Cel mai bun pont la pariuri pentru 1 martie 2017 are cota 4

Avem mai multe meciuri dezechilibrate în prima zi a lunii martie iar una dintre ele mi-a atras atenţia în mod special. De la ora 20:30 pe Camp Nou se vor întâlni Barcelona şi Sporting Gijon într-o partidă în care catalanii n-au voie să se încurce dacă vrea să ţină aproape de Real Madrid.

În acest campionat formaţia catalană are 7 victorii pe Camp Nou dintre care 4 consecutive în precedentele jocuri. După succese lejere cu Real Sociedad sau Athletic Bilbao, Messi şi compania n-ar trebui să aibă emoţii în faţa unui adversar care se zbate în zona retrogradării. În precedentul duel cu o echipă de top, în urmă cu 2 etape, Sporting Gijon a pierdut cu 1:4, deşi a jucat în propriul fief. La toate aceste detalii aş mai adăuga faptul că Barcelona a câştigat fără emoţii cele 3 întâlniri cu Sporting Gijon de după promovarea echipei rojiblanco în La Liga.

În aceste condiţii cred că o cotă de 4 pentru victoria Barcelonei în acest joc sunt "bani pe jos", vorba celui mai bun parior, pardon antrenor, din Liga 1. Cum este posibil să câştigi de 4 ori suma investită mizând pe 1 solist în meciul de pe Camp Nou? E simplu, dai CLICK AICI şi te înregistrezi folosind codul promoţional ZSKN24. După aceea mergi în secţiunea Sportsbook şi pariază maxim 50 RON la meciul Barcelona - Sporting Gijon pe pronosticul victorie Barcelona, la cota normală din ofertă.

În cazul în care formaţia catalană va câştiga acel joc vei primi în iniţial câştigul la cota normală (miza x cota pariului). După aceea, în maxim 48 de ore îţi va fi acordat în cont un bonus egal ca valoare cu diferenţa dintre câştigul la cotă mărită şi câştigul deja creditat la cotă normală. De exemplu dacă vei paria 50 RON pentru a profita la maxim de ofertă calculul se face astfel: 50 RON x 4 (cota mărită) - 50 RON x 1.07 (actuală). Această diferenţă va fi creditată sub formă de bonus şi va trebui rulată o singură dată pe cote de minim 1.20, cu precizarea că doar profitul realizat de pe urma pariurilor plasate din bani bonus va rămâne în cont, sub formă de bani cash, fără alte condiţii de rulaj.

Pariază acum pe Barcelona în meciul cu Sporting Gijon şi câştigă de 4 ori suma investită!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi