Cei 9 fantastici. Starurile care ar putea lipsi de la Mondial. Ronaldo și Messi, cap de listă!

Preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2018 se apropie de final. Înaintea ultimelor meciuri rămase de jucat, mai multe super-staruri din fotbal nu sunt sigure de prezența la turneul final din Rusia! Printre cei care sunt în pericol să lipsească de la Mondialul din Rusia sunt și cei mai buni jucători ai lumii: Cristiano Ronaldo și Lionel Messi! (foto: realmadrid.com)

Să vedem și noi numele uriașe care ar putea rata Campionatul Mondial din Rusia...

Argentina: Lionel Messi

Lionel Messi (foto: sportpictures.eu), Sergio Aguero, Angel Di Maria, Mauro Icardi, Paulo Dybala, Gonzalo Higuain, Javier Mascherano sunt cele mai sonore nume ale naționalei Argentinei. Dar chiar și cu asemenea jucători, echipa antrenată de Jorge Sampaoli are probleme mari.

Argentina are nevoie de victorie ca de aer în Ecuador - unde a câștigat doar o singură dată din 1960! Trei puncte i-ar garanta Argentinei cel puțin un play-off împotriva Noii Zeelande. Argentinienii au nevoie de ajutorul marii rivale Brazilia pentru a se califica direct la Mondialul din Rusia: echipa lui Neymar trebuie să facă egal sau să bată naționala statului Chile.

Portugalia: Cristiano Ronaldo

Câștigătorul Balonului de Aur, al Campionatului European și al Ligii Campionilor este talismanul lusitanilor. Aflați pe locul doi în grupă, portughezii au nevoie mai mult ca oricând de o minune din partea lui Ronaldo (foto: realmadrid.com) în meciul cu Elveția. Cele două națiuni se întâlnesc marți la Lisabona și dacă Portugalia nu câștigă va urma play-off-ul pentru Ronaldo și ai lui. 

Chile: Alexis Sanchez

Golul din minutul 85 reușit în meciul cu Ecuador de Alexis (foto: sportpictures.eu) îi menține în viață pe jucătorii din Chile. Alexis și Arturo Vidal au însă un meci infernal marți - cu Brazilia, la Sao Paulo. Virtual calificați la turneul final de la anul, brazilienii nu mai au nicio motivație în afara palmaresului direct. Chile nu trebuie să piardă în Brazilia dacă vrea să se califice direct la competiția din Rusia. 

Italia: Gianluigi Buffon

Bătuți la scor de neprezentare în Spania, 0-3, italienii joacă luni în Albania pentru totul sau nimic. Ei nu mai au nicio șansă să-i depășească în clasament pe liderii grupei, așa că vor trebui să tragă tare ca să-și asigure locul la baraj. ”Nemuritorul” din poarta Italiei, Gigi Buffon (foto: sportpictures.eu) și-a propus să se retragă la anul. Vrea să o facă după o ultimă prezență la un turneu final mondial...

Olanda: Arjen Robben

Starul olandez (foto: fcbayern.com) este într-o scădere evidentă de formă, iar o participare la Cupa Mondială de la anul pare puțin probabilă pentru ”portocala mecanică”. Dintre toate selecționatele din Europa, Olanda are cele mai mici șanse să prindă trenul pentru Rusia..Fanii așteaptă multe de la Robben, dar jucătorul lui Bayern Munchen mai are nevoie și de susținerea coechipierilor săi pentru a putea spera la Mondial. 

Țara Galilor: Gareth Bale

Starul Realului (foto: realmadrid.com) nu și-a putut ajuta naționala la ultimele două meciuri, cu Georgia și Irlanda, din cauza unei accidentări. Iar șansele de a pierde și ”ospățul” final din grupă s-au mărit acum. Luni, Țara Galilor va juca o veritabilă finală, la Cardiff, cu Irlanda. E meciul care îi poate trimite pe galezi în play-off. 

Statele Unite: Christian Pulisic

Mijlocașul Borussiei Dortmund (foto: bvb.de) este considerat unul dintre cei mai talentați tineri jucători din campionatul Europei. Iar valoarea lui va crește considerabil în cazul unei calificări a Statelor Unite la Mondialul de la anul. Americanii sunt acum pe loc de calificare directă dar nu trebuie să piardă ultimul meci cu Trinidad Tobago. 

Gabon: Pierre-Emerick Aubameyang

Jucătorul legat vara asta de transferul la marile puteri ale Europei, în frunte cu Real Madrid, riscă și el să nu joace la CM 2018. Înfrângerea la scor (0-3) pe propriul teren în fața Coastei de Fildeș le-a dat bătăi de cap fotbaliștilor din Gabon. Doar o minune mai poate face ca Aubameyang (foto: bvb.de) să joace la turneul final din Rusia.

Senegal: Sadio Mane

Catalogat drept unul dintre cei mai surprinzători fotbaliști din Premier League, jucătorul lui Liverpool (foto: liverpoolfc.com) păstrează șanse de calificare la CM de la anul. Senegalul are soarta calificării în propriile mâini și asta pentru că încheie campania de calificare pe propriul teren, împotriva Africii de Sud. E un meci care n-ar trebui să le pună probleme colegilor lui Sadio Mane. 

Click aici pentru cotele tuturor partidelor din Preliminariile CM 2018!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!