CFR-ul schimbă liniile. Jucătorii tineri se urcă acum în ”trenul” lui Petrescu!

Dan Petrescu a țipăt din toți plămânii că CFR-ul e furată de arbitri în acest sezon. Ca să stea liniștit și să nu mai depindă de alții, șefii echipei i-au făcut pe plac și au început să-i aducă jucătorii ceruți. Astfel, Sebastian Mailat (19 ani) a semnat un contract pe 4 ani cu ardelenii. El a venit liber de contract după despărțirea cu scandal de ACS Poli Timișoara și este jucătorul pe care Gigi Becali a vrut să i-l aducă lui Nicolae Dică. 

Mailat (foto: cfr1907.ro) a fost declarat liber de contract la sfârșitul lunii septembrie, dar Timișoara a făcut contestație și jucătorul nu poate evolua pentru CFR Cluj până nu este dată decizia TAS. Acesta a fost și motivul pentru care FCSB a ezitat să încheie afacerea. De acest lucru au profitat cei de la CFR Cluj.

”Sunt fericit și mândru că am ajuns la un club precum CFR. Vreau să muncesc mult pentru a face performanță cu această echipă. Am ales această echipă pentru proiectul ambițios care este aici, dar și pentru faptul că voi avea ocazia să fiu antrenat de Dan Petrescu”, a declarat Sebastian Mailat. 


  
Mailat se încadrează în nouă strategie a clubului ardelean de a aduce la echipă jucători tineri, români. În această săptămâna, clujenii au anunțat că mijlocașul lui Dinamo, Valentin Costache (foto: sportpictures.eu) se va alătura în această iarnă echipei antrenate de ”Super Dan”. Costache și Mailat sunt, însă, doar începutul perioadei de achiziții. Echipa va mai primi întăriri importante în următoarea perioadă. Iar vestea le-a dat-o suporterilor președintele Iuliu Mureșan. 

"L-am transferat pe Costache, de la Dinamo, l-am adus și pe Mailat. A semnat pe patru ani. Pe Nemec nu știu dacă-l aducem...Cred că nu. Aducem jucători tineri, jucători români. O să aducem, poate, și un jucător străin. Trebuie să întărim echipă încă din această iarnă", a declarat Mureșan.

Totuși, Dan Petrescu (foto: sportpictures.eu) nu a renunțat la Adam Nemec. Slovacul are însă mai multe propuneri din străinătate și este foarte aproape să părăsească Liga 1 Betano. "Sigur o să mai luăm jucători și în perioada de transferuri. Avem o lista de jucători, sper să reușim să luăm pe cine dorim. E clar că Nemec e un jucător bun!", a spus Petrescu, cel care s-a băgat la un meci cu suporterii în această pauză competițională. Antrenorul lui CFR Cluj a fost în centrul atenției - a purtat tricoul spaniolului Urko Vera și a jucat în atac.

Pariază și tu la această casă de pariuri pe meciurile din Liga 1 Betano! 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive