Cât plătesc sponsorii de pe tricouri cluburilor din Premier League? Vezi şi cât câstigă Steaua Bucureşti anual!

Cu siguranţă ştii şi tu că Premier League este poate cel mai puternic campionat de fotbal din întreaga lume şi orice fotbalist îşi doreşte să ajungă acolo. Cheia succesul pentru fotbalul englez este stabilitatea financiară, aspect pe care nu-l regăsim, de exemplu, şi în sportul românesc.

Marile cluburi din Premier League încasează sume fabuloase de la sponsorii de pe tricourile de joc, sume care depăşesc cu mult orice alt campionat din fotbalul mondial. În sezonul 2015-2016 aceşti sponsori vor plăti către cele 20 de formaţii din campionat incredibila suma de 220 milioane lire sterline.

Cel mai mare contract îl are Manchester United, care din 2014 primeşte anual 53 milioane de lire de la compania americană Chevrolet. În top a urcat din acest an şi Chelsea, care a încheiat recent un contract ce-i aduce 40 milioane anual de la Yokohama. Poţi vedea şi tu mai jos lista cu sponsorii tuturor echipelor din Premier League şi sumele aferente.

După cum obervi şi tu, sumele sunt imense în comparaţie cu ce se întâmplă în fotbalul românesc, acolo unde echipele noastre se luptă din greu pentru a găsi un sponsor, iar atunci când o fac nu obţin decât câteva sute de mii de euro, asta în cazul cel mai fericit. Cel mai bun exemplu este Steaua Bucureşti, cea mai titrată echipă din România, care încasează anual de la sponsorul de pe tricou doar 500.000 €.

Revenind la cluburile din Premier League, trebuie precizat că acestea încheie alte contracte separat cu firmele de echipement sportiv, care produc tot ceea ce ţine de echipamentul echipei, inclusiv tricoul de joc. În schimb, firmele au dreptul să vândă în magazinele proprii tricourile oficiale ale cluburilor şi pentru asta plătesc anual sume colosale. Manchester United conduce şi acest clasament, încasând în următorii 10 ani nu mai puţin de 750 milioane lire sterline de la Adidas (75 milioane anual).

Pentru ca tabloul să fie complet, la toate aceste sume prezentate mai sus se adăugă şi câştigurile din drepturile TV. Premier League este de departe cel mai bine vândut campionat din lume, Sky Sports şi BT Sport plătind pentru drepturile de televizare pe următorii trei ani suma colosală de 5.1 miliarde lire sterline. Chelsea, campioana Premier League va încasa 210 milioane de lire sterline în acest sezon iar suma se diminuează până la ultima clasată, care primeşte 130 milioane, aproximativ cât câştigă Barcelona în La Liga.

Pentru că nu mă pot abţine să fac iarăşi o comparaţie cu fotbalul românesc, precizez că Liga Profesionistă de Fotbal din România a vândut drepturile de televizare pentru Liga 1 cu doar 35 milioane € anual şi chiar şi în aceste condiţii cumpărătorul a dorit încetarea contractului după doar câteva luni.

Nu este de mirare că fotbalul din Premier League este atât de puternic şi în fiecare perioadă de transferuri cluburile mari îşi permit să cheltuiască zeci de milioane de euro pe jucători colosali.

Pariază acum pe meciurile din Premier League!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi