Cel mai ”nebun” campionat - pariuri pe antrenori, recorduri și cifre amețitoare

Campionatul 2017/18 din Premier League a egalat recordul pentru numărul de manageri demiși într-un sezon - Alan Pardew a devenit al zecelea manager care și-a pierdut locul de muncă după ce West Brom l-a concediat săptămâna trecută. Iar jurnaliștii englezi sunt convinși că tehnicianul de 57 de ani (foto: goal.com) nu va mai antrena la nivel înalt în PL. Cu atât mai ciudat este faptul că Arsene Wenger a rezistat atâția ani pe banca lui Arsenal. 

Pe de altă parte, succesul lui Sir Alex Ferguson arată ce se întâmplă atunci când șefii unei echipe îi acordă managerului timpul necesar pentru a forma o echipă de top.

Nimic nu anunța dezastrul de la West Brom, dar după două victorii la rând la debutul sezonului au urmat zece meciuri fără victorie sub bagheta lui Tony Pulis. Dar Pardew este unul dintre cei mai slabi manageri din ultimii zece ani din Premier League - din 18 meciuri, el a câștigat doar unul. ”Performanța” sa îl plasează pe locul 7 în topul celor mai slabi antrenori din istoria PL, cu un procentaj de 34,1%. 

Rata medie a antrenorilor demiși în Premier League este de opt ”victime” pe sezon, dar recordul poate fi îmbunătătțit...Cei zece manageri demiși în actualul sezon sunt, în ordinea plecării lor de la echipă, Frank de Boer (foto: cpfc.co.uk), Craig Shakespeare, Ronald Koeman, Slaven Bilic, Tony Pulis, Paul Clement, Mark Hughes, Marco Silva, Mauricio Pellegrino și Alan Pardew. Englezii au mizat pe faptul că minim opt manageri vor termina sezonul la echipele lor, dar prea puțini s-au menținut pe poziții. 

Presa din Anglia a făcut, acum, o listă cu următorul manager care va pleca de la echipă, iar Antonio Conte este favorit cu o cotă de 7/4 (aici, italianul are cota 3.50). Urmează, pe această listă, Arsene Wenger (6/1), David Moyes (8/1), Jose Mourinho (10/1), Sam Allardyce (12/1) și Mark Hughes (14/1).

În Regat se fac pariuri și pe golgheterul din acest sezon. Favorit este Mohamed Salah (foto: liverpoolfc.com), jucătorul lui Liverpool fiind urmat de Harry Kane (cotă 10.00 aici). 

Impresarii s-au îmbogățit din comisoanele pentru jucători

Cluburile din Anglia au plătit sume exorbitante în ultimul an pe transferurile de jucători, dar nici impresarii fotbaliștilor nu au dus-o rău...Potrivit unui raport, grupările din Premier League au scos din conturi în 2017 nu mai puțin de 242 milioane de euro pentri a-i plăti pe agenții fotbaliștilor. Asta înseamnă cu aproape 43 milioane de euro mai mult decât în 2016, potrivit celor de la BBC. Calculele au fost făcute pentru perioada 1 februarie 2017 - 31 ianuarie 2018. 

Există și un top al cluburilor care au plătit cei mai mulți bani impresarilor, iar echipa lui Jurgen Klopp (foto: liverpoolfc.com) ocupă primul loc cu 30,6 milioane de euro. Gruparea de pe ”Anfield” e urmată de campioana din 2017, Chelsea cu 28,7 milioane de euro. Ultimul loc de pe podium e ocupat de Manchester City, cu 26,9 milioane de euro. Chiar și nou-promovata Huddersfield se află în acest clasament, dar cu o sumă incomparabil mai mică decât greii din PL (2,86 milioane euro). 

În total, în sezonul 2017-2018 în Premier League s-au făcut transferuri în valoare de 2,17 miliarde euro. Nu mai puțin de 294,3 milioane de euro au achitat cluburile din primele cinci ligi engleze impresarilor (sub formă de comisioane) în urma transferurilor de jucători. În topul comisioanelor plătite agenților, micuța Aldershot (liga a cincea) ocupă ultimul loc, cu 130 de euro virați în contul unui singur om. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!