâmpla să bei şi să constaţi că fisele zboară în direcţia ta. Norocul, ghinionul celorlalţi sau greşelile comise de ei sunt probabil cele mai plauzibile explicaţi când se întâmplă un fenomen de genul acesta.

Pentru că alcoolul îţi reduce simţitor capacitatea de a lua decizii raţionale, bazate pe logică. Sigur, dacă joci doar pentru relaxare, iar victoria nu contează, poţi să îţi petreci seara cu un pahar sau mai multe în faţă, însă, dacă scopul e să reuşeşti să câştigi, renunţă la licorile bahice total.

Unii consideră că a bea un pahar ţine de contextul social şi îţi oferă prilejul să te relaxezi. Din nefericire, cel mai probabil nu te vei opri la un singur pahar, iar calităţile tale la masa de joc vor fi alterate. Pentru o perioadă s-ar putea ca lucrurile să funcţioneze în sensul dorit, însă, având în vedere că nu vei mai face la un moment dat cele mai bune alegeri, finalul este previzibil de cele mai multe ori: vei pierde toate fisele din faţă. Nu ghinionul a dus la această desfăşurare de forţe, ci incapacitatea ta de a lua deciziile corecte.


2. Identifică-ţi ţinta

Observă-i întotdeauna pe ceilalţi şi adună date despre stilul lor de joc. Fără îndoială că după 2-3 seri de poker într-o anumită formulă, ştii la ce să te aştepţi de la adversari, ai făcut o iearhie clară a celor care joacă bine şi a celor care nu au suficiente cunoştinţe.

Încearcă, aşadar, să nu intri în pot-uri foarte multe cu opozanţii foarte solizi din punct de vedere al stilului de joc. În schimb, caută să participi la cât mai multe mâini cu adversarii pe care i-ai catalogat drept "fishi". De pe urma lor vei reuşi să îţi creşti considerabil stack-ul.

Şi nu uita punctul "1". Dacă vei intra în mâini cu adversari care să consume alcool, vei avea şanse mult mai mari să ai succes. Poate că îţi vor lua un pot sau două, însă pe termen lung tu vei fi cel în avantaj, prin simplul fapt că ei nu (mai) iau deciziile potrivite.


3. Încearcă să îl "copiezi" pe cel mai bun

Dacă nu ai o experienţă foarte mare în poker, poţi avea totuşi succes la masa cu prietenii observând cu atenţie şi asimilând ce face jucătorul cel mai bun de la masă.

Sigur, că într-o astfel de companie, nu poţi analiza în detaliu jocul fiecăruia, existând numeroase scurt-circuite generate de poveşti sau glume. Totuşi, încearcă să fii cât se poate de atent la deciziile şi modul de joc ale celui pe care îl consideri cel mai bun. "Cum câştigă poturile?", "Împotriva cui?", "Ce face bine?", "Unde greşeşte?", "Ce aş fi putut face eu mai bine în acel pot?" sunt câteva întrebări la care, cu puţin atenţie, vei găsi relativ uşor răspunsul. Şi nu necesită decât puţină atenţie din partea ta.


4. Nu bluffa (aproape) deloc

Indiferent de cât de bine crezi că ai reuşit să le dai senzaţia celorlalţi că ai o mână mare, se va găsi aproape întotdeauna cineva care să te plătească. Nu te gândi la logica mâinii, la textura board-ului sau la orice alt argument care să îţi susţină decizia de a bluffa. Cel mai frecvent vei fi plătit de către cineva, astfel că, pe termen lung, nu vei reuşi să ieşi în avantaj.

Lucrurile se pot schimba spre finalul serii, când mai rămâneţi puţini sau în poturile cu jucătorii buni. Aceştia sunt mai uşor de păcălit, pentru că ştiu exact de ce să se ferească şi la ce capcane se expun. Totuşi, foloseşte opţiunea de a mări potul doar când ai carte (abuzează chiar de ea, când ai mână puternică), pentru că foarte des cineva va da call, iar stack-ul tău se va mări considerabil.

5. Foldează!

Una dintre cele mai frecvente greşeli pe care o fac jucătorii la astfel de mese cu prietenii e să alerge după fiecare pot.

Lucru de înţeles, având în vedere că, neavând un dealer profesionist şi apărând multe subiecte de discuţie, frecvenţa mâinilor scade vertiginos. Ai nevoie de adrenalină, însă selecţia cărţilor de start trebuie să rămână la fel de riguroasă pentru a avea succes.

Îţi vei crea imaginea de jucător tight şi unii amici vor încerca să evite poturile cu tine, ştiind că joci doar cărţi foarte bune, însă acest lucru nu poate fi decât în avantajul tău. Renunţă să mai intri în pot-uri cu mâini marginale şi o să simţi imediat beneficiile în numărul de fise din faţa ta. Învaţă să dai fold şi vei avea o şansă mult mai bună să câştigi.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive