Camelia Bălțoi, frumoasa de la DigiSport, ar paria pe FCSB la titlu: Șumudică e un artist, Gigi Becali - un personaj

Camelia Bălțoi (29 de ani) este una dintre frumusețile care prezintă știrile sportive de la DigiSport. A intrat în presă în 2007, la un post local din orașul natal, Drobeta Turnu Severin, iar la actualul loc de muncă e din 2012. A terminat Dreptul, deci putea fi judecătoare, dar a ales să judece știrile. Și nu regretă deloc!

Cum ai ajuns să prezinți știri sportive?

Pot spune că mi-am căutat-o cu lumânarea. La propriu. Înainte să prezint știrile la DigiSport și Digi24 am lucrat la radioul si televiziunea din Drobeta Turnu Severin, unde m-am născut. Odată cu admiterea la Facultatea de Drept a Universității din București, am schimbat, așadar, orașul și am părăsit domeniul. Nu știam, însă, cât de mult mă îndrăgostisem de media. Aveam să realizez în facultate, când am suspinat după perioada petrecută la Severin. În ultimul an de studii, am mers la sediile a zece televiziuni din București, unde mi-am depus CV-ul însoțit de o înregistrare în care prezentam o știre. Ultima televiziune la care am depus dosarul a fost, ați ghicit, tocmai DigiSport, unde se organiza un casting de care nici nu știam! Le-a plăcut de mine. Apoi, a trebuit să fac alegerea care mi-a definit următorii ani: prezentatoare TV sau judecătoare. Am ales cu inima. De șapte ani, zi de zi, sunt unul dintre acei oameni norocoși care fac ceea ce le place. Nu simt că muncesc. Vin cu plăcere la serviciu, trăiesc la maximum fiecare moment din timpul știrilor și... zâmbesc.

Ai făcut sport? Și dacă faci ceva sport acum...

Am făcut parte din echipa de volei a liceului. Ne descurcam destul de bine. Într-una dintre competiții, am ajuns să jucăm chiar și în Serbia. Așadar, pot spune că am avut și o "carieră sportivă internațională" :). În prezent, singurul sport pe care îl practic e alergatul între jurnale, uneori pe scări, de la un studio la altul. Și nu. La sală nu merg. Programul meu e destul de haotic și nu reușesc să ajung și acolo.

Microfoane din plută și jurnale de știri imaginare!

În copilărie, ce-ți doreai „să te faci” când vei fi mare?

Ușor de ghicit. Având în vedere că astăzi îmi trăiesc visul din copilărie, îmi doream să prezint știri. Îți pot dezvălui și cum s-a născut pasiunea. Mama și mătușa lăudau mereu prezentatoarele de știri. Poate că ele m-au influențat, dar eram fascinată de ce vedeam la televizor, căscam gura la ce spuneau prezentatoarele și le studiam în detaliu fiecare gest. Ajunsesem să îmi construiesc microfoane din plută și să prezint jurnale de știri imaginare pentru prietenele mele, de la "pupitrul" mesei din sufragerie. 

Femeile care prezintă, comentează, arbitrează sport sunt trimise, de obicei, la cratiță de către cei care le privesc. Tu ce știi să gătești?

Păcat că suntem, încă, "digerate" greu. Avem exemple de femei-comentator profesioniste. Timpul își va spune cuvântul. România este într-o transformare continuă pe toate planurile, iar mentalitatea, cred, se va schimba și ea. Gătesc rar, pentru că mama încă îmi trimite mâncare la București, ca pe vremea când eram studentă… Așadar, înapoi la știri! 

E fan Real Madrid!

Cu cine ții?

Din România, îmi sunt simpatici cei de la FCSB, care mi-au cucerit inima în urma meciului pierdut cu Middlesbrough în 2006. În competițiile europene, susțin, însă, toate echipele românești. Din străinatate, îmi place Real Madrid încă de pe vremea lui Raul, Zidane, Kaka...

Cine crezi că ia Liga Campionilor sezonul ăsta și de ce?

Nu cred că Real Madrid mai are puterea pentru al patrulea trofeu CONSECUTIV! S-a schimbat și antrenorul, Ronaldo a plecat... Anul acesta aș miza pe PSG, care îi are pe Neymar, Cavani și puștiul-minune Mbappe. Franța a caștigat și Cupa Mondială... Mă gândesc că francezii au un plus de forță mentală. O să aflăm pe 1 iunie, în direct la DigiSport!

Confruntare cu CTP!

Care a fost cel mai frumos moment din cariera ta de prezentatoare?

Ziua în care am prezentat primul jurnal la Digi. Era știrea despre o arenă de 5 stele pe care Bucureștiul urma să o aibă - Arena Națională. Îmi mai amintesc și ziua în care am discutat la știri cu jurnalistul Cristian Tudor Popescu. Trebuie să fii foarte bine pregătit într-un dialog cu dumnealui.

Cel mai penibil moment?

Muștele, dușmancele mele! Cum să uit momentul când prezentam cu patos și m-am trezit cu o muscă pe obraz?... Am dat din cap, m-am ferit, m-am încruntat și am continuat să prezint.

De ce ar lua FCSB titlul

Cine ia campionatul în Liga 1 și de ce?

Aș paria pe FCSB. CFR nu mai e așa de puternică, pentru că nu îl mai are pe Dan Petrescu, creierul deciziilor tactice. Dinamo, în timp ce eu răspund la întrebare, pierde meciuri. Astra are un nou antrenor și Alibec s-a întors la Giurgiu, dar nu știu cât va rezista până va începe să piardă și ea. Viitorul lui Hagi promovează talente, poate fi și acesta un sezon bun pentru echipă, însă eu nu o văd puternică mental. Craiova a rămas fără câțiva jucători de bază... Ar fi o surpriză ca o nou-promovată să câștige campionatul. Nu cred că avem echipe pregătite să promoveze și să mai și câștige trofeul. Asta se întâmplă prin Anglia... Ne amintim de micuța Leicester.

Cât te machiezi înainte de intrarea în live?

Nu exagerez cu machiajul, pentru că nu am probleme cu tenul. Mă machiez atât cât cer regulile de televiziune. Reflectoarele au o lumină puternică și machiajul trebuie să fie adaptat. Îmi place să lucrez profesionist.

Ce fotbaliști îți plac din țară și străinătate, ca talent și apoi ca aspect fizic?

Cel care a intrat recent în vizorul meu și căruia îi prevăd o carieră mare în fotbal este Kylian Mbappe. La 19 ani a jucat foarte bine la turneul final din Rusia și a și câștigat trofeul cu Franța... Îmi mai place cum pasează și driblează Marcelo de la Real Madrid. În ceea ce privește fizicul, am rămas cu gândul la Iker Casillas, în vremurile lui bune la Real. Din România, însă, nu mai am un favorit constant. Mereu îmi schimb alegerile, pentru că jucătorii evoluează diferit de la un sezon la altul și cred că e mai bine să nu mă mai pronunț.

Cum definești „România la Mondiale”?

România la Mondiale, destinația din viitor.

Ce pasiuni ai în afară de sport?



Călătoresc mult. Călătoresc pentru că am nevoie, pentru că distanța și diferențele culturale sunt secretul tonic al creativității. Când mă întorc, acasă e încă acolo, dar ceva în mintea mea s-a modificat. Și asta schimbă tot.

Are noroc la pronosticurile din tenis

Ai pariat vreodată?

Nu, dar îi ajut pe alții uneori. Am noroc la scorurile din tenis.

Ce îți place să mănânci, să bei, să conduci?

Mănânc sarmalele mamei, beau suc de piersici și ceai de mușetel. Ador să conduc prin oraș (culmea!). 

Cum l-ai caracteriza pe Șumudică? Dar pe Gigi Becali? Dar pe Răzvan Burleanu?

Șumudică e un artist, Gigi Becali este un personaj, Răzvan Burleanu e un om pragmatic.

"Peste câțiva ani, vom vorbi despre o nouă generație de aur!"

Un pariu pe viitorul sportului românesc?

Dacă strategiile nu se vor schimba, sportul românesc va arăta la fel ca în prezent: din când în când, o victorie mare, dar fără constanță, și câte un talent apărut în urma muncii individuale (vezi Simona Halep). Dacă se va investi mai mult și dacă mentalitatea celor care fac regulile în sport se va schimba, România poate uimi. Avem sportivi capabili. La fotbal, am speranțe cu actuala națională de tineret. Să îi mai dăm timp. Peste câțiva ani, cred că putem vorbi de o nouă Generație de Aur!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!