Cum să transformi un Platinum Pass în $5,1 milioane. Florian Duță a scris istorie și el, la masa de poker

 
Ramon Colillas este marele câștigător al PokerStars No-Limit Hold'em Players Championship, din Bahamas. Spaniolul a câștigat 5,1 milioane de dolari, într-o competiție în care Florian Duță, cel mai bun jucător român din 2018, s-a clasat pe locul 9.
 
1039 de jucători au plătit câte 25.000 de dolari pentru a participa la cel mai mare turneu al începutului de an. Unii dintre ei, printre care și marele câștigător, au ajuns în competiție cu sume mult mai mici investite. Asta pentru că PokerStars a oferit o serie de Platinum Pass pentru jucătorii cu rezultate deosebite în diferite turnee. Platforma online a și suplimentat fondul de premiere cu 1 milion de dolari, astfel că această competiție reprezenta șansa vieții pentru mulți dintre concurenți.
 
Colillas avea așteptări mici de la turneu, conștient că se luptă împotriva celor mai buni jucători din lume. Iar backgroundul său nu anunța un asemenea run, în condițiile în care câștigase până în prezent puțin peste $10.000 din poker. "Sunt încântat că mă aflu aici, vreau să mă bucur de fiecare clipă petrecută în turneu", spunea el înainte de debutul competiției.
 
În condițiile în care era deținătorul unui Platinum Pass, presiunea unui rezultat nu a fost resimțită. O intrare în bani era un bonus nesperat, astfel că ibericul a fost extrem de concentrat, dorind să etaleze pe toată durata concursului jocul său de tip "A".

Masa finală și o întorsătură de situație neașteptată

După patru zile de competiție acerbă, s-a format masa finală, ultimul eliminat din competiție înainte de aceasta fiind românul Florian Duță. Compatriotul nostru s-a lovit de un bad beat, însă performanța sa, per total, a fost una senzațională.
 
Printre primii 8 rămași s-au aflat și 3 dintre chip leaderii zilelor anterioare (Scott Baumstein, Farid Jattin și Talal Shakerchi). Se anunța, așadar, o bătălie epică pentru o parte din premiile totale de $26.455.500.
 
Foarte curând, toți au înțeles că marele favorit al mesei e francezul Julien Martini, care s-a transformat în chip leader detașat. Ocrotit de bad beaturi, acesta a reușit să pună constant presiune pe stackurile mici. Pay-jumpurile fiind semnificative (fiecare loc în plus câștigat însemna sute de mii de dolari), jucătorul din Hexagon a îmbinat furtul poturilor cu unele mâini bune, jucate foarte agresiv, iar puțini credeau că mai poate fi întors.
 
Când s-a ajuns la ultimii trei, Rivera a propus un deal, însă Martini nici nu a vrut să audă, convins că are un avantaj mult prea mare încât să renunțe la parte din cei 5,1 milioane $, cât urma să încaseze învingătorul.
 
În cele din urmă Rivera a fost eliminat pe trei, iar mâna care a decis turneul a fost una de neuitat. Martini a deschis cu 9 cupă - 6 cupă, iar Ramon a plătit cu Q treflă - 5 pică. Flopul i-a adus culoare francezului (A cupă - 4 cupă - Q cupă), iar Martini și-a continuat jocul agresiv, făcând un bet de 1 milion. Colillas a plătit, iar pe turn Q romb a bătut din nou check. De această dată, Martini a împins în pot 4,6 milioane de fise, punând presiune enormă pe iberic. Acesta din urmă a decis că e oportun să plătească, iar riverul a fost izbăvitor (5 romb). Extrem de abil, Colillas și-a stăpânit emoțiile și a dat din nou check, întinzându-i o capcană de zile mari oponentului. Iar Martini a căzut în ea, shovând all-in, deși erau puțin mâini care să îl fi plătit și să fie în spate. De altfel, jucătorul din Hexagon a conștientizat rapid greșeala. "Când a dat call, știam că are cel puțin culoare", s-a confesat acesta.
 
 
După această mână, Ramon a devenit chip leader detașat, având de aproape patru ori mai multe fise decât adversarul. În aceste  condiții, finalul a fost unul previzibil, cu spaniolul încununându-se campion.

CLASAMENT FINAL PokerStars No-Limit Hold'em Players Championship

 
"Sunt extrem de fericit, abia acum încep să conștientizez ce se întâmplă. Atâtea știri, atâtea fotografii și interviuri. Dar mă bucur de fiecare clipă, sunt foarte bucuros pentru ce am realizat", s-a destăinuit spaniolul pentru pokernews.com, pentru ca apoi să vorbească despre mâna care a decis, în proporție mare, învingătorul (cea descrisă mai sus): "Totul a început clasic, cu francezul deschizând și eu apărându-mă. Nu îl cunosc foarte bine pe Julien, așa că nu știam cu exactitate ce strategie să adopt în heads up. Pe turn, am realizat că sunt în bucluc. Chiar m-am gândit să foldez, când Martini a făcut acel bet cât potul. Am decis totuși să plătesc în speranța că vine un 5. Dacă nu aș fi lovit fullul, probabil că renunțam pe river, la un eventual bet al lui. Când am văzut că mi s-a completat mâna, știam că sunt în față. Am dat check, iar acela a fost momentul cheie".
 

Duță, performanță de excepție

Florian Duță venea după un an magistral, cu 22 de rezultate in turnee live și spera să își păstreze forma și în Bahamas. 
 
Cu un total de 1.425.448$ acumulați din poker, românul a avut o șansă istorică să ajungă la masa finală și să lupte pentru o sumă cu șapte cifre. 
 
Nu a fost așa, lovindu-se de un bad beat într-un moment cheie și terminând competiția pe 9. Duță a mers all-in cu cele 2.000.000 de fise, din middle position, cu A treflă - K cupă. Farid Jattin, din button, l-a plătit cu A cupă - J cupă. Dealerul a întors un flop care i-a dat mari emoții reprezentantului nostru, 8 treflă - 8 cupă - 6 cupă, adversarul său stând în acest moment într-un draw de culoare. Care, din păcate pentru Florian, s-a completat pe turn, când 4 de cupă a fost coborât. Mâna era deja jucată, iar 6-le de pică de pe river nu avea cum să mai schimbe raportul de forțe.
 
Chiar și așa, prestația românului a fost una fabuloasă, iar premiul obținut e al doilea cel mai mare din carieră, $405.000.
sursă fotografii: pokernews.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi