Chelsea rămâne fără Courtois! Cât costă înlocuitorul belgianului

Liverpool și Chelsea au făcut 1-1 în derby-ul etapei a 13-a din Premier League. Jucătorul la care a renunțat atât de ușor, Salah, a lovit-o pe campioana Angliei după 65 de minute. Trupa lui Conte s-a salvat însă prin reușita lui Willian, cu cinci minute înainte de final. A fost meciul în care cei doi prieteni buni Salah și Hazard au fost pentru prima oară rivali în Anglia. Iar ultimul n-a uitat să amintească de egiptean la interviuri.”Este un jucător de top, căruia nu i s-a dat ocazia să se adapteze la echipă. Nu a avut șansa la Chelsea, poate, din cauza managerului? Din cauza celorlalți jucători? Nu știu..Dar el este un jucător de top, credeți-mă!”, a spus Hazard. 

Belgianul n-a scos însă un cuvânt despre conaționalul lui, Thibaut Courtois (foto: chelseafc.com), despre care presa din Anglia scrie că este tot mai aproape de o despărțire de gruparea londoneză. Chiar antrenorul Antonio Conte a lăsat să se înțeleagă faptul că riscul să-l piardă pe unul dintre cei mai buni portari din lume este foarte mare. Italianul a declarat că ”mingea” e acum în terenul lui Chelsea, care trebuie să-l convingă pe Courtois să mai rămână. 

Actualul acord al jucătorului expiră în iunie 2019, iar în această săptămână portarul de 25 de ani a spus că va aștepta până la sfârșitul sezonului pentru a discuta o reînnoire. Legat în ultima vreme de un transfer la Real Madrid, Courtois (foto: chelseafc.com) a fost împrumutat de Chelsea la Atletico trei ani până ca el să devină numărul 1 pe ”Stamford Bridge” în locul lui Petr Cech. 

"Pot să spun că el este unul dintre cei mai buni, poate cel mai bun portar din lume! Și este un jucător foarte important pentru Chelsea. Dar reînnoirea contractului este o sarcină a clubului. El știe foarte bine opinia mea și gândurile mele. El va fi cel mai bun din lume!”, a spus Conte după meciul cu Liverpool.

Cu toate speranțele lui Conte, se pare că nimic nu se mai poate face. Dovadă e faptul că Chelsea caută deja un înlocuitor pentru Courtois! L-a găsit la Stoke, potrivit celor de la Daily Mail. Problema e că șefii echipei cer pentru Jack Butland aproape 40 milioane de euro! În vârstă de 24 de ani, Butland (foto: stokecityfc.com) este considerat unul dintre cei mai talentați portari din Europa și are șanse mari să-i fața lui Joe Hart în poarta Angliei la Campionatul Mondial din Rusia. 

Chelsea l-a vrut pe Jack Butland și în 2013, când juca la Birmingham, dar el a preferat să se transfere la Stoke și să joace, în loc să fie rezervă de lux pe ”Stamford Bridge”. 4 milioane de euro a plătit Stoke acum patru ani pentru Butland. Acum, el este evaluat la 15 milioane de euro pe piața transferurilor de către cei de la transfermarkt.de.  

Chelsea le-a luat ”fața” lui City și Arsenal pentru un puști de 17 ani

Pe de altă parte, Conte e preocupat de viitorul campioanei Angliei. Potrivit jurnaliștilor de la Mirror, Chelsea a ajusn la un acord de principiu cu șefii lui Hamburg pentru internaționalul de tineret Jann-Fiete Arp. Crescut de la 10 ani la academia echipei din Bundesliga, atacantul în vârstă de 17 ani (foto: twitter) a impresionat la ultimul Campionat European U17, unde a marcat 7 goluri. 

Pentru Chelsea, victoria în această afacere este una foarte mare - de noul puști minune al fotbalului german s-au interesat și marile rivale din Premier League, Arsenal și Manchester City. Deși mai are până va deveni major, Arp este considerat unul dintre cele mai bune ”produse” din ultima vreme a fotbalului german. El a reușit primul său gol pentru echipa mare a lui Hamburg luna trecută, în înfrângerea (1-2) cu Hertha. 

În ciuda informațiilor obținute de presa engleză, șefii lui Hamburg au exclus o eventuală plecare a tânărului jucător în Premier League. "El va rămâne cu noi. Consilierul său, Jurgen Milewski, mi-a promis mie și directorului sportiv Jens Todt că Jann-Fiete va rămâne alături de noi și se va dezvolta la clubul nostru”, a declarat președintele Heribert Bruchhagen. ”Este un jucător excelent. Este un mare talent și trebuie să-l ținem aici, cu noi!", a spus și antrenorul Markus Gisdol.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!