CFR Cluj, victorie istorică după 68 de ani: 2-1 cu Steaua la Bucureşti! Tamaş: "Ar trebui să ne fie ruşine!"

Iertat de Reghecampf pentru incidentul din meciul cu Osmanlispor, Enache a intrat titular în meciul cu CFR Cluj. A fost chiar foarte aproape de gol în minutul 3, când a reluat în bară după un corner executat de Boldrin. Un minut mai târziu, a fost rândul lui Golubovic să rateze. Scăpaţi cu bine, jucătorii lui Miriuţă au deschis scorul în minutul 12 - Bud a făcut 1-0 după o pasă excelentă a lui Nouvier. 

Avantajul CFR-ului nu a durat decât 8 minute. Florin Tănase l-a "executat" cu un şut din 6 metri pe Mincă şi a ajuns la trei goluri marcate în tricoul Stelei. Oaspeţii puteau trece din nou în avantaj, dar Enache s-a opus excelent la o minge trimisă în careu de Nouvier. Steaua s-a apropiat iar periculos de poarta CFR-ului în minutul 35, dar centrarea bună a lui Adi Popa a fost respinsă de Lopes. Finalul primei reprize i-a găsit pe ardeleni în careul advers - Nouvier a centrat din nou periculos, însă Toşca a reuşit să respingă. 

Oaspeţii au ratat cea mai mare ocazie după pauză în minutul 52 - Niţă s-a opus excelent la şutul lui Sorsa. Portarul Stelei nu a mai putut face nimic în minutul 63, când clujenii au preluat conducerera pe tabelă prin Bud. Atacantul oaspeţilor a bifat dubla după o greşeală în defensiva Stelei.

Mă bucur foarte mult că-mi ajut echipa. Obiectivul echipei este play-off-ul şi Cupa României. Sper să strângem cât mai multe puncte. Suntem ca o familie în vestiar şi antrenorul nostru ne adună. Vestiarul e secretul nostru!,

---a dezvăluit Cristi Bud

CFR-ul a rămas apoi în zece jucători - Tiago Lopes a încasat al doilea galben şi a fost eliminat. Steliştii s-au aruncat spre poarta oaspeţilor şi au irosit o ocazie imensă în minutul 88, atunci când Nascimento a respins de pe linia porţii la execuţia lui Enache. Jucătorul Stelei a fost în prim plan şi în ultimul minut din prelungiri - a căzut în careu, dar arbitrul Balaj nu a dat nimic şi CFR-ul a bifat o victorie istorică, prima în faţa Stelei la Bucureşti după o pauză de 68 de ani! 1948 era anul ultimei victorii a CFR-ului în fața Stelei într-un meci jucat în deplasare. 

Jucătorii nu pot să alerge, nu ai ce să le faci. Nu sunt nici doctor, nici psiholog. Sunt tot ăia care îmi aduceau bucurii. E ceva... dar nu mă pricep. Toată echipa e "moartă". Suntem oricum pe locul 1, avem o diferenţă de 3 puncte. Valoric, eu zic că nu ne batem cu nimeni. Nu ştiu să explic ce s-a întâmplat în seara asta. Să o facă . Sa o facă specialiştii, medicii...nu ştiu,

---a spus Becali

Ar trebui să ne fie ruşine pentru cum ne-am prezentat în această seară. Am jucat foarte prost. Ne-a lipsit totul în seara asta. Am alergat, da, dar şi calul aleargă şi totuşi nu dă lapte! A fost o seară în care am jucat toţi foarte prost şi asta e tot! Toată lumea zice că jucăm singuri, dar toate meciurile le-am câştigat greu, 

---a recunoscut Tamaş

Reghecampf şi-a criticat jucătorii după înfrângerea istorică în faţa lui CFR Cluj. "A fost o seară neagră!", 

Sunt foarte dezamăgit. Am fost depăşiţi total. Foarte multe greşeli. Nu am reuşit să câştigăm nici măcar un duel. Am avut puţine ocazii de gol. A fost o seară neagră pentru noi. Sunt jucători care trebuie să înţeleagă ce înseamnă Steaua, după ce am pierdut trei jucători foarte importanţi,

---le-a transmis Reghecampf jucătorilor săi

A fost o victorie meritată. Am stat bine şi tactic şi fizic. Mă bucur pentru Bud, dar el îşi face foarte bine treaba şi se văd roadele. Munca şi seriozitatea sunt secretele noastre. Tragem toţi în aceeaşi direcţie, e normal să vină rezultatele. Daum m-a felicitat după meci, mi-a trimis un mesaj. Nu pot să-i recomand pe nimeni la naţională. El ştie pe cine trebuie să cheme să joace pentru România, 

---a declarat şi Miriuţă la DigiSport

Sub 3000 de spectatori au fost pe "Naţional Arena" la meciul care a închis etapa a 9-a din Liga 1. Steaua a avut parte de o mini-galerie, venită la meci pentru a trage un nou semn de alarmă asupra crizei de identitate cu care se confruntă clubul lui Becali, intrat în conflict cu Armata. "Din peluze pline, aţi transformat totul în ruine!", a fost mesajul suporterilor Stelei la meciul cu CFR. 

 

Echipe:

Steaua: Niță - Enache, Tamaș, Toșca, Aganovic - Moke, Boldrin - Ad. Popa, Fl. Tănase, De Amorim - Golubovic. Rezerve: Stăncioiu - Tudorie, Momcilovic, Jakolis, Achim, Ov. Popescu, Bourceanu.

CFR Cluj: Mincă - T.Lopes, Larie, Horj, Peteleu - Rus, Nascimento - Sorsa, Ruiz, Nouvier - Bud. Rezerve: Marc - Omrani, Ene, Pintea, Chiriță, Tânc, Neagu.

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!