Cel mai bun 11 din Liga 1 Betano

În câteva zile vor începe playoff-ul și playout-ul Ligii 1 Betano. După sezonul regulat știm care sunt favoritele la titlu, cine are șanse mici să rămână în primul eșalon, dar și care au fost surprizele și dezamăgirile campionatului. Cum arată, însă, cel mai bun 11 al campionatului?
 

Portar: Jaime Penedo (Dinamo), 23 meciuri

Singurul fotbalist din Liga 1 Betano care va merge la Campionatul Mondial din Rusia a fost unul dintre puținii dinamoviști care au evoluat bine pe toată durata sezonului regulat. Într-un sezon pe care „câinii” vor să îl termine cât mai repede și să îl uite, Penedo s-a remarcat prin paradele sale. A fost cel mai bun portar din campionat la penalty-uri, cu două apărate și alte două la care a ghicit colțul.

Câte goluri se înscriu în prima etapă din play-out? Pe Betano ai cota 2.22 pentru peste 9,5!


Fundaș dreapta: Cristian Manea (CFR), 25 meciuri

Revenit în România în această vară, Manea s-a impus rapid în primul 11 al CFR-ului. Văzut inițial ca o soluție pentru regula u-21, a demonstrat că își merită locul în teren și că e o variantă pentru echipa națională. A lipsit un singur meci în sezonul regulat, fiind integralist în toate celelalte. E al doilea în topul fotbaliștilor cu cele mai multe minute jucate, cu 2250.


Fundaș central: Bogdan Țîru (Viitorul), 22 meciuri

Țîru pare deja un veteran al Ligii 1 Betano, însă va împlini 24 ani în această lună. Rămas la Constanța după numeroasele plecări ale coechipierilor, a contribuit din plin la reconstrucția din mers a echipei, fiind liderul defensivei care a primit doar 21 gouri. În cele 4 etape în care nu a fost pe teren, Viitorul a câștigat doar un meci.


Fundaș central: Paulo Vinicius (CFR), 24 meciuri

Cu peste 100 meciuri în prima ligă portugheză, Paulo Vinicius nu a avut nicio problemă în a se adapta la fotbalul românesc. Brazilianul de 33 ani a fost o piesă de bază în apărarea clujenilor, care se poate lăuda cu o medie de un gol primit la 2 meciuri. Vinicius și-a ajutat echipa și în careul advers, fiind un pericol real la fazele fixe. Are 4 goluri în sezonul regulat, cele mai multe dintre fundași.


Fundaș stânga: Cristian Ganea (Viitorul), 25 meciuri

Titular incontestabil în formația Viitorului, Ganea a fost folosit atât ca fundaș stânga cât și ca mijlocaș central. Dacă în defensivă a arătat că e foarte greu de depășit, în jumătatea adversă s-a remarcat prin șuturile foarte bune de la distanță și prin centrările impecabile, având 3 goluri și 4 pase de gol. Evoluțiile excelente l-au făcut titular la echipa națională și i-au adus transferul mult așteptat la Athletic Bilbao.

Betano este sponsorul oficial al Ligii 1 și oferă streaming live la toate meciurile din competiția internă! Peste 200 pariuri la toate partidele de playoff! 


Mijlocaș central: Ciprian Deac (CFR), 24 meciuri

Deac s-a întors acum un an la CFR după o experiență în Kazahstan și e, de atunci, motorul CFR-ului. A fost folosit și în banda dreaptă, însă cel mai bine s-a simțit în centru. A înscris de 4 ori și a dat 10 pase decisive, cele mai multe din Liga 1 Betano. Golurile create de el au adus echipei sale 6 din cele 18 victorii de până acum.


Mijlocaș central: Alexandru Mateiu (Craiova), 20 meciuri

Craiova e apreciată pentru jocul spectaculos și pentru fazele create de viteziștii din atac. Nu ar putea adopta acest stil de joc fără calmul de la centrul terenului, adus de cuplul Mateiu-Zlatinski. Fără apariții în fața porții, Mateiu excelează în rolul de mijlocaș central și e crucial în păstrarea posesiei și în lansarea atacurilor periculoase.


Mijlocaș ofensiv: Alexandru Ioniță (Astra / CFR), 24 meciuri

Ioniță a jucat la Astra în prima parte a sezonului și a avut un rol uriaș în clasarea giurgiuvenilor pe loc de playoff. Cu 10 goluri și 3 assituri în 20 jocuri pentru alb-negri, Ioniță poate spune că a fost decisiv în peste o treime din golurile lor. Transferat în iarnă la CFR pentru un milion de euro, și-a trecut deja numele pe lista marcatorilor o dată și a dat o pasă de gol pentru noua echipă.

CFR e favorita la titlu, conform cotelor Betano, cu 1.80. FCSB are 2.50 iar Craiova 8.00


Mijlocaș ofensiv: Constantin Budescu (FCSB), 17 meciuri

Budescu e singurul fotbalist din echipa ideală care nu a jucat minim 20 meciuri, însă realizările lui vorbesc de la sine. Odihnit des în campionat pentru meciuri europene, Budescu a jucat de 17 ori, înscriind 6 goluri și oferind 7 pase decisive. Fie că marchează direct din corner, din lovitură liberă sau dă pase de gol cu exteriorul, actualul magician din Liga 1 Betano reușește să impresioneze publicul meci de meci.
 

Mijlocaș ofensiv: Alexandru Băluță (Craiova), 21 meciuri

Folosit ca extremă, playmaker sau 9 fals, Băluță joacă la fel de bine. Căpitanul Universității Craiova e parte din tripleta de vis care a înscris 26 goluri în sezonul regulat, alături de Mitriță și Gustavo. Băluță a fost autorul a 8 dintre ele, pe lângă care a adăugat și 4 pase decisive. Aflat în cea mai bună perioadă a carierei, mijlocașul ofensiv a debutat și în echipa națională, având până acum 4 meciuri.


Atacant: Harlem Gnohere (FCSB), 21 meciuri

Francezul e pe primul loc în topul golgheterilor, la egalitate cu Țucudean. Sunt diferențiați de numărul de minute necesare pentru a puncta, Gnohere reușind un gol la 108 minute jucate. Deși a pornit stagiunea ca rezervă, „bizonul” și-a făcut loc în primul 11 și a devenit indispensabil pentru roș-albaștri, păstrând forma excelentă și în Europa, unde a marcat de 5 ori.

Cota lui Gnohere pentru a fi golgheter e de 2.75, mai mică decât a lui Țucudean, care are 2.50!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi