Casele de pariuri care sponsorizează echipele de fotbal riscă să fie interzise!

 

Revoluție în fotbalul britanic! Partidul Laburist cere interzicerea caselor de pariuri care sponsorizează echipele de fotbal și își pun logo-ul pe tricourile jucătorilor! Membru în Guvern, Tom Watson consideră că aceste înscrisuri de pe echipamente sportive trimit mesaje greșite oamenilor. De asemenea, acesta susține că și echipelor de fotbal ar trebui să li se interzică publicitatea la casele de pariuri pe tricourile fotbaliștilor.

Milioane de susținători și telespectatori văd logo-urile în fiecare week-end cu meciuri. 25 din cele 92 de cluburi din campionatele Angliei (inclusiv 9 din cele 20 de cluburi din Premier League) a inscripționat tricourile jucătorilor cu sigla caselor de pariuri care bagă bani la echipă. Cele mai reprezentative grupări sponsorizate de casele de pariuri includ echipele Everton, Newcastle United și Swansea City. 

Cifrele date publicității recent au arătat că 2 milioane de jucători sunt tentați să joace la pariuri sau sunt în pericol de dependență. Un studiu realizat de britanici a arătat că în momentul de față peste 400.000 de jucători sunt deja considerați cu probleme de dependență. 

"Fotbalul trebuie să joace un rol important în lupta împotriva epidemiei ascunse a dependenței de jocuri de noroc din Marea Britanie”, zice Watson. ”Înscrisurile de pe tricourile jucătorilor trimit un mesaj referitor la faptul că cluburile nu iau în serios problemele fanilor legate de jocurile de noroc. Cu alte cuvinte, cluburile pun mai presus aceste sponsorizări decât să le pese de oameni. Ele ar trebui să aibă o responsabilitate socială față de fanii lor de a nu promova astfel de produse dăunătoare”, a mai spus Watson. 

În această vară, și șefii Federației Engleze de Fotbal au recunoscut că organizatorii de jocuri de noroc trebuiesc împiedicați să-și mai facă reclamă prin intermediul echipelor. Imediat după aceste declarații, FA a rupt contractul de sponsorizare cu o casă de pariuri. 

În acțiunea lui, Tom Watson a făcut referire la companiile de tutun. Acestora li s-a interzis să-și mai promoveze imaginea în cadrul evenimentelor sportive sau în timpul transmisiilor live la tv din cauza efectului nocis pe care tutunul îl are asupra organismului. ”Este corect să recunoaștem că jocurile de noroc reprezintă acum o mare problemă în societate. Iar pentru asta trebuie să se termine cu tot felul de logo-uri și anunțuri publicitare de pe tricourile fotbaliștilor!”, a încheiat Watson. 

(sursa: miror.co.uk)

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!