Cel mai mare bad beat din istoria pokerului tocmai a avut loc. Cum să pierzi împotriva a doi adversari, deși ai lovit careu din flop

Cel mai mare bad beat din istorie tocmai a fost "luat". R.J. Bergman, un jucător recreațional din SUA, a prins careu de nouari din flop, însă a fost bătut de doi dintre adversari. În consecință, el nici măcar nu a avut acces la o bună parte din Bad Beat Jackpot, așa cum a crezut în momentul în care a văzut că primul adversar întoarce un careu de decari.

JOACĂ ACUM LA CEA MAI BUNĂ CAMERĂ DE POKER DIN LUME!

În vârstă de 37 de ani, R.J. Bergman a trăit marți după-amiază niște sentimente pe care puțini dintre noi le vor experimenta la masa de joc, independent de cât de mult vom juca. Asta pentru că una dintre mâinile la care a participat va rămâne pentru totdeauna în istoria pokerului.

Desfășurarea acțiunii

Acțiunea a avut loc la Casino del Sol, în Tucson, Arizona, la o masă de cash de $1-$2 no-limit hold’em. Un jucător recreațional, eroul nostru merge în medie de două ori pe lună cu diverși prieteni pentru a își testa talentul și skillurile în competiții de poker. "Iubesc să joc acolo", a dezvăluit Bergman ca o concluzie amară a ceea ce i s-a întâmplat.

Probabil că nimic din lumea asta nu îl pregătește pe un jucător mental pentru astfel de mâini, așa că să pătrundem abrupt în acțiunea incredibilă. Bergman a intrat în joc cu 200 de dolari și, după o perioadă în care a fost nevoit să foldeze majoritatea mâinilor, stackul îi scăzuse puțin, având în față fise în valoare de 165 dolari.

În acest moment, din small blind, eroul nostru a primit 9 cupă - 9 pică, iar din UTG un jucător mărise deja la 8$. Un jucător din hijack, cu stack de 75$ plătise și la fel procedase și buttonul, care avea la dispoziție 280$. Așadar, Bergman a dat call la rândul său, în speranța că va vedea un 9 pe flop, într-un pot în care au fost implicați 4 jucători.

Iar dealerul a coborât primele trei cărți comune, o adevărată desfătare pentru Bergman. Nu doar că a lovit setul, ci și-a completat din flop careul: 10 treflă, 9 romb, 9 treflă. În astfel de situații, 99,9% dintre jucători preferă checkul, pentru a-i lăsa pe jucătorii mai agresivi să ia atitudine și să construiască potul pentru ei. Așadar, omul nostru a bătut în masă (check), iar agresorul inițial a mizat într-adevăr pe un continuation bet, de 15$. Ceilalți doi jucători aflați în mână au dat call și la fel a procedat și Bergman.

Turnul a fost unul ideal - J romb -, care putea completa o serie de drawuri pentru adversari. Fără poziție, Bergman a vorbit iar primul și a adoptat aceeași tactică de slowplay. UTG-ul și-a manifestat iar agresivitatea, făcând un bet de 25$. Adversarul din hijack a plătit, în timp ce buttonul a făcut un raise, până la 50$. Entuziasmat de faptul că potul se mărește, Bergman a  dat doar call, sperând că poate cineva vine cu un four bet; nu a fost cazul: oponentul din early position a foldat, însă cel din hijack a plătit.

Bergman, unul dintre cei mai ghinioniști jucători din lume

Riverul blestemat

Cu trei jucători aflați în joc, riverul a fost 10 romb. O carte în teorie perfectă, care completa atât culoarea, cât și full pentru oponenți. Cu 105$ în față, omul nostru a shovat all-in, sperând că măcar unul dintre adversari are o mână foarte puternică. Trebuie spus că ideal ar fi fost chiar să fie bătut, în condițiile în care cazinoul oferea un Bad Beat Jackpot în valoare 18.000$, destinat în mare parte celui care pierde o mână cu careu. Bergman știa asta, dar își imagina că sunt șanse mici să nu fie în față în această mână. Ambii opozanți au dat call, iar primul dintre ei a întors 10-10, pentru un careu prins pe river. Primul impuls al lui Bergman a fost să se bucure știind că va avea acces la un Jackpot mult mai mare decât cât ar fi câștigat în acest pot. Doar că al treilea jucător a întors K romb - Q romb pentru un runner runner de chintă royală. 

"Bad beat, pierd cu careu!", a fost prima reacție a lui Bergman, când a văzut careul de decari; știa că va câștiga aproximativ jumătate din Jackpot, adică aproximativ 9000$. Când a văzut ce deține al treilea participant la mână a trecut de la extaz la agonie: "Gura mi s-a uscat instantaneu și am simțit-o încleștată. Să am careu și să dețin abia a treia cea mai bună mână însemna că nu am acces decât la o mică parte din Jackpot. A fost oribil".

Concluzii

Într-adevăr, jucătorul care a avut careul de decari a fost marele câștigător al mâinii, el alegându-se grație sistemului de premiere al Bad Beat Jackpot cu 9000$. Restul până la 18.000$ a fost împărțit proporțional cu jucătorii de la masă și cei din sală, iar Bergman s-a ales cu 665$. O sumă de peste trei ori mai mare decât cea investită, dar incomparabil mai mică față de așteptările omului nostru când a văzut careul de decari în mâna altcuiva.

"Dealerul a spus că nu a asistat la ceva similar în toată viața lui, deși probabil a împărțit milioane de mâini. Rămân cu un sentiment ciudat după această mână. De acum înainte, de câte ori voi vedea 9-9 în mână îmi voi aminti de acest pot. Și, niciodată în viața mea, nu voi mai juca un careu slow", a fost concluzia lui Bergman.

Trebuie spus că, după apariția flopului, omul nostru avea 98% șanse să câștige mâna. Cu siguranță că un raise mai mare pe flop l-ar fi aruncat pe cel care a deținut K-Q suited, în acel moment acesta având doar un insight de chintă.  Un alt element de natură să coloreze tabloul acestei mâini e reprezentat de faptul că jucătorul cu 10-10 în mână nu avea cum să mai câștige potul înainte de river. Asta pentru că singura carte care îi îmbunătățea sensibil mână era 10 de romb. Dar acesta îi făcea jucătorului cu K-Q suited chintă royală. Ceea ce s-a și întâmplat, Tucson - Arizona devenind cadrul unuia dintre cele mai mari bad beaturi din istoria pokerului.

JOACĂ ACUM LA CEA MAI BUNĂ CAMERĂ DE POKER DIN LUME!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!