CFR Cluj a intrat în ”era” Iordănescu. ”Vreau să iau titlul, să mă bat pentru trofee!”

După ce Dan Petrescu a plecat în China, oficialii lui CFR Cluj au încercat tot felul de soluții pe bancă. S-a vorbit despre Pițurcă, Șumudică sau Boloni, dar până la urmă ardelenii s-au orientat către Edi Iordănescu. Iuliu Mureșan se afla de mai mult timp în discuții cu Iordănescu jr., care a semnat până la urmă un contract valabil 3 sezoane. El va câştiga aproape 500.000 de euro pe an la CFR Cluj - cea mai mare provocare ca antrenor după ”etapele” ASA Tg. Mureş, Pandurii Tg. Jiu, ȚSKA Sofia şi Astra.

Prosport a scris luna trecută că CFR Cluj și Iordănescu junior au semnat un acord de principiu, dar abia astăzi fostul antrenor al Astrei a fost prezentat oficial în Gruia. Oficializarea ”mutării” s-a făcut în cadrul unei conferințe de presă la care au mai fost prezenți Iuliu Mureșan și Bogdan Mara. 

În vârstă de 39 de ani, Edi Iordănescu (foto: sportpictures.eu) are ca obiectiv câștigarea unui nou titlu în Liga 1 Betano și calificarea echipei în grupele Europa League în sezonul viitor. 

"E un moment special pentru mine. Mă bucur foarte mult că sunt aici. Este o onoare să fiu antrenorul lui CFR Cluj. Sper să avem o colaborare eficientă. Este un club cu tradiție și orice antrenor se poate bate pentru trofee. Asta vreau în acest moment. Aici ai șanse reale să îți îndeplinești obiectivele. Va veni și o doză importantă de responsabilitate, dar asta mă motivează. Sunt încrezător că pot avea succes”, au fost primele cuvinte rostite de Iordănescu junior în calitate de antrenor al campioanei României.  

”Latura financiară nu a fost importantă. Am avut oferte mai bune din străinătate, dar am refuzat. Știu că acest club îmi va oferi posibiltatea să mă bat pentru lucruri importante. Vreau să iau titlul. E important să intrăm într-o grupă europeană. Mereu m-am ghidat după principii și reguli. Este important să avem disciplină la echipă. Sunt sigur că am făcut alegerea corectă", a mai spus Edi Iordănescu. 

Clujenii sunt încântați de afacere, iar președintele Iuliu Mureșan (foto: sportpictures.eu) a declarat că e încrezător că Edi va face treabă bună. "Edi are educație de fotbal de mic. A jucat fotbal și a antrenat la multe echipe. Este la vârsta la care poate face performanță. Avem încredere în el. Mi-a plăcut de prima dată când am discutat cu el. Este un antrenor mordern, lucrează științific. Îi urez bun venit. Tot clubul are mare încredere în el”, s-a arătat încrezător președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan

Noul antrenor al campioanei României nu se va mai putea baza pe Cristi Manea (care a fost împrumutat de la Apollon Limasol), Ciprian Deac şi Boli - care au fost luați de Dan Petrescu în China.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi