Champions League, ”teren” interzis echipelor românești din sezonul viitor

Lupta pe acest final de sezon va fi una extrem de interesantă. Titlul de campioană, dar și locurile care asigură prezența în Europa, vor face din play-off scena unor confruntări dure. Mai cu seamă că UEFA a stabilit noi modificări pentru sezonul viitor în ceea ce privește cele două competiții principale europene - Champions League și Europa League. Cu această ocazie, forul european a făcut public clasamentul coeficienţior, care va fi luat în calcul pentru sezonul care urmează.

În această ierarhie, România ocupă locul 17. Acest lucru înseamnă că Liga 1 Betano (foto: sportpictures.eu) va trimite patru echipe să se bată în Europa - campioana se duce în preliminariile Ch. League, iar locul 2, locul 3 şi câştigătoarea Cupei României în preliminariile Europa League. Campioana din acest sezon va intra în turul 2 preliminar al Ligii pe ruta campioanelor, care asigură patru locuri în grupe.

Câştigătoarea Cupei României va avea cel mai uşor parcurs, urmând să joace din turul 3 preliminar din Europa League. Asta înseamnă că trebuie să elimine două echipe pentru a ajunge în grupele celei de-a doua competiții valorice. Locul 2 la finalul campionatului va intra în turul 2 preliminar, în timp ce locul 3 va fi nevoit să joace din primul tur preliminar în Europa League.

Românii își pot lua adio de la Champions League

Noile modificări operate de șefii UEFA au adus tristețe pentru multe dintre națiuni. Astfel, doar primele 10 clasate în noua ierarhie continentală vor putea trimite o echipă direct în grupele Champions League. Restul echipelor campioane vor fi nevoite să joace un tur preliminar și, desigur, play-off-ul dacă vor ajunge acolo. Ocupanta locului 10, Turcia este ultima țară care își va trimite campioana direct în grupele Ligii.

Asta în timp ce națiuni cu o istorie mult mai bună decât a turcilor vor trebui să lupte din greu pentru a ajunge acolo. Iar pe această listă sunt Olanda, Cehia sau Grecia - țări care trimiteau în fiecare sezon, până acum, cel puțin o echipă direct în grupele Champions League.  

Cum arată clasamentul dat publicității de către UEFA: 

România ocupă locul 17 în acest clasament al coeficienţilor. Ceea ce înseamncă că noua campioană din Liga 1 Betano va intra în turul doi preliminar al Champions League alături de campioanele țărilor de pe locurile 15 și 16 - Austria și Croația. O altă schimbare are în vedere și ora de disputare a meciurilor. Se va trece, astfel, pe modelul Europa League - cu două ore de începere a partidelor, 20.00 și 22.00. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!