Cât de relevantă este reputația unui cazino online?

Cât de relevantă este reputația unui cazino online? Aflăd de la PariuriX și vezi la ce te ajută să cunoști acest lucru! Industria cazinourilor online este în continuă creștere. Iar aceasta este o veste foarte bună pentru acei jucători care vor să joace jocuri de ruletă sau blackjack fără a părăsi confortul casei lor. Cu cât jucătorul are de ales între mai multe cazinouri diferite la care să joace, cu atât competiția între site-uri va fi mai mare, iar astfel acestea se vor întrece în a oferi servicii cât mai bune, payout-uri cât mai mari și bonusuri cât mai consistente. Totuși studiile recente arată faptul că jucătorii sunt în primul rând interesanți de reputația cazinoului și abia apoi de ofertele acestuia. 

Ce-i atrage pe români sã joace la acest casino online? Vezi acum!

reputatia-unui-cazino-online-conteaza.png


Importanța review-urilor de pe internet

Studiile recente arată că atât jucătorii de ocazie, cât și jucătorii profesioniști țin cont foarte mult de review-urile disponibile pe internet atunci când aleg cazinoul la care își deschid cont. Acest lucru nu este chiar surprinzător, pentru că de-a lungul timpului au fost multe site-uri de jocuri de noroc care s-au dovedit a fi neserioase. Așa că degeaba un cazino are oferte foarte bune și oferă sute de jocuri, dacă nu plătește câștigurile către jucători sau le limitează contul fără vreun motiv. Cel mai bun mod de a afla cât de serios este un site de jocuri de noroc este acela de a consulta părerile altor jucători, pentru că așa poți afla exact cum sunt tratați clienții. De aceea în ultimii ani cazinourile de pe internet au devenit foarte interesate de imaginea pe care o au în fața potențialilor clienți și câteodată sunt chiar ”obsedate” de ce se vorbește despre ele pe diferite site-uri, forumuri sau rețele de socializare. 

Ar mai trebui spus că ratingurile date de jucători unui cazino pot influența chiar poziția acelui cazino în motoarele de căutare. Dacă tu joci la un anumit cazino, ai o experiență neplăcută și te plângi de acest lucru pe mai multe forumuri și site-uri de review-uri, atunci poziția acelui cazino poate avea de suferit. Evident că acest lucru nu pică deloc bine pentru acel casino, deoarece este demonstrat că cu cât un site este poziționat mai sus în motoarele de căutare, cu atât el va avea mai mulți clienți. O poziționare mai bună înseamnă trafic mai mult, ceea ce este echivalent cu un număr mai mare de potențiali clienți și implicit cu un profit mai mare.


Opiniile altor clienți sunt mai importante decât reclamele proprii

Unele studii au mai scos în evidență ceva interesant. De obicei persoanele au încredere mai mare în opiniile altor persoane, decât în modul în care un cazino își promovează singur serviciile. Și acest lucru este destul de logic. Reclamele vor fi mereu subiective și vor încerca să creeze o imagine cât mai bună site-ului respectiv; de câte ori n-ai auzit ceva de genul: ”avem cel mai bun cazino din lume”, ”avem cele mai mari bonusuri din mediul online”, ”oferim cele mai multe jocuri”, ”suntem cei mai serioși” etc. Normal că nimeni nu prea îi mai crede, iar orice persoană are mai degrabă încredere în părerea unui alt jucător, pentru că se așteaptă ca acel jucător să fie obiectiv. 

În condițiile date site-urile de gambling ar putea încerca următoarea strategie: ar putea angaja persoane special pentru a lăsa review-uri pozitive pe cât mai multe site-uri și forumuri, pentru a urca cât mai sus în motoarele de căutare și pentru ca potențialii clienți să vadă cât mai multe păreri pozitive. Multe site-uri chiar încearcă sau au încercat astfel de strategii, dar ele n-au funcționat atât de bine pe cât se spera. În primul rând motoarele de căutare sunt gândite în așa fel încât să poată depista activități suspecte. De exemplu, dacă cineva dă copy-paste la același mesaj pe mai multe site-uri, atunci acea persoană va fi depistată, iar review-urile vor avea chiar un impact negativ. Același lucru se întâmplă și dacă sunt depistate mai multe conturi de pe același IP sau clasă de IP-uri, conturi care au ca scop promovarea unui anumit cazino. Iar exemplele pot continua. Evident că aceste măsuri de siguranță nu împiedică site-urile de jocuri de noroc să încerce astfel de practici, dar cu siguranță le îngreunează misiunea. 

 

Importanța review-urilor negative

Un review negativ va părea mereu mai sincer decât un review pozitiv, pentru că atunci jucătorul scoate în evidență minusurile cazinoului și motivele pentru care n-a fost mulțumit. Și știi cum se zice: reclama negativă este tot reclamă.  Lucrurile devin cu adevărat interesante atunci când cazinourile online primesc review-uri negative legate de retragerea banilor, de incorectitudinea jocului sau de faptul că jucătorul a fost limitat foarte rapid, aparent fără motiv. Iar acest lucru nu este valabil doar în cazul cazinourilor, ci și în cazul site-urilor de pariuri sportive.

Astfel de recenzii negative afectează cel mai mult imaginea unui site de gambling. Dacă un singur jucător spune că a întâmpinat astfel de probleme, atunci poți fi sceptic în a-l crede. Dar când foarte mulți jucători spun că nu și-au primit banii sau că au fost limitați imediat ce au început să câștige, atunci cu siguranță n-ai cum să rămâi indiferent. Trebuie totuși precizat că teoretic jucătorii sunt protejați. În primul rând, există mereu o parte terță care monitorizează activitatea unui cazino pentru a se asigura că acesta își tratează corect jucătorii, că acești jucători au șanse reale de câștig și că-și vor primi banii câștigați. Cazinourile trebuie să respecte o serie de reguli, dar asta nu înseamnă că nu există pe piaţă cazinouri neserioase.

 

Atenție la payout-uri!

Pe vremuri unele cazinouri de pe internet setau payout-ul foarte jos, bazându-se pe faptul că jucătorii n-au cum să afle care este payout-ul real la un anumit joc. În prezent acest lucru nu prea mai este posibil, deoarece fiecare cazino este obligat să seteze un anumit payout minim și n-are voie să coboare sub acea limită. De asemenea cazinourile sunt teoretic obligate să afișeze payout-urile oferite, deși aici este un pic cam problematic deoarece unele au ales să ofere statistici legate doar de payout-ul total, nu și de cel individual al fiecărui joc în parte. Oricum, chiar dacă aceste site-uri nu pot funcționa fără a respecta un set de reguli asta nu înseamnă că ele nu pot face tot posibilul pentru a a profita la maxim de pe urma jucătorului.

Totuși, ce poate să facă un cazino neserios? În primul rând ar putea să ofere un payout cât mai mic, așa cum am explicat mai sus. În al doilea rând ar putea încerca să ia ochii clienților oferind promoții de nerefuzat, cum ar fi de exemplu un bonus pentru prima depunere de 400% din suma depusă. De cele mai multe ori, dacă consultăm termenii și condițiile ofertei, vom afla că condițiile de rulaj sunt aproape imposibil de îndeplinit. Cea mai mare problemă este că ne-am putea trezi că un site se închide peste noapte, iar odată cu site-ul se duc și banii noștri. Totuși cazinourile neserioase practică tot mai rar această procedură, deoarece din ce în ce mai mulți jucători au început să evite cazinourile noi și preferă să se joace la cele care dau dovadă de longevitate.

 

Unde putem găsi păreri corecte și obiective?

Per total, numărul site-urilor de jocuri de noroc neserioase este mai mare decât ți-ai putea imagina. Totuși, și dacă am vrea să ne deschidem un cont pe un astfel de site în ziua de astăzi nu prea mai putem. În 2015 a devenit obligatorie licența în România, iar astfel ne putem juca legal doar la site-urile care dețin o astfel de licență. Lista acestor site-uri licențiate poate fi găsită AICI. Aceste site-uri sunt legitime și te poți juca cu încredere la ele, deși este drept că și dintre ele unele au o reputație mai bună decât altele. Ar trebui să alegi doar acele site-uri care au demonstrat de-a lungul timpului că sunt de încredere, adică acelea la care utilizatorii n-au întâmpinat probleme.

Un loc foarte bun în care poți afla părerea altor utilizatori despre un anumit site de jocuri de noroc online este chiar Pariurix! Pe forumul de discuții case de pariuri avem câte un topic dedicat fiecărui site în parte, unde utilizatorii noștri și-au exprimat nemulțumirile. Este drept că topicurile noastre se bazează mai mult pe platforma de pariuri sportive, dar dacă un site este serios când vine vorba de pariuri, atunci va fi serios și în ceea ce privește jocurile de casino. Acest lucru este valabil și invers; dacă un jucător a avut probleme în a retrage banii câștigați din pariurile pe fotbal, atunci și tu ai putea avea probleme în a retrage câștigurile de la ruletă, blackjack, sloturi video sau alte tipuri de jocuri. De asemenea, dacă ai întâmpinat probleme cu un anumit cazino online, oricare ar fi acesta, te invit să postezi pe forumul nostru de discuții pentru ca și alte persoane să afle despre experiența ta.   

 

Ce trebuie să facă un cazino online pentru a câștiga încrederea clienților?

La începutul articolului am spus că în ziua de astăzi jucătorii sunt interesați în primul rând de renumele cazinoului și de seriozitatea acestuia, iar lucruri precum bonusuri, promoții sau numărul de jocuri oferite pică pe locul secund. Dar hai să vedem care sunt exact lucrurile pe care un cazino trebuie să le facă pentru a-ți câștiga încrederea. 

  1. Țara în care cazinoul este licențiat: Acesta era un aspect important de luat în considerare pe vremuri. Dacă un site de gambling era licențiat într-o altă țară, atunci în cazul unei anumite probleme nu erai protejat la fel de bine ca atunci când te jucai pe un site din propria țară, asta pentru că acel site nu era obligat să respecte legislația din România. De când a fost introdusă licența obligatorie, lucrurile s-au cam schimbat, deoarece fiecare site de jocuri de noroc este obligat să respecte legile de la noi din țară pentru a putea funcționa legal. Din acest punct de vedere suntem ceva mai acoperiți ca înainte. Pe de altă parte, ținând cont că această regulă este acum valabilă pentru toți, asta înseamnă că ea nu mai reprezintă un criteriu pe baza căruia să facem diferența între două casinouri.

  2. Informații de securitate: Voi da un exemplu concret la acest punct. Să luăm ca exemplu site-ul unibet.ro, care este probabil cel mai important operator licențiat în România. Dacă intrăm pe site și mergem în partea de jos a acestuia vom vedea o secțiune ”Informații de securitate” și logo-urile mai multor firme / asociații. Ce înseamnă asta mai exact? De exemplu logoul ”EGBA” semnifică faptul că Unibet respectă codurile de conduită impuse de EGBA, care cu siguranță avantajează jucătorul. Sau de exemplu ”ESSA” este logoul celor de la ”European Sports Security Association”, aceasta fiind o asociație nonprofit care are ca scop depistarea eventualelor nereguli legate de corectitudinea jocurilor oferite. Iar exemplele pot continua. Ideea este că aceste informații de securitate ne oferă garanții suplimentare că acel cazino la care  jucăm este serios și nu se va folosi de practici imorale sau ilegale.

  3. Credibilitatea software-ului folosit: În ziua de astăzi, acesta este unul din lucrurile cele mai importante de care trebuie să ții cont ca jucător. Aș recomanda să optezi doar pentru acele cazinouri care au un soft verificat de o firmă de contabilitate respectabilă sau de o firmă care are autorizația să facă astfel de verificări (care nu trebuie neapărat să fie firmă de contabilitate). Aceste verificări trebuie făcute regulat, iar obiectivul lor este acela de a se verifica payout-ul, dacă RNG (Random Number Generator) este conform standardelor etc. Acea firmă va da cazinoului o certificare a conformității, iar cazinoul va adăuga logoul ei pe site, exact cum am discutat la punctul 2. De exemplu unibet.ro are un astfel de certificat de la eCOGRA (eCommerce Online Gaming Regulation and Assurance), așa cum se poate vedea în partea de jos a paginii. ECOGRA este specializată în verificarea și certificarea software-urilor folosite de site-urile de jocuri de noroc, iar obiectivul ei este acela de a afla cât de sigur, corect și de încredere este acel software. 

  4. Plata către clienți: În mod nomal n-ar trebui să întâmpini probleme legate de plată, indiferent de cazinoul la care joci, pentru că este puțin probabil ca un cazino online licențiat să-ți refuze retragerea fără niciun motiv. Totuși există posibilitatea să fii amânat; de exemplu ți s-ar putea cere acte suplimentare pentru verificarea identității, iar această verificare să dureze mai mult decât este cazul. Sau ai putea fi acuzat incorect că ai încălcat anumite reguli, chiar dacă tu n-ai făcut așa ceva. Recomand să citești părerile de pe forum ale utilizatorilor noștri, deoarece vei vedea că astfel de lucruri s-au întâmplat pe anumite site-uri (pe puține ce-i drept).

  5. Seriozitate: Am văzut site-uri licențiate care se confruntă cu tot felul de probleme cum ar fi: în multe momente nu merge să te loghezi pe cont, este imposibil să vezi termenii și condițiile atașate bonusului pentru prima depunere, durează foarte mult până când identitatea îți este verificată, staff-ul nu-ţi răspunde la mailuri atunci când întâmpini o problemă etc. Lista poate continua, oricum recomand să eviți astfel de site-uri. De obicei aceste lucruri se întâmplă mai mult în cazul site-urilor noi, care n-au suficientă experiență în mediul online. De aceea este bine să te orientezi către site-urile consacrate. 

  6. Serviciul de suport clienți: Dacă nu există o relație directă între cazino și jucător, arunci nu știu câtă încredere poți avea în acel cazino. Un site care n-are nimic de ascuns îți va oferi suport zilnic prin live chat și chiar prin telefon, astfel încât să fie ușor să contactezi staff-ul în cazul unei probleme. Vorbim de companii care au cifre de afaceri de milioane de euro anual, deci mă aștept să-și permită să angajeze câteva persoane pentru relațiile cu publicul. Eu personal obișnuiesc să evit din start acele site-uri care n-au un serviciu de live chat, deși pot face excepții în cazul acelora unde primesc răspunsuri în maxim 1-2 ore și care compensează prin alte servicii de calitate.

Nu uita, degeaba un anumit cazino online oferă un bonus atractiv pentru prima depunere, pune la dispoziție sute de sloturi video sau se laudă cu servicii de calitate, dacă este neserios. În încheiere îți voi recomanda și câteva site-uri pe care poți să joci cu încredere, dar înainte de a mă crede te invit să te documentezi și singur consultând părererile altor jucători care au trecut pe la cazinourile respective. Recomandările mele sunt: unibet.ro, sportingbet.ro, netbet.ro, betano.ro, efortuna.ro, și 888casino.com
 

Ce-i atrage pe români sã joace la acest casino online? Vezi acum!

Te-ar mai putea interesa şi:

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive