
Darius Olaru s-a născut la Mediaș și a jucat doar pentru două echipe, până la vârsta de 26 de ani. A început fotbalul la Gaz Metan Mediaș, iar în iulie 2015 a fost promovat la echipa de seniori a clubului ardelean. Acolo s-a remarcat în special prin calitățile ofensive, fiind unul din principalii marcatori.
În ianuarie 2020, când avea 21 de ani, a făcut trecerea la FCSB. Gigi Becali a plătit 600.000 de euro, cota de piață de pe Transfermarkt fiind de 1,1 milioane. A devenit lider în vestiar și este căpitanul „roș-albaștrilor”. A avut o contribuție importantă la câștigarea SuperLigii în sezonul 2023-2024, nu numai prin cele 15 goluri marcate și 5 pase de gol oferite.
În acest moment, Darius Olaru este cel mai valoros fotbalist din campionatul intern, cu o cotă de piață de 6,5 milioane de euro. Pe lângă titlul de campion, mai are în palmares Cupa României, tot cu FCSB.
Pentru naționala României are 16 selecții. În calificările pentru Campionatul European din 2024 a jucat un singur meci titular, în alte 8 evoluând din postură de rezervă. Pentru naționala de tineret a jucat în 17 partide și a marcat 2 goluri, iar pentru selecționata U19 a bifat 2 selecții.
Case de pariuri online legale recomandate
Tipsteri ai lunii