Slow-play în poker

"Slow-playing-ul" este o strategie avansată de poker, prin care încerci să îţi maschezi cât mai bine o mână foarte bună (uneori, chiar "nuts"), astfel încât să îi induci adversarului senzaţia că el este cel care controlează masa, că el se află în pole-position pentru a câştiga pot-ul respectiv. Prin această tactică, vei încerca să îl faci pe opozant să ceară, considerând că adună valoare din acel pot. În realitate, tu nu faci altceva decât să îţi protejezi mâna şi să obţii cât mai mult, fără ca jucătorul să "miroasă", în primele faze, cât eşti de puternic.

Cel mai bine poţi exersa strategia slow play intrând pe camera de poker recomandată de pariurix.com! Scopul slow-play-ingului este să îţi ofere posibilitatea să iei cât mai multe chip-uri de la adversar, permiţându-i lui să fie agresorul. Când deţii o mână foarte puternică, îţi este de multe ori greu să ceri, gândindu-te la faptul că un raise al tău îl va speria pe cel împotriva căruia joci şi acesta va folda. Trebuie să fii însă mereu atent ca board-ul să nu îi ofere adversarului outs-uri spre o mână mai puternică decât a ta, astfel încât să te loveşti de un bad beat şi să pierzi o mulţime din fisele pe care le ai în faţă.

De ce este atât de importantă această strategie? Partenerul tău de întrecere va fi, probabil până pe river (când i se va aprinde "beculeţul", dar va fi probabil prea târziu să mai dea înapoi, după ce a investit mult în pot), sigur că are mâna cea mai bună din moment ce tu ai jucat atât de pasiv. Răspunzând doar cu call, sau dând check, dacă te afli în poziţie, îi vei transmite clar faptul că nu vrei să investeşti foarte mult în acel pot.

Acest lucru îi dă siguranţă şi, în măsura în care şi el "loveşte" ceva decent (condiţie care nici măcar nu e valabilă în toate cazurile, în foarte multe scenarii adversarul - mai ales dacă e un jucător agresiv - dorind să fure potul), ai toate şansele să îl determini să investească serios. Fără draw-uri care să te sperie sau cărţi care să îi îmbunătăţească sesizabil mâna, jucătorul împotriva căruia evoluezi va simţi abia când e prea târziu că tu e posibil să ai în mână un "monstru".

Dar şi atunci, în momentul final al re-raise-ului tău, psihicul uman e astfel construit încât să se gândească mai degrabă la un bluf, şi doar periferic la faptul că ai jucat slow o mână foarte bună. Odată investite o mulţime de fise într-un pot, adversarul va căuta mai curând motive prin care să se convingă că tu vrei să "furi", după ce nu ţi s-a completat un eventual draw pe care l-ai aşteptat. Va lua în calcul şi faptul că ar putea fi în spate, dar, de cele mai multe ori, din punct de vedere probabilistic, va plăti. Bineînţeles, condiţia e ca tu, pe river, să faci un value bet "ca la carte", nu să îl pui all-in, să îi vrei toate fisele (în acest caz, frecvenţa cu care te va plăti va fi mai mică).

Varianta ideală în care poţi să joci slow o mână excelentă. Ai lovit "nuts" din flop (chintă la as) şi nu te afli în poziţie. Check-ul e indicat pe fiecare dintre străzi (până la river), doar în condiţiile în care opozantul ar avea două perechi din flop (sau set) tu fiind în pericol să pierzi un asemenea pot. Dar şi aşa, riscul merită: presupunând că a jucat AK şi a prins două perechi din flop, mai sunt doar patru outs-uri care să îl ajute să îşi îmbunătăţească mâna. Lasă-l să ceară, pentru că mai mult ca sigur o va face, temându-se de un inshight de chintă la tine în mână. Abia pe river poţi deveni agresiv: dacă el este un jucător loose, sfatul specialiştilor este să dai check inclusiv acum, urmând a veni cu un re-raise la anticipata sa creştere a potului; în schimb, dacă adversarul este un jucător tight, analitic, s-ar putea să se mulţumească cu pot-ul de până acum şi să dea şi el check. Când joci împotriva unui astfel de adversar, încearcă să iei valoare pe river, nu îi pasa încă o dată responsabilitatea raise-ului pentru că acesta s-ar putea să nu mai vină.

Ce se întâmplă cu jucătorii care nu iau iniţiativă? Fireşte, slow-play-ul nu este o strategie care să funcţioneze în 100% dintre cazuri. Mulţi dintre jucători au o ştiinţă aparte să se protejeze de astfel de capcane şi, dacă nu simt că mâna lor e destul de puternică, nu vor lua iniţiativa, pentru a nu se lăsa expuşi ulterior.

Spre deosebire de jucătorii agresivi, care vor lua check-call-ul tău drept o slăbiciune, opozanţii pasivi, dispuşi să rişte foarte puţin, ar putea să citească un "play" din partea ta. Trebuie să ştii întotdeauna împotriva cui joci şi să te adaptezi. Nu poţi să limpuieşti până pe ultima stradă împotriva unuia care nu lasă senzaţia că vrea să investească din propria iniţiativă fise în pot. Lasă-i pentru început libertatea să acţioneze el primul, însă dacă nu o face, încearcă un bet pentru valoare încă de pe turn, în speranţa că are o mână decentă, care are perspective, şi te va plăti.

E mâna ta suficient de bună încât să o joci lent? Dincolo de cunoaşterea adversarului şi a modului cum poate el acţiona, un slow-play reuşit are în vedere în primul rând propria ta mână. Calculează întotdeauna ce şanse sunt ca mâna ta să fie bătută şi de ce ar avea nevoie adversarul să îşi îmbunătăţească mâna astfel încât să aibă varianta să intre într-un pot mare, dar fără să fie mai bun decât tine. Dacă cărţile comune oferă mai multe variante de draw-uri sau există o carte dublată care nu te ajută (perspective de full), fii pregătit să renunţi la ideea de a juca slow această mână şi încearcă să îl izolezi pe cel din faţa ta. Altfel, s-ar putea ca jucând slow o mână premium, să îi oferi posibilitatea partenerului de întrecere să vadă gratis o carte care poate schimba raportul de forţe de la masă.