Cadou nesperat pentru Halep: Wozniacki e out şi ea de la US Open! Competiţia continuă fără românce

Ediţia din acest an de la US Open, este fără îndoială, una dintre cele mai surprinzătoare din istoria competiţiei. Astfel, după ce liderul mondial a fost eliminat în primul tur, azi noapte a venit rândul numărului doi mondial - Caroline Wozniacki. A doua favorită a competiţiei, daneza a fost eliminată de o jucătoare mult mai slab cotată, Lesia Tsurenko (36 WTA / foto: Reuters), după un meci care a durat mai puţin de două ore. 

Cu 6-4, 6-2 s-a impus sportiva din Ucraina, care i-a făcut astfel un cadou nesperat Simonei Halep. În urmă acestui rezultat, Wozniacki a ratat şansa să se apropie de româncă în clasamentul WTA. Mai mult, daneza riscă să coboare în ierarhia mondială. 

Halep va avea o mini-vacanţă liniştită, pentru că la finalul US Open va continua să aibă un avans substanţial. Avansul româncei faţă de următoarea clasată se poate diminua cel mult cu 766 de puncte, dar pentru ca acest lucru să se întâmple ar trebui că Angelique Kerber să câştige turneul de la Flushing Meadows. În oricare altă situaţie, Halep va avea după US Open un avans de cel puţin 1.300 de puncte în faţa locului 2 mondial. 

US Open 2018 continuă fără românce în competiţie

În acest moment, România nu mai are nicio reprezentantă la ultimul Grand Slam al anului. Ultima noastră speranţă, Sorana Cîrstea (foto: wtatennis.com) a părăsit şi ea competiţa după un meci infernal cu Maria Sharapova. Sorana a cedat cu 2-6, 5-7 meciul din turul doi la capătul unei dispute care a durat aproape două ore. 

Campioană la US Open în 2006, Sharapova (22 WTA) s-a impus categoric în primul set, după care românca a revenit excelent şi a început să-i pună mari probleme rusoaicei. Sorana a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2 şi avea şanse reale să împingă meciul în decisiv, numai că fosta numărul 1 mondial s-a trezit la timp şi a întors incredibil soarta partidei.

După ce a egalat la 4, rusoaica şi-a câştigat serviciul iar apoi a făcut break-ul - moment în care lucrurile au fost clare. Scorul la general a devenit acum 2-0 pentru Sharapova (foto: newsok.com) - ea a câştigat şi disputa precedentă Sorana Cîrstea (6-2, 6-2), în turul doi al turneului de la Beijing.

Pentru evoluţia sa la această ediţie a US Open, românca s-a ales cu 70 de puncte WTA şi un cec în valoare de 93.000 de dolari. Pentru Sharapova urmează disputa din turul trei cu Jelena Ostapenko, învingătoarea Simonei Halep din finala Roland Garros 2017.

Pariază pe orice meci din US Open la o cotă mărită de 10.00!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi