Cele mai bune strategii împotriva "maniacilor" la mesele cash de poker

În jocurile de tip cash, mai ales la mizele mici, acolo unde evoluează cei mai mulți dintre regularii români, se evoluează extrem de loose. Îți propunem mai jos câteva strategii pe care să le utilizezi ori de câte ori te afli la o masă unde sunt mai mulți jucători de tip "maniac".

JOACĂ ACUM LA CEA MAI BUNĂ CAMERĂ DE POKER DIN LUME!

De multe ori, la mesele cash, vei întâlni mulți jucători extrem de agresivi. Nu ne referim la acea agresivitate bună, care pune presiune pe adversari în momente cheie, ci de una vecină cu nebunia. Vorbim de oponenți care împing cu oricare două cărți cât de cât legate. Știi că ești mai valoros decât cei care au o astfel de abordare, cei care au o gamă extrem de largă prin intermediul cărora își riscă toate fisele. Dar cum trebuie să joci contra lor, care e strategia corectă împotriva unui opozant care e dispus la gambling cu mâini de la Q-J la Q-6 sau orice connectori intermediari, de exemplu?

S-ar putea să îți fie la început teamă de un astfel de joc, mai ales dacă ai un bankroll limitat și te sperii de posibile suișuri și coborâșuri în banca ta. S-ar putea să te întrebi dacă merită să rămâi la o astfel de masă și ce tactică trebuie să adopți.

Din punctul nostru de vedere e ideal să ai lângă tine astfel de jucători "maniaci", pentru că pe termen lung vei obține un profit constant de pe urma lor. Mai jos îți prezentăm cele mai bune play-uri pe care trebuie să le adopți pentru a îți maximiza șansele de câștig în raport cu această tipologie de jucători.

Joacă direct

Nu te complica, nu aborda o strategie la așteptare. Rar de tot trebuie să apelezi la bluff. Nu este nevoie de play-uri complicate împotriva lor, ci de ABC-ul pokerului. Într-un joc ca acesta, pe termen lung cea mai bună mână va învinge la showdown. Vei câștiga mai mulți bani decât vei pierde, pe termen lung, bazându-te exclusiv pe forța cărților tale în raport cu ale opozanților.

Acest lucru nu înseamnă că nu poți fi agresiv sau că nu poți să-i faci pe oameni să foldeze. Este adevărat că, fiind cu un număr mare de adversari "maniaci" la masă, nu ar trebui să te bazezi pe câștigarea vreunui pot prin eliminarea adversarilor cu o înșelăciune inteligentă. Cu toate acestea, există momente în astfel de jocuri când agresiunea se justifică.

În primul rând, ar trebui să fii agresiv atunci când crezi că ai o mână superioară și vrei să elimini jucătorii. De exemplu, imaginează-ți că cineva a ridicat blind-ul de 5$ la 30$ din UTG. Îți vine rândul și descoperi că ți-a fost împărțită o mână premium (A-A, K-K, Q-Q, A-K sau poate chiar A-Q și J-J). Acum ar fi un moment perfect pentru tine să apelezi la un re-raise.

Chiar și jucătorii "maniaci" de la masă au observat probabil că evoluezi tight. Cei mai mulți dintre ei ar putea să te respecte suficient de mult pentru a ieși din mână. Unii dintre ei nu vor putea însă. E în regulă. Lasă-i să tragă împotriva ta, dar folosește-ți agresivitatea pentru a diminua cât mai mult fieldul. Pentru că nu ai nevoie să te implici cu o mână atât de bună împotriva a trei sau patru adversari. În astfel de condiții, șansele să câștigi potul la showdown scad sesizabil. Mărește suficient, astfel încât să îi izolezi cât mai mult pe majoritatea oponenților.

Renunță la set mining

Set miningul are în vedere jucarea de perechi mici și medii la un preț mic, unicul scop fiind să lovești trei bucăți pe flop. În astfel de jocuri cash, cu adversari extrem de agresivi, ar fi bine să renunți la această strategie, mai ales dacă ești în early position. 

Pentru că rar vei ajunge să vezi un flop foarte ieftin. Dacă ești în UTG, spre exemplu, și doar completezi blindul, după tine va fi multă acțiune, având în vedere specificul mesei. Aproape de fiecare dată se va face cel puțin un raise, astfel că vei fi forțat să pui la bătaie multe fise, mai ales dacă în pot sunt destui adversari. Pe termen lung, s-ar putea să nu se justifice matematic o asemenea strategie. Chiar dacă vei lovi setul, nu uita că în mână e posibil să fie o sumedenie de opozanți și nu ai garanția că ești mult în față.

Sfatul nostru e să stai departe de acele perechi mici și medii, cu excepția cazului în care ești în cut-off, în button sau blinduri. Dacă ești destul de sigur că nimeni nu va împinge sau va face o creștere semnificativă după tine, intră în joc în asemenea situații.

Lasă "maniacii" să facă beturile

Cu o masă plină de maniaci, îi poți lăsa pe ei să preia conducerea potului atunci când ai o mână "monstru". Rezumă-te doar la call și nu atrage atenția asupra puterii adevărate a mâinii tale.

Din moment ce vei fi singurul care joacă selectiv și responsabil, de ce să riști să observe că ești mulțumit de mâna ta și să refuze acțiunea? Va fi mai bine de multe ori să lași jucătorii extra agresivi să conducă pariurile, deoarece ei i-ar putea angrena în luptă și pe alți oameni de la masă. Ești aproape sigur că vei obține tot potul, oricum, și s-ar putea să atragi cu o astfel de atitudine pasivă și câțiva alți jucători ale căror mâini le domini ușor. Așa că apelează la slow play, când ești sigur că ai o combinație ce nu poate fi bătută.

Acest sfat contravine într-o oarecare măsură primei strategii discutate: jocul "direct", recomandat mai sus. Ideea anterioară era să îți protejezi mâna puternică de start, acum lucrurile sunt puțin diferite. Ești sigur de forța mâinii tale, ți s-a completat post flop o combinație "monstru" și vrei ca mai mulți oponenți să participe la pot. Pentru a aduna cât mai multe fise de la ei.

Fă un buy-in mic

O altă sugestie pentru aceste jocuri hiper-agresive este să le joci având un stack mic. Altfel spus, dacă nu ai deja un bankroll imens care să îți permită să nu te îngrijorezi de suișuri și coborâșuri, fii precaut. Nu vrei să primești o lovitură puternică în banca ta, la început, când norocul poate constitui un factor. Pe termen lung vei fi cu siguranță în profit în confruntările cu astfel de adversari, dar ai nevoie de o plasă de siguranță. Trebuie să îți permiți alte re-buy-uri fără emoții, în caz că dai în debut de un bad beat.

Într-un joc ca acesta, variațiile pot fi mari pe termen scurt. Tu trebuie să îți dorești să maximizezi două lucruri: 

  • 1. Momentele în care să îți permiți un re-buy, în cazul în care pierzi jetoanele;
  • 2. Să ajungi cât mai des la showdown contra adversarilor cu o paletă de all-in atât de mare. 

Un stack mic îți va spori oportunitatea de a face ambele lucruri.

Deși este adevărat că nu vei face atât de multe fise atunci când te dublezi sau triplezi, precum ai fi făcut dacă ai fi optat pentru un buy-in maxim, te vei proteja mult mai bine și vei avea oportunități mai multe de a-ți exercita dominația asupra range-ului celorlalți.

Jucând împotriva unei mese pline de maniaci poate fi foarte intimidant. Dar, folosind câteva modificări ale strategiei tipice de câștig, ai șanse mari să termini în profit majoritatea sesiunilor. Trebuie doar răbdare, să nu intri în mâini unde nu deții cele mai mari procente, fiind luat de val. Aplică ABC-ul pokerului și vei observa că pe termen lung bankrollul tău se va rotunji serios.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!