Cea mai bună alpinistă din lume a momentului are 13 ani şi e româncă! O cheamă Dor

Are doar 13 ani şi de fiecare dată îi este Dor de aventuri pe munte. În ultima expediţie,...Dor Geta Popescu a reuşit să stabilească un nou record mondial! Puştoaica din România a cucerit Vârful Giluwe, cel mai înalt vulcan din Pacific, la altitudinea de 4.367 de metri. Adolescenta are deja în palmares numeroase recorduri mondiale de vârstă şi îşi doreşte să fie prima alpinistă din lume care reuşeşte să încheie circuitele "Seven Volcanos" şi "Seven Summits", informează News.ro.

Nimeni nu a mai reuşit până acum, la această categorie de vârstă, să dea gata Vârful din Papua Noua Guinee. Românca şi-a povestit aventura pe contul său de socializare. 

Un munte unic, cu totul diferit de tot ce am făcut până acum. Cu un traseu de apropiere prin junglă în care îți croiești drum, prin vegetație, cu ajutorul macetei, cu un parcurs în gol alpin pe un sol îmbibat în apă și ocolind o mulțime de lacuri, ajungi în zona craterelor secundare, a crestelor de lavă dominate. Apoi observi din depărtare siluetele celor două vârfuri stâncoase. Urmează ultimii 400 metri diferență de nivel, cei mai frumoși, abrupți, stâncoși, solicitanți și cu bucuria reușitei abia stăpânită. Vârful este fantastic: 360 de grade de munți și podișuri, vârfuri peste 3.500 metri ieșind din jungla care se întinde până la orizont. Da, înțeleg, știu: Giluwe este un munte mult dorit!,

---a scris Dor Geta Popescu pe facebook

Adolescenta din România a obținut primul record când avea zece ani, în august 2013, devenind cea mai tânără alpinistă din lume care a atins Vârful Ararat (5.137 de metri). Până atunci, recordul aparținea surorii sale, Crina Coco Popescu, ea reușind să escaladeze acest vârf în 2007, când avea 12 ani și șase luni.

În august 2014, Geta Popescu a reușit să cucerească Vârful Damavand (5.671 de metri) din Iran, cel mai înalt vulcan al Asiei. Anul trecut în decembrie a devenit cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat pe Ojos del Salado (6.893 de metri), depășind din nou recordul surorii ei din 2008. La începutul acestui an, adolescentă de 13 ani a obținut un alt record mondial de vârstă, urcând pe Vârful Aconcagua (6.960 de metri), cel mai înalt din America de Sus. Fata a doborât alte două recorduri vara asta după ce a urcat pe vârfurile Denali (6.190 metri), din Alaska, și Pico de Orizaba (5.610 metri), din Mexic. 

Dor Geta Popescu este legitimată la Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov şi este campioană naţională la escaladă. Deţine titlul de Caţărătorul Anului în 2013, iar doi ani mai târziu a fost declarată cel mai bun alpinist de altitudine. 

 

Sursa foto: facebook / Dor Geta Popescu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi