Începe Unibet Open Sinaia. Tot ce trebuie să știi despre turneele de poker

A mai rămas o săptămână până la primul mare turneu de poker din România, în 2019. Sinaia va fi gazda primului eveniment al sezonului 12 din Unibet Open.

JOACĂ ACUM LA CEA MAI BUNĂ CAMERĂ DE POKER DIN LUME!

Dacă până acum Bucureștiul a fost centrul predilect pentru turneele din cadrul Unibet Open, de această dată a fost aleasă o stațiune montană, pentru a se îmbina perfect jocul de la mese cu distracția de pe pârtie. De altfel, pentru ca participanții să poată să schieze, organizatorii au decis ca niciunul din turnee să nu înceapă mai devreme de ora 14:00. Se anunță astfel o adevărată sărbătoare, existând toate premisele ca evenimentul să fie un succes.

Cel mai așteptat turneu al seriei va fi fără îndoială Main Eventul Unibet Open Ski-Edition Sinaia, cu buy-in de 1.100€. Acesta va debuta pe 13 februarie și va avea trei flighturi (pe 13 și 14).

Se va porni la drum cu un stack de 30.000 de fise, iar blindurile vor crește la fiecare 60 de minute. Doar 1C va fi turbo și va avea nivelurile la 20 de minute. Aici va fi permis și un re-entry, dar doar pentru cei care au jucat și au fost eliminați în 1A sau 1B. 

Cei rămași în joc vor reveni la mese pe 15 februarie și vor continua să lupte pentru un loc în bani și pentru trofeu. Masa finală va avea loc pe 17 februarie.

Evenimentul însă nu debutează cu Main Eventul. Primul turneu va avea loc pe 12 februarie: Battle of the Champions. Pentru a vă putea antrena pentru turneul principal veți mai avea la dispoziție pe data de 13 februarie alte două turnee: Tag Team Championship și Unibet Esports Battle Royale. Alte turnee importante ale seriei mai sunt:

  • €330 SuperStack (13-14 februarie);
  • €2,200 High Roller (15-16 februarie);
  • €90 #QUEENRULES Ladies Event (16 februarie); 
  • €550 Unibet DSO Cup (16-17 februarie). 

Dar iată mai jos programul complet:


Calificări online Unibet Open

Premiile se anunță extrem de motivante, dar mulți vor considera un efort financiar prea mare participarea la Main Event. Toți jucătorii au avut însă șansa să obțină un bilet la evenimentul central online, pe siteul Unibet. Au existat o serie de sateliți din care te puteai califica la competiția de la Sinaia la un preț mult mai mic. Iată ce au câștigat cei mai inspirați dintre jucătorii online: 

  • buy-in în Main Event în valoare de 1100€
  • 6 nopți de cazare într-un hotel din Sinaia (12-18 februarie 2019)
  • 250€ bani de cheltuială

În total, pachetul pe care puteai să îl câștigi online e în valoare de 2000 de euro. 

Ediția Sinaia este a patra ediție Unibet Open găzduită de țara noastră. Prima a fost în urmă cu trei ani, în 2016. Toate precedentele festivaluri pe tărâm românesc s-au desfășurat la București, stabilind multiple recorduri de participare. Traian Bostan (2016), Marius Pertea (2017) și Anton Vinokurov (2018) sunt campionii primelor 3 ediții desfășurate la noi în țară.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!